La varsta de 15 ani am vazut prima data dublu iar in aceeasi perioada am avut o pareza si senzatii de arsura la mana stanga. Imi amintesc ca am stat la vremea respectiva in spital cam 20 de zile fara ca medicii sa descopere cauza simptomelor. Senzatiile despre care iti vorbesc cu timpul au inceput sa dispara, cu exceptia celei de arsura la mana stanga, senzatie care a durat pana la 22 de ani impreuna cu cea de descarcare electrica de-a lungul coloanei vertebrale (aparuta la flexia fortata a capului). Ultimele 2 simptome au disparut abia in jurul varstei de 22 de ani. Intre timp devenisem un fel de bolnav imaginar al familiei si al medicilor care incercau sa-mi descopere problema. Cu timpul, vazand ca toate analizele, ecografiile si razele erau mai mult decat bune, am renuntat sa incerc sa descopar ce ar putea fi si am ajuns si eu sa ma intreb daca sunt, sau nu, ipohondra.
La 24 ani, dupa o raceala invernala, m-am trezit intr-o dimineata cu o jena in partea stanga a gatului la inaltimea amigdalitei; un punct fix, ca si cum as fi avut un corp strain in amigdalita, dar care nu imi dadea nici o durere. Fiind in afara tarii pentru studii, am decis sa o iau de la capat aici cu tot ce inseamna investigatii in privinta sanatatii, in speranta ca poate voi descopri si problema avuta la varsta de 15 ani.
Astazi am 28 de ani, in toti acesti ultimi patru ani am facut toate analizele, razele si ecografiile posibile.
Intre timp, simptomele mele au devenit din ce in ce mai ciudate si diverse: ameteli, vedere incetosata la ochiul stang, dificultate in inghitire (disfagie), oboseala intelectuala, pierderea concentrarii, pronuntarea neclara a cuvintelor si senzatia de amorteala in partea stanga a limbii (simptome care dealtfel dispareau cand ma asteptam mai putin, lucru care dealtfel a jucat in defavoarea mea, cel putin in privinta credibilitatii).
Pe langa toate acestea, dincolo de faptul ca devenisem o ipohondra autentica pentru toti cunoscutii mei( inclusiv familie), diversi medici m-au intoxicat cu tot felul de medicamente pe tema diverselor supozitii a presupusei boli.
Anul trecut in septembrie am vazut un neurolog care mi-a spus ca trebuie sa verificam nu stiu ce nervi care par a avea probleme. Nemultumita, am programat o alta vizita la un alt neurolog, vizita pentru care a trebuit sa astept aproape 2 luni.
.....iar cele 2 luni au meritat din plin, pentru ca medicul respectiv a avut rabdarea sa imi asculte absolut toata povestea, timp in care cu fiecare cuvant pe care i-l spuneam, il vedeam ''schimbadu-se la fata''. La urma mi-a spus clar ca au fost inutile toate celelalte vizite facute la alti medici pana acum ( in total in jur de 15 medici cu diverse specializari) si ca problema mea vine de la creier.
Am facut rezonanta iar la doar 2 zile dupa ce am avut rezultatul, eram in spital in perfuzie cu cortizon.
Intre timp am facut alte teste, printre care potentialele inductive si testul lichidului cerebrospinal, care au confirmat 100% scleroza multipla.
Una din zilele acestea voi incepe tratamentul care va dura cel putin 2 ani; am inteles ca sunt injectii pe care le voi face de 3 ori pe saptamana si care intr-un fel sau altul nu ma vor lasa sa duc o ''viata normala'' pana nu voi termina cura.
Ma gandesc ca intr-un fel ii multumesc lui Dumnezeu pentru ca pana la urma m-a ferit de ceva mai grav, dar nu pot sa nu ma intreb pe cine sa dau vina ca am descoperit patologia abia acum, dupa 13 ani...pe destin ...sau pe medici?
