Visurile oamenilor tristi

In ultima vreme, viata se confunda din ce in ce mai mult cu visul. Am senzatia ca devin incoerenta. Nici scriind nu imi mai pot pune gandurile in ordine. Ma intreb ce va fi... am sentimentul ca ma apropii de ceva, dar nu stiu de ce...

Acum cateva nopti, priveam Luna Plina prin geamul unui tren in miscare. Eram obosita si gandurile imi jucau odata cu peisajele prin fata ochilor, intr-un dans nesfarsit. Doar Luna mergea in continuare pe aceeasi ruta, agatata de un colt al geamului trenului. Si, privind-o, mi se parea ca se apropie... si m-am gandit... ce ar fi daca intr-o zi s-ar rupe dintr-o data ordinea prestabilita a lucrurilor? Cum ar fi daca Pamantul ar iesi de pe orbita si ar lua-o la vale prin Univers? Ce s-ar intampla cu toate micile mizerii ale lumii, cu invidiile, geloziile, urile, cruzimile? S-ar topi odata cu materia primordiala, sau ar face implozie si ar distruge si alte galaxii?

Viata e vis... un vis lucid, in care stii ca visezi si nu iei nimic din ce ti se intampla in serios.

Malkia a scris:

In ultima vreme, viata se confunda din ce in ce mai mult cu visul. Am senzatia ca devin incoerenta. Nici scriind nu imi mai pot pune gandurile in ordine. Ma intreb ce va fi... am sentimentul ca ma apropii de ceva, dar nu stiu de ce...

Acum cateva nopti, priveam Luna Plina prin geamul unui tren in miscare. Eram obosita si gandurile imi jucau odata cu peisajele prin fata ochilor, intr-un dans nesfarsit. Doar Luna mergea in continuare pe aceeasi ruta, agatata de un colt al geamului trenului. Si, privind-o, mi se parea ca se apropie... si m-am gandit... ce ar fi daca intr-o zi s-ar rupe dintr-o data ordinea prestabilita a lucrurilor? Cum ar fi daca Pamantul ar iesi de pe orbita si ar lua-o la vale prin Univers? Ce s-ar intampla cu toate micile mizerii ale lumii, cu invidiile, geloziile, urile, cruzimile? S-ar topi odata cu materia primordiala, sau ar face implozie si ar distruge si alte galaxii?

Viata e vis... un vis lucid, in care stii ca visezi si nu iei nimic din ce ti se intampla in serios.

Ah.. ce dor imi este de vremurile acelea... cand mergeam seara la tara cu trenul. :flowers: Imi amintesc de bucuria ce ma invaluia intotdeuna pana si perspectiva unei asemenea calatorii, gandul ca urma din nou sa ma intalnesc cu locurile copilariei, cu acei oameni pe care ii iubeam, de care ma legau atatea amintiri si in preajma carora imi placea sa ma aflu. Apoi...cele cateva ore de drum pana la destinatie... cu capul rezemat de geam intr-o stare de visare cand parca toate simturile se trezeau, fantezia isi lua avant.. fel si fel de ganduri si stari sufletesti ma napadeau pe undeva izvorate din nevoia de-a umple ceva.. toate erau adevarate momente binecuvantate. :flowers:

Spectacolul lunii are o putere ce invie ganduri si alina suferinte, totodata si o conceptie eminesciana, tainele creatiei si zadarnicia vietii.

Viata e mai presus de toate... un miracol, prin care materia a atins o forma atat de... desavarsita...cu mult peste putintele omului de-a o intelege vreodata.

M-am saturat de atata suferinta, durere si neimplinire pe care o adun de la altii si o port in spate, NU MAI VREAU.... dar daca nu "mai vreau" nu mai pot vedea un apus si rasarit de soare, nu mai pot auzi sursurul apei si valurile marii, nu mai pot vedea pe toti cei ce-mi sunt dragi - cca 7 miliarde + animale si plante...nu mai pot iubi, nu mai pot respira, nu mai pot alerga, nu-mi voi mai simti inima batand cand te "aud", nu mai pot sa va strang in brate pe voi, cei dragi si apropiati mie, nu mai pot sa dansez, sa ascult muzica, sa ma trantesc pe iarba umeda si sa ma uit la cer, sa visez o lume mai buna, sa ma rog pentru ea... Cateodata ma intreb, Doamne, tu care m-ai creat, daca asa e, de ce m-ai facut asa? Ce experimentezi prin intermediul meu, suferinta sau iubirea? Daca as purta machiaj, as fi ca un clown cu rauri de lacrimi curgandu-mi pe fata, caci visez vise de neatins, Doamne, fa ceva cu mine...

Visez la o lume unde nu exista conflicte, discutii intelectuale sau razboaie ale ideilor (care la nivele mari duc la razboaie concrete) pentru ca suntem toti prea ocupati sa radem, sa ne bucuram, sa alergam pe raze de soare, sa ne batem cu stelute de zapada, sa ne cufundam intr-o mare de iarba verde si sa traim frumos, unde nu exista tu si eu, ci doar noi, si deci nici egoism, nici suferinta, nici nedreptate. Unde lucrurile sunt simple, clare si corecte, din punctul tuturor de vedere. Unde tu nu ai mai mult si nici nu iti doresti mai mult decat am eu, pentru ca tu esti eu....

Visez la ziua in care pot sa spun "te iubesc" oricui vreau eu fara sa stau sa calculez cand si daca trebuie sa-i spun, si fara ca "te iubescul" meu sa aduca durere cuiva ci doar placere nevinovata si reciprocitate...

Si mai visez...ei, dar astea sunt doar vise, nu au nimic de a face cu realitatea, nici macar unul, realitatea asta nici nu exista, ma duc sa ma trezesc... :)

ba opreste'te inainte de a tranti obloanele

macar o parte a lumii e asa: copiii. Ei rad cand vor, plang cand doare, spun te iubesc oricui si cam oricand, te iau de mana simplu, fara nici un calcul, ofera o floare sau o pietricica cu'un gest menit pentru un diamant( si diamantul isi pierde orice valoare), zambesc fericiti daca le spui ca ii iubesti...ei sint, si totul poate fi aratat cu degetul in lumea lor, sau muscat din, sau mirosit...si totul e concret...si cel putin interesant

ei sint bucata pe care in fiecare clipa visul bunatatii o zamisleste pe acest pamant, asa ca ia'ti visul de mana, lasa un prunc sa te ia de cealalta, si mergeti impreuna

o zi cum ti'o doresti :)

sarazin79 a scris:

Multumesc, sincer, pentru ca desi nu ne cunoastem deloc, ti-ai "rupt un pic din timpul tau pentru o vorba buna.

Si tie un weekend frumos si numai bine.

Malkia a scris:

In ultima vreme, viata se confunda din ce in ce mai mult cu visul. Am senzatia ca devin incoerenta. Nici scriind nu imi mai pot pune gandurile in ordine. Ma intreb ce va fi... am sentimentul ca ma apropii de ceva, dar nu stiu de ce...

Viata e vis... un vis lucid, in care stii ca visezi si nu iei nimic din ce ti se intampla in serios.

vreau sa incerc cu tine

te rog,nu te prinde cu mine in zadar

am sa trimit si poze, si pe mama ..avem spatiu full

gata.

e 9.33,vorbeste cu mine acum.

Cand e soare visez ca lumea, viata e totusi frumoasa si ca nimic nu ma va putea face sa nu mai doresc s-o duc pana la capat, dar apoi vin ploile, nevoia unor cuvinte de incurajare din partea altor oameni, cuvinte care nu numai ca nu vin ca sa incurajeze ci de multe ori sa te doboare si mai jos decat esti... adevarul din tine numai tu il stii, numai tu iti poti acorda circumstantele atenuante si poate si aceia care stiu sa sufere ca tine si sa invete ca suferinta ne uneste mai mult decat bucuria.

Mi-as dori sa nu ma trezesc din visul de dupa ploaie cand razele soarelui se arata si totul in jur este proaspat si curat din nou.

visez la o zi in care pot sa realizez tot ce imi doresc,o zi in care pot sa imi implinesc visul fara ca sa ii fac pe cei dragi sa sufere pentru ca eu o sa fiu departe,dar asta e visu meu sa merg acolo si din pacate nu pot face asta fara ca cei dragi sa nu sufere ca eu plec :|...visez la clipa in care o sa realizez ce imi doresc si ceilalti sa isi dea seama ca nu am facut o greseala ci din potriva cea mai inteleapta alegere :P

Vreau sa se duca inhibitiile. Jos cu ele!

Vreau sa dispara tristetea si indoiala.

Sa ramana bucuria si veselia. :P