Abuzul minorilor şi instinctul matern – cum se manifestă acest instinct si la ce se reduce de fapt?

De cand s-a transformat topicul intr-o discutie despre mine?

Candid C. (Candice) a scris:

Jet Black a pus intrebarea pentru ca ii este teama de perspectiva de a ramane singur daca partenera are alt plan de viata decat el.

Era o intrebare pt. toti nu pt. mine in special.Eu ii voi expune din timp ideile unei viitoare partenere,nu o sa se trezeasca dupa 5 ani de stat impreuna ca eu nu-mi doresc copii.

Daca ea vrea copii inseamna ca nu e pt. mine.

ci m-am referit la dificultatea lui Jet Black de a accepta cealalta persoana asa cum este ea, fara sa incerce s-o manipuleze sa renunte la alegerea ei ca sa-si satisfaca el nevoia de a nu ramane fara relatie.

Nu prea inteleg asta. Nu e ca si cum o accept ca ei ii place galbenul si mie nu.Adica sa fac un copil cu ea doar ca sa o accept asa cum e?

Cum ziceam mai sus,o lasa si gata.

Jet Black isi doreste o prietena, isi doreste sa fie iubit, dar el (inca) nu este capabil sa ofere iubire. Capacitatea lui redusa de a-i accepta pe ceilalti si realitatea in general vine din incapacitatea lui de a se accepta pe sine.

Tu ma urmaresti? 8)

Parca toate relatiile sunt pline de iubire.Imi doresc si eu o relatie obisnuita ca tot omul.Vreau in primul rand prietenie.

Se numeste selectivitate.Nu sunt obligat sa fiu prieten cu toti.Tu accepti pe toata lumea asa cum e?

Realitatea o accept,dar nu inseama ca imi si place.

Dar de unde stii ca nu ma accept pe mine?

Jet Black, o relatie nu iti va rezolva traumele emotionale, numai tu singur o poti face. Nu poti rezolva o problema interioara (suferinta ta emotionala) aplicand o solutie exterioara.

E exagerat spus trauma emotionala.Si cei care nu au "traume" emotionale de ce isi doresc relatii?

Jet Black a scris:

Ce te faci daca partenerul de viata isi doreste mult de tot si te ameninta ca daca nu vrei copii se duce la alta?

Ehhh, o fi instinct, dar pe termen lung nu as sta decat cu o persoana care si-ar dori copii.

Tocmai din acest motiv consider corect sa comunic asta.

Jet Black a scris:

Eu ii voi expune din timp ideile unei viitoare partenere,nu o sa se trezeasca dupa 5 ani de stat impreuna ca eu nu-mi doresc copii.

Abordarea este corecta. Oricum si dupa cinci ani de stat impreuna poate pleca.

Rrami a scris:

sa faca ce? Copii cu o alta femeie?

Deja seamana a menage in cate persoane vreti voi , doar ca deja urmeaza sa fie niste copii implicati.

sa se duca sa apeleze la o alta femeie pentru a avea copii? Asta e solutia?

Sa se desparta. De fapt corect e sa se spuna de la inceput de vrea sau nu copii.

Excluzand situatiile in care vreo boala genetica s-ar transmite urmasului , consider decizia de a nu avea copii cel putin ciudata. Dar fiecare cu propria-i musca ..... nu e bine ca pe termen lung sa traiasca impreuna un cuplu in care unul isi doreste un copil si celalalt nu.

Si numiti-l instinct de cuibarire, puiere, whatever, in viata reala......cupluri in jurul nostru, cupluri care imbatranesc impreuna......natural si normal e sa aiba copii. Se iubesc, fac dragoste, au copii, ii cresc, le transmit "cunostiintele"

(pretentios spus) si de sunt norocosi apuca sa-si vada nepotii. Si la un moment dat mor.

Ma tem ca pierd esenta, nu am spus ca imi doresc copii de fiecare data cand sunt intr-o relatie.

Cleric Preston a scris:

Ioi, Preston dear, tu iar ai pus aceeasi placa. :roll: :-

Nu te uiti la emisiuni normale. Esti domn si stapan absolut al telecomezii....de ce nu schimbi?

Si mie mi se pare un final firesc ca un cuplu sa aiba copii , si cum ne dorim toti, sa fie din prea multa dragoste. Parca fara copii e plictisitor?! :roll: Cred ca instinctul matern se manifesta in primul rand in apararea puiului cu pretul vietii si renuntarea la sine pentru a-i fi lui bine. La multi ani tuturor!

Kilkoana a scris:

Excluzand situatiile in care vreo boala genetica s-ar transmite urmasului , consider decizia de a nu avea copii cel putin ciudata.

De ce ciudata? Precum exista riscul ca acea boala genetica sa se transmita urmasului fara ca tu sa poti impiedica asta la fel exista foarte marea probabilitate sa-i transmiti nevroza ta sau sa-l afectezi in fel si chip cu mixajul nevrozei mamei + nevroza tatalui. Eu o consider o decizie responsabila si luata in deplina luciditate. Insa e foarte probabil ca tocmai acesti putini oameni care decid sa nu aiba copii de teama de a nu le fi parinti rai sa fie la modul virtual parinti mai buni decit cei care se inmultesc fara discernamint.

taciune a scris:

Si mie mi se pare un final firesc ca un cuplu sa aiba copii , si cum ne dorim toti, sa fie din prea multa dragoste. Parca fara copii e plictisitor?! :roll: Cred ca instinctul matern se manifesta in primul rand in apararea puiului cu pretul vietii si renuntarea la sine pentru a-i fi lui bine. La multi ani tuturor!

Mie mi se pare evident ca nu exista motivatie altruista pentru a aduce un copil pe lume. Asta cu surplusul de dragoste e cea mai acceptabila dintre toate, dar imi pare rau, e destul de usor refutabila. Daca intre cei 2 parteneri a intervenit un surplus afectiv cu care chiar nu mai stiu ce sa faca si ii chinuie grozav dorinta de a darui, de a impartasi, nu vad de ce nu ar adopta. In fapt e vorba de instinct mascat, de legea firii, plus citeodata nevoia de a primi iubirea aceea neconditionata, nevoie frustrata inca din copilarie.

Acum simt nevoia sa vorbesc si la persoana I pentru ca deja am facut cunoscut pe forum faptul ca am un copil. Nu ma eschivez de la a admite ca ma numaram printre persoanele care nu isi doreau copii, nu auzeam ticaitul ceasului biologic si pledam adeseori pentru adoptie. Iubeam copiii si manifestam pentru ei un fel de magnetism, copiii cunostintelor au fost intotdeauna foarte atrasi de mine. Totusi, nu imi doream sa aduc eu pe lume unul. Si nici tatal copilului meu nu isi dorea. Cind am ramas insarcinata total neplanificat si in ciuda precautiilor m-am descoperit insa in incapacitatea de a face altceva. Nici astazi nu imi pot explica decizia mea si ceea ce am simtit atunci altfel decit prin instinct si prin nevoia aceea de afectiune neconditionata (si asta e ceea ce trebuie sa tin mereu sub control pentru a nu deveni manifest; nu imi doresc sa imi folosesc copilul pentru vreun scop utilitar, fie acela de a da sens vietii mele, sau de a imi acoperi vreun gol afectiv, sau orice altceva.)

Kilkoana a scris:

Si numiti-l instinct de cuibarire, puiere, whatever, in viata reala......cupluri in jurul nostru, cupluri care imbatranesc impreuna......natural si normal e sa aiba copii.

Omul e clar altfel decat animalele,nu zic mai bun sau mai rau,dr in orice caz total diferit.Ce inseama natural pt. oameni? Oamenii sunt tot timpul in perioada de reproducere si ceva mai putin timp in perioada fertila care intrece ca durata pe a oricarui alt animal.

Deja e asemanare mai mare intre oameni si bacterii ca numai alea se inmultesc pana cand nu mai au nutrienti in mediu si dupa aia mor.

Kilkoana a scris:

Sa se desparta. De fapt corect e sa se spuna de la inceput de vrea sau nu copii.

nu e oare prea simplista abordarea?

Nu ar fi mai corect sa incerci sa afli ce se ascunde in spatele refuzului? Sa incerci sa afli de ce?

taciune a scris:

Cred ca instinctul matern se manifesta in primul rand in apararea puiului cu pretul vietii si renuntarea la sine pentru a-i fi lui bine.

Bineinteles ca imaginativ ne putem gindi la situatii in care ne-am apara copilul cu pretul vietii dar in viata concreta, de zi cu zi, el n-are nevoie de parinti eroi. Chestia cu renuntarea la sine e mai complexa decit pare la prima vedere. Practic nu faci sacrificii pentru copil, pentru ca tot ceea ce faci vine din iubire si dintr-o pornire fireasca, si atunci nu le percepi ca sacrificii, ca renuntari. Si nu e nici un merit ca le-ai facut. Pe de alta parte, a fi parinte nu e un martiriu. Nu e necasar sa iti inabusi nevoile de dragul lui pentru ca frustrarea va rabufni intr-un fel sau altul si oricum el are nevoie de parinti onesti fata de ei insisi in aceeasi masura. A renunta la tine ca sa-i fie lui bine inseamna ca iti traiesti viata prin el.

Jet Black a scris:

De cand s-a transformat topicul intr-o discutie despre mine? :-

Era o intrebare pt. toti nu pt. mine in special.Eu ii voi expune din timp ideile unei viitoare partenere,nu o sa se trezeasca dupa 5 ani de stat impreuna ca eu nu-mi doresc copii.

Daca ea vrea copii inseamna ca nu e pt. mine.

Nu prea inteleg asta. Nu e ca si cum o accept ca ei ii place galbenul si mie nu.Adica sa fac un copil cu ea doar ca sa o accept asa cum e? ;)

Cum ziceam mai sus,o lasa si gata.

Tu ma urmaresti? :P

Parca toate relatiile sunt pline de iubire.Imi doresc si eu o relatie obisnuita ca tot omul.Vreau in primul rand prietenie. Se numeste selectivitate.Nu sunt obligat sa fiu prieten cu toti.Tu accepti pe toata lumea asa cum e?

Realitatea o accept,dar nu inseama ca imi si place.

Dar de unde stii ca nu ma accept pe mine?

E exagerat spus trauma emotionala.Si cei care nu au "traume" emotionale de ce isi doresc relatii?

Observati ca Jet Black a intrat automat in defensiva, fara nici macar o incercare sovaielnica de a se autoanaliza relativ la ceea ce i-am raspuns anterior?

Din punctul meu de vedere tot ce a scris el aici sunt rationalizari si atacuri ("De cand s-a transformat topicul intr-o discutie despre mine?", "Tu ma urmaresti?" etc) prin care incearca sa ma prinda in joc.

whydontyouyesbut a scris:

Mie mi se pare evident ca nu exista motivatie altruista pentru a aduce un copil pe lume. Asta cu surplusul de dragoste e cea mai acceptabila dintre toate, dar imi pare rau, e destul de usor refutabila. Daca intre cei 2 parteneri a intervenit un surplus afectiv cu care chiar nu mai stiu ce sa faca si ii chinuie grozav dorinta de a darui, de a impartasi, nu vad de ce nu ar adopta. In fapt e vorba de instinct mascat, de legea firii, plus citeodata nevoia de a primi iubirea aceea neconditionata, nevoie frustrata inca din copilarie.

Acum simt nevoia sa vorbesc si la persoana I pentru ca deja am facut cunoscut pe forum faptul ca am un copil. Nu ma eschivez de la a admite ca ma numaram printre persoanele care nu isi doreau copii, nu auzeam ticaitul ceasului biologic si pledam adeseori pentru adoptie. Iubeam copiii si manifestam pentru ei un fel de magnetism, copiii cunostintelor au fost intotdeauna foarte atrasi de mine. Totusi, nu imi doream sa aduc eu pe lume unul. Si nici tatal copilului meu nu isi dorea. Cind am ramas insarcinata total neplanificat si in ciuda precautiilor m-am descoperit insa in incapacitatea de a face altceva. Nici astazi nu imi pot explica decizia mea si ceea ce am simtit atunci altfel decit prin instinct si prin nevoia aceea de afectiune neconditionata (si asta e ceea ce trebuie sa tin mereu sub control pentru a nu deveni manifest; nu imi doresc sa imi folosesc copilul pentru vreun scop utilitar, fie acela de a da sens vietii mele, sau de a imi acoperi vreun gol afectiv, sau orice altceva.)

Whydontyouyesbut, tot cam ca tine gandesc si eu. :roll:

Totusi, mie imi este si teama de perpectiva de a nu avea copil niciodata in decursul existentei mele, desi in ansamblu la nivel rational nu vad nici o motivatie care sa-mi fie suficienta ca sa ma determine sa aduc pe lume unul. Cred ca in cele din urma, voi decide sa am unul sau poate chiar mai multi copii, tocmai din teama (irationala?) de a alege alternativa fara. Am instinct si nu stiu ce sa ma fac cu el.

whydontyouyesbut a scris:

la fel exista foarte marea probabilitate sa-i transmiti nevroza ta sau sa-l afectezi in fel si chip cu mixajul nevrozei mamei + nevroza tatalui.

Mie mi se pare evident ca nu exista motivatie altruista pentru a aduce un copil pe lume

Acu eu ca nu accept si nu accept......nu consider ca am vreo nevroza si in nici un caz nu consider ca tatal ar avea vreo nevroza.

Nu consider ca toti ar trebui sa aiba copii, departe de mine ideea. Daca ambii decid ca nu isi doresc copii, cred ca e ok. Daca eu imi doresc copii si el nu isi doreste, asta ar fi o mare problema. Daca ne-am potrivi din orice punct de vedere, acest aspect ar duce la ruperea relatiei.

Acu, daca la voi a stat situatia de asa natura....intreb si eu, de ce nu ai facut un avort si mai apoi o adoptie?

Candva si eu eram adepta adoptiei, dar acum parca instinctual mi-as dori un copil nascut, nu adoptat. Mi se pare ca, in cazul unui copil adoptat, apar complicatii in timp, de genul: sa ii explici ce e cu el, cine l-a facut, cine l-a crescut, de multe ori nu intelege si apar tot felul de comportamente ciudatate. Eu ma gandeam ca, daca tot lupti cu viata si incerci sa fii mai bun si sa intelegi anumite lucruri, de ce sa nu le da-i mai departe unei fiinte dragi tie, iar reusita de a facea acest lucru poate fi mai facila atunci cand e sange din sangele tau.