Voi incepe cu o serie de " 
", adica: :) :) :) :P :P
Probabil ca in momentul de fata e o ameteala totala in capul tau si nu ai idee ce iti doresti... Dar cum esti o persoana matura si responsabila, vei lua in consideratie urmatoarele aspecte:
andreea35 a scris:pai vroiam sotu`, dar daca nu vrea, apelez la altu`
Corect, apelezi la altul, dar in niciun caz la unul de 20 de ani, pentru ca e doar un copil, oricat de matur ar arata. 20 de ani inseamna cam anul 2 de facultate, adica abia scapat de un an de sub supravegherea stricta a parintilor si inca destul de confuz sentimental. Am intalnit mai multe tipuri de baieti de 20 de ani (cand aveam si eu varsta asta): care aveau o relatie cu iubita din liceu, care nu aveau si nu-si cautau - ieseau numai in gasca, "cu baietii", si care mai incercau cate ceva din cand in cand...
Nu ti s-ar parea un pic ciudat chiar sa petreci o noapte cu un pusti de 20 de ani? Nu te-ai simti ca si cum ai face ceva interzis, ceva imoral? Daca totul e OK pentru tine si nu esti genul care isi bate prea mult capul, go ahead! Dar mai gandeste-te si la el: ce salata crezi ca ai starni in capul lui?
Singura data cand am iesit cu cineva mai mic decat mine a fost la 22 de ani. El era doar cu doi ani mai mic, dar mie mi s-a parut o diferenta enorma, pentru ca parea doar un copil. Era diferenta mica de varsta, dar se vedea a naibii de bine si nu ma puteam imagina intr-o situatie romantica cu el pentru ca mai mult ca sigur ar fi fost foarte stanjenit si neindemanatic - era genul care pana atunci iesise doar "cu baietii", in gasca si nu avea prea multa experienta cu fetele. Dar nu asta m-a deranjat, ci faptul ca la nivel emotional nu rezonam aproape deloc.
Question: daca eu la 22 de ani am considerat ca un tip de 20 e nepotrivit, tu la 35 ce gandesti despre unul de 20? :P
andreea35 a scris:nu divortez, am un copil superb
Pai ce-si face omul cu mana lui se cheama "lucru manual"...
Scuze ca te "categorisesc" intrucatva, dar ceea ce scrii aici mi se pare genul tipic de casnicie romaneasca traditionala: cei doi nu se impaca de nici o culoare, dar stau impreuna si sufera "de dragul copiilor", se fac martiri ai neamului care mai tarziu ii sparg capul copilului cu "cate sacrificii am facut pentru tine", desi nimeni nu le-a cerut asa ceva si e alegere proprie...
Eu una nu pot intelege asa ceva - de ce ti-e frica? Ori incerci sa schimbi situatia si ii spui exact ce te deranjeaaza, ori daca tot nu esti multumita, o termini si gata! De ce esti sadica si vrei sa chinui copilul cu prezenta fortata a ambilor arinti in viata lui, care nu se inteleg? Eu am trecut prin asa ceva, parintii mei au ramas impreuna doar de dragul meu si am asistat la certuri infinite. Crezi ca mi-a facut bine? NU. Si nu o sa scriu aici de ce, pentru ca topicul nu este despre problemele mele... 
In concluzie: THINK!
