Ingvar Kamprad pare a fi o versiune mai veche a tatalui meu. La fel de zgarcit, socialist convins (nu exista alta optiune de organizare sociala). Are un Audi din 1997, rosu. Insa cea mai importanta trasatura de caracter a sa, e umorul.
De exemplu, calatoreste doar in interes de afaceri, cu invitatie, cat mai ieftin. Unde exista ceva bani de luat, e prezent. Parca ar fi colector de taxe, ar fi in stare sa dea o lege ca toti proprietarii de bani (in afara de el), sa plateasca penalitati. Lui.
Discutiile la care participa sunt ocazii pentru a emite axiome. "Mancarea e scumpa. Hainele sunt scumpe. Energia e scumpa. Mana de lucru e scumpa. Chiria e scumpa. Impozitele sunt exagerate." Cumva, afiseaza o viziune pesimista, de caine plouat, de nefericire ancestrala. Nimeni nu il asculta. Pentru straini e un actor perfect, merita toate distinctiile de arta dramatica. Daca s-ar fi facut actor, ar fi fost un soi de Florin Piersic care recita silogismele lui Emil Cioran.
In calatorii, nu e bine nimic. Apa e salcie, painea veche, patul stramb, friptura uscata, oamenii artagosi, femeile parsive, copiii galagiosi, cainii murdari, tiganii prea insistenti, ungurii indiferenti, constantenii hoti, prahovenii prosti, trenul murdar, ploaia prea rece, ziarele prea plictisitoare.
E bine doar ce vrea el: Audi rosu, ciorba de porc cu bors, ceafa cu cartofi, vin primit plocon, scutirile de impozite si meciurile in care Steaua bate ca si-au dat ceilalti autogol.
Ah, da. Si ceasul de aur "Zenith", care pierde o secunda la 2 luni. Fix.