Încurajat de cele cinci like-uri pe care mi le-ați acordat pentru explicația la *usw, voi continua imberbele-mi retorice trăiri întru iluzii. Adică vă voi împrăștia impresii personale cu privire la cultura mea cinematografică.
Tocmai a fost lansat pe Netflix un film turcesc.
Cartierul Supraviețuirii.
Actorul principal seamănă cu Aquaman, mai puțin sprâncenele tip gay, rașchetate cu drujba, ale Aquamanului.
Are charismă, îl văd în roluri la Holywood, dacă îl lasă Erdogan să iasă din țară.
Filmul te prinde, îți arată fața nevăzută a Istanbulului, cartierele în care doar localnicii se aventurează.
Regia este făcută în stilul dramatic al novicilor, care au pretenția ca actorii să dea totul, la modul extrem. Scene penibil de patetice, multe lacrimi, sentimente ultra-dramatizate.
Copilul din film e adorabil, ochiul care îi fuge într-o parte îi conferă și mai mult farmec.
Finalul filmului m-a dezamăgit din perspectiva revelației unui plagiat. După umila mea părere profană, ideea filmului a fost copiată din alt film.
Vă las pe voi să vă dați seama despre ce vorbesc.
Bulmase. Bulma histoa tihe. Leo coh mimăh.
Hamâman, line che ti se mesur, a si ghenah.
Bâlc huma, cuma hol deal ti meio, line che simu.
Mole simă, mele simu.
Moa chi la gea faleee.