Abuzul minorilor şi instinctul matern – cum se manifestă acest instinct si la ce se reduce de fapt?

Cleric Preston, ai expus in primul mesaj o lista de motivatii negative pentru care oamenii fac copii. Reciproc, as dori sa aflu si care sunt motivele adecvate, <<bune>> (daca exista), pentru care oamenii ar putea decide sa aiba copii. Ce este de fapt dorinta de a avea copii, cum si cand apare ea si ce sens are (daca are)? Am citit cateva postari in care se afirma intr-ul fel sau altul ca in fiecare femeie/om exista dorinta de a avea urmasi (asta nu-i de fapt sinonim cu instinctul despre care ai scris in primul mesaj?). Totusi eu nu rezonez cu acesta explicatie si de aceea as dori sa aflu daca exista useri si cu alte opinii.

Candice a scris:

Totusi eu nu rezonez cu acesta explicatie si de aceea as dori sa aflu daca exista useri si cu alte opinii.

Nici eu nu rezonez cu ideea asta pentru ca acea dorinta vine tot din ego-ul parental. Si intr-adevar, exista o asemenea dorinta, a fost descrisa de Erik Erikson in Identity and the Life Cycle. Iată:

7. Stadiul 35-65 ani(adultul)

Criza: Productivitate/realizare versus stagnare, mai este denumita criza generativitatii sau stagnarii

Aceasta perioada se caracterizeaza prin nevoia adultului de a fi productiv, de a fi capabil sa se orienteze catre exteriorul sau/si de a-si exersa rolul profesional si/sau parental (este stadiul in care acest rol este accentuat si se simte nevoia de a avea un mostenitor cu orice pret daca nu s-a putut realiza pana in acest stadiu); de asemenea, individul simte nevoia de a impartasi si altora din experienta acumulata. Din acest motiv se mai numeste si "perioada mesterului"; Erikson afirma ca adultii au nevoie de copii asa cum acestia au nevoie de adulti.

Efecte pozitive:

Criza se poate rezolva avand copii sau prin impartasirea cunostintelor in diverse moduri, activitati ca profesor, psiholog, ingrijirea unui copil etc.

Efecte negative:

In acest stadiu, problemele apar in cazul cand din diverse motive nu a avut loc acumularea de cunostinte sau experienta sau nu are cui imartasi din exeperientele sal; omul trece prin asa zisa criza a stagnarii; de aceea parintii spun: "eu la varsta ta... etc". Cu atat mai mult daca individul este singur in acest stadiu, stagnarea se referea la relatiile sociale, are loc oprirea evolutiei, limitarea si exagerarea preocuparilor fata de sine.

"Asa cum un copil nu se teme de viata, nici un adult echilibrat nu se va teme de moarte"

....................................................

Să ne imaginăm un prichindel de 5 ani, st

Cleric Preston a scris:

de aceea parintii spun: "eu la varsta ta... etc".

Taica-miu obisnuia sa spuna asa. Ei il percepeam ca si cum voia sa se dea mare in fata mea, imi impunea sa-l admir si sa ma prosternez in fata geniului si precocitatii lui. O jigodie...

In privinta deciziei de a avea copii, eu cred ca as putea-o face de curiozitate, de exemplu. Desigur, asumandu-mi toate responsabilitatatile care decurg. Insa asta e doar o ipoteza, eu neavand astfel de planuri pentru moment si nici nesimtind vreo presiune (unii ii spun dorinta) interioara.

Later edit: Cleric Preston, acum am sesizat: in subtitlul primului mesaj ai pus niste intrebari ("Exista acest instinct totdeauna, e infailibil, se poate conta pe el?") carora insa nu le-ai dat raspuns in mesaj.

Cleric Preston a scris:

... De aceea si sunt atat de performanti indienii. In tot ceea ce fac. Ca vor sa se reincarneze tot mai sus ca in final sa nu se mai reincarneze deloc ci sa fie ca insusi D-zeu. Vechea dorinta a lui Satan.

Nu toti indienii sunt performanti. Nu numai indienii se reincarneaza mai sus ci toti oamenii de regula (asta daca crezi in asa ceva). Nu din cauza ego-ului se intampla asta ci din cauza ca asa a lasat Dumnezeu.

a browser a scris:

Nu toti indienii sunt performanti. Nu numai indienii se reincarneaza mai sus ci toti oamenii de regula (asta daca crezi in asa ceva). Nu din cauza ego-ului se intampla asta ci din cauza ca asa a lasat Dumnezeu.

Absolutely!

.............................................

De ce sunt trişti copiii

Cleric Preston a scris:

De curiozitate? Asa cum unii prindeau libelule cand erau mici si apoi le rupeau aripile?

Nu, cu siguranta nu asa, Am ajuns sa ma cunosc suficient de bine pentru a sti acest lucru si pentru a nu-mi fi teama de mine insami.

Desi este adevarat ca in copilaria mica mi-am exprimat si curiozitatea distructiva pe insecte.

Cleric, la urma urmei suntem oameni nu animale

societatea ne face sa gandim si sa ne purtam ca niste animale (oamenii ajung sa faca totul din instinct)

dar in tot amalgamul asta de sentimente egoiste, in viata asta unde copii reprezinta un interes pentru familie, mai exista si sentimente umane. numai ca oamenii nici nu-si dau seama de asta decat, poate, in situatii critice

asa ca nu mai zi ca femeia are instinctul de a face pui pentru a fi ocrotita ...

exista iubire...si exista acolo unde nu te astepti

exista si multa superficialitate pe lumea asta dar incearca sa vezi si dincolo de ea

repet, suntem oameni numai ca societatea incearca sa inhibe aceasta latura

Artemis_Dida a scris:

Cleric, la urma urmei suntem oameni nu animale

societatea ne face sa gandim si sa ne purtam ca niste animale (oamenii ajung sa faca totul din instinct)

Ai vazut tu animalele sa faca negustorie, sa se vanda unul altuia asa cum fac oamenii? Noi oamenii avem un instinct in plus, negustoria cu sentimentele, nevoile, facem troc cu sentimentele. Sa fie asta un instinct? Fac si animalele trocuri din astea? Au incercat hippiotii in anii 60 sa revina 100% la animalism si instinctualitate, sa renunte la pervesiunea sociala, dar tot nimic nu a iesit. Extremele nu sunt bune. Compromisul uneori da. Iar compromis atunci cand trebuie, stiu sa faca doar oamenii inteligenti. Cei mai putin inteligenti nu fac compromisuri ci mereu alegeri in defavoarea lor si in avantajul celorlalti, dupa care trec in extrema cealalta si devin egoisti pentru ca "lumea e rea".

Cleric Preston a scris:

De ce sunt trişti copiii

Cleric Preston a scris:

sa cultive in copil cultul personalităţii părintelui şi "elogiul mamei".

Aceasta atitudine mi se pare foarte evidenta la femeile gravide. Sunt femeile care "daruiesc" copii barbatului pentru ca apoi, dupa nastere, cand barbatul este indiferent fata de ea si de copil, sa-i reproseze ca nu apreciaza "minunea" pe care i-a "daruit-o". La fel, femeile care isi construiesc o identitate pe baza maternitatii. Ca si cele a caror memorie, dupa ce au nascut, devine o tabula rasa: "cum de n-am facut un copil mai devreme, e cea mai mare minune, cea mai mare implinire, viata abia acum merita traita etc etc etc". Ce-i aia dom'le "implinire"? Femeile astea au nevoie de un copil sa sa fie "implinite"?

In perioada graviditatii femeile acestea se poarta de parca ar fi bolnave, la fel de neputincioase si fragile ca si bebelusul pe care urmeaza sa-l nasca. De la barbatul de langa ele extorcheaza (pretind) afectiune (prin surogate precum flori, dulciuri, pupatul burticii, indeplinirea capriciilor). Asa gandesc ele ca "trebuie" sa fie, asa-i scenariul. De fiecare data cand vad cate o gravida, surad ironic si imi vine in minte: "It's more about the mother than about the child, isn't it?"

Nu-mi amintesc sa fi vazut vreo femeie gravida fara atitudinea asta (adica o femeie gravida cu demnitate) pana in prezent.

Candice a scris:

Aceasta atitudine mi se pare foarte evidenta la femeile gravide. Sunt femeile care "daruiesc" copii barbatului pentru ca apoi, dupa nastere, cand barbatul este indiferent fata de ea si de copil, sa-i reproseze ca nu apreciaza "minunea" pe care i-a "daruit-o". La fel, femeile care isi construiesc o identitate pe baza maternitatii. Ca si cele a caror memorie, dupa ce au nascut, devine o tabula rasa: "cum de n-am facut un copil mai devreme, e cea mai mare minune, cea mai mare implinire, viata abia acum merita traita etc etc etc". Ce-i aia dom'le "implinire"? Femeile astea au nevoie de un copil sa sa fie "implinite"?

In perioada graviditatii femeile acestea se poarta de parca ar fi bolnave, la fel de neputincioase si fragile ca si bebelusul pe care urmeaza sa-l nasca. De la barbatul de langa ele extorcheaza (pretind) afectiune (prin surogate precum flori, dulciuri, pupatul burticii, indeplinirea capriciilor). Asa gandesc ele ca "trebuie" sa fie, asa-i scenariul. De fiecare data cand vad cate o gravida, surad ironic si imi vine in minte: "It's more about the mother than about the child, isn't it?"

Nu-mi amintesc sa fi vazut vreo femeie gravida fara atitudinea asta (adica o femeie gravida cu demnitate) pana in prezent.

Mesajul tau incepe bine si se termina complet aiurea. Parerea mea. Nu toate sunt asa, nu toate se simt perfect in perioada asta (multora chiar le e rau pe bune), nu toate sunt labile psihic sau manipulative etc. Deci de ce ai generalizat, nu inteleg.

E prea negativist.