Ploua afara, Ploua peste noi, Ploua in noi.........

Xylia a scris:

Iubesc ploaia cand ma simt fericita si o urasc ca-mi strica parul. :)

ba din contra, te informeaza ca parul este si el ca toate cele, trecator... :(

Iubesc ploaia cand ma simt fericita si o urasc ca-mi strica parul. :)

iubesc ploaia doar atunci cand e torentiala si alerg, ea tine mortis sa ma prinda iar eu o sfidez in rasete si-un ,,sac''

si nu-mi pasa ca imi uda parul, apa de ploaie e buna pentru par, asa zic strabunii, eu am treaba cu machiajul...

imi place si mirosul de afara cand ploua, un miros greu si proaspat in acelasi timp

ploaia e buna de ascultat si sub umbrela

sa-i auzi tonalitatile, e ca o opera de arta, daca esti si in preajma unei ape, efectul vizual+ auditiv e grozav

din casa nu-mi place pentru ca nu e tangibila, n-o inteleg...imi intuneca peisajul si-mi fura lumina naturala

stau la panda dupa curcubee :)

uf...zapada fuge de ploaie! :)

mi a placut ploaia de azi . a fost aerul atat de curat inca mai ploua in mine cu o iubire antica neimpartasita

Si fiindca e vorba de ploaie, sa spun si eu o mica intamplare prin care am trecut. :P

Zi minunata de vara cu soare si caldura mare. Atat de cald incat abia puteai zari, ici-colo, cate un om. Si cum caldura niciodata nu m-a deranjat, am pornit spre casa mergand incet cu pasi marunti dupa cum obisnuiesc. Pe nesimtite se porni o ploaie, o ploaie de vara intensa, calda, cu stropi mari si repezi. Iubesc mult ploile de vara, nu-mi aduc aminte vreodata sa-mi fi cautat adapost la venirea unei astfel de ploi atat de placute. M-a bucurat mult venirea acestei ploi insa de acesta data la scurt timp dupa ce incepu sa toarne furios, vazandu-ma singur pasind pe strada si probabil stanjenit de privirile unor oameni aflati la adapost intr-o statie de trolebuz in fata careia urma sa trec, m-am oprit sub un copac. Stateam asa privind cu capul plecat la stropii de ploaie cum se izbesc de asfalt si ascultand ropotul lor. Deodata ridic capul si vad trecand inaintea mea o fata, pasea incet, calm, alene de parca nimic nu s-ar fi intamplat. Am ramas de-a dreptul uluit de aceasta scena, acest tablou ce mi se arata, aceasta inversare de roluri. Parca o auzeam spunand "De ce te-ai oprit acum?" Pierdusem ceva ce credeam a fi propriu mie. Dupa unele ezitari m-am hotarat totusi s-o urmez, am pornit in urma ei cu un sentiment penibil de jena provocat de aceasta situatie. Mergea ingrozitor de incet, paseam in urma ei pastrand distanta si privind la parul ei bogat si voluminos ce in ciuda ploii isi pastra forma. M-a insotit pana acasa, s-a intamplat ca drumurile noastre sa coincida pana aici, dupa care si-a urmat drumul ei. Ploaia inca nu incetase, a fost neobisnuit de lunga. Atat. ;)

StaticVoid a scris:

misto, profund, cu substnta

zici ca esti puiu

Se văd la orizont nori negri de ploaie, şi simt v

Nori peste nori si ploaia nu mai vine.

Imi amintesc odata cand am realizat un montaj electronic ce imita sunetul ploii.

Nu l-am folosit niciodata bineinteles, scotea sunete jalnice!

Aveam aproape 20 de ani. Era una dintre ploile acelea de vara care inunda tot Bucurestiul si il transforma in lacustra... Mergeam sa astept pe cineva in Gara de Nord. In scurtul drum de acasa pana in statia de troleibuz, umbrela mea s-a dovedit un accesoriu total inutil. Batea vantul atat de tare, incat ploii nu i-a mai pasat ca avea din partea mea o pavaza si m-a invaluit cu totul... Am inchis in cele din urma umbrela buclucasa, pe care vantul se incapatana sa mi-o dea peste cap...

Eram singuri in statie, doar eu si el. Desi ploaia urma dupa cateva zile de caldura sufocanta, mi se facuse frig, asa ca nu am observat privirile lui insistente. Abia atunci cand am urcat in troleu si mi-am dat seama ca toate locurile erau ocupate si in picioare eram doar eu si el, l-am observat. Era probabil cu vreo 10 ani mai mare, imbracat elegant. Nu era frumos, dar avea ceva aparte. Nu m-a scapat din ochi nicio clipa, fapt care ma stanjenea un pic. Parul ud imi atarna dezordonat in suvite, hainele ude se lipisera de mine si ma simteam expusa...

Am coborat la Gara de Nord si am inceput sa fug. Ma grabeam, intarziasem deja. Am auzit pasi repezi in urma mea, apoi o mana m-a apucat de brat si m-a intors din drum. Am privit uimita si un pic neincrezatoare strainul cu privire de foc care imi spunea cat de frumoasa sunt si imi cerea numarul de telefon... Am refuzat incurcata, aproape convinsa ca doar hainele mele ude erau cauza acestei intamplari neobisnuite...

Nu mi-a parut rau niciodata ca nu am vrut sa continui aceasta intamplare romantica. A fost suficienta scena ca rupta dintr-un film, pentru o poveste incredibila si atat. Si atunci eram suficient de realista cat sa-mi dau seama ca viata nu poate fi scenariu de film. Sau invers.