sado a scris:..dar aici vroiam sa ajung:iubirea nu are o definitie,fiecare o defineste altfel...si chiar daca folosim aceleasi cuvinte pentru a face asta,intensitatea lor ne facem sa simtim iubirea diferit!iubirea e imposibil de nerecunoscut!
Pai aici voiai sa ajungi pentru ca probabi nu ai trait definitia iubirii in familie. Iubirea e actiune, a veni in intampinarea dorintelor celuilalt. Dar, daca nu ai trait asta in familia de origine, pe propria piele, poti citi definitiile astea de 1000 de ori ca tot nu pricepi nimic.
Sunt copii care sunt crescuti cu dragoste, cu o haina si multe jucarii (jucaria e bucuria sufletului). Acestia vor sti sa daruiasca bucurie, iubire, pentru ca au sufletul plin.
Si sunt alti copii, care au fost crescuti cu multe haine (pentru ca haina e utila, o poti folosi si la anul, o lasi fratilor mai mici) si o singura jucarie (jucaria se strica, de ce sa iei mai multe?). Astia sunt copiii de tarani, de plebei, ei iubesc patimas, posesiv, pentru ca ei nu stiu sa aibe rabdare pentru ce e bun si se agata de prima jucarie, primul partener, si raman asa intr-un atasament mortal, desi nu iubesc. Iar daca sunt parasiti, se sinucid, pentru ca ei nu au trait aceea ca pierderea (unei jucarii stricate) poate fi inlocuita usor. Daca au primit o singura jucarie si in rest suturi in fund de la parinti, asa vor considera si mai tarziu in viata, partenerul e unic, de neinlocuit, si trebuie sa-i suporte toate abuzurile pentru a nu-i pierde "dragostea". Asa fac copiii de tarani, crescuti fara jucarii si cu hainele ramase de la fratii mai mari. Desigur, exista si exceptii dar ele sunt discutabile, motivat de inteligenta dar si de mijloacele pe care ajunge sa le aiba la dispozitie intr-un anumit moment adultul fost copil. Cu cat mijloacele de adult sunt mai firave, cu atat alunecarea spre scene timpurii, de atasament disperat, vor fi mai dese si mai intense.