Abuzul minorilor şi instinctul matern – cum se manifestă acest instinct si la ce se reduce de fapt?

Rrami a scris:

nu e oare prea simplista abordarea?

Nu ar fi mai corect sa incerci sa afli ce se ascunde in spatele refuzului? Sa incerci sa afli de ce?

Nu, nu imi pare prea simplista abordarea. NU consider ca tre sa -mi educ partenerul. Daca imi spune motivul, pot doar spera ca va avea un efect de catharsis pentru el. Oricum, as dori sa aflu asta inainte sa devina prea serios si , dupa cum bine se vede, sunt destui care nu isi doresc copii.

Alta e situatia in care am avea careva o boala sau sa presupunem unul ar fi steril.

taciune a scris:

Candva si eu eram adepta adoptiei, dar acum parca instinctual mi-as dori un copil nascut, nu adoptat. Mi se pare ca, in cazul unui copil adoptat, apar complicatii in timp, de genul: sa ii explici ce e cu el, cine l-a facut, cine l-a crescut, de multe ori nu intelege si apar tot felul de comportamente ciudatate. Eu ma gandeam ca, daca tot lupti cu viata si incerci sa fii mai bun si sa intelegi anumite lucruri, de ce sa nu le da-i mai departe unei fiinte dragi tie, iar reusita de a facea acest lucru poate fi mai facila atunci cand e sange din sangele tau.

Acu ` nu is de acord 100%. Orice reusita este doar a lui.

Daca explic un concept nou cuiva si acesta intelege ........reusita eu cred ca este a lui.

Cunosc oameni ce au adoptat ..........unii au crescut acel copil "mai bine", altii "mai rau" ( nu ii acorda atentia necesara, nu are voie sa strice nimic, este facut prost si lovit peste gura...ii interzic sa se amestece in discutiile adultilor si multe altele). Ei inca le ascund faptul ca sunt adoptati.

Kilkoana a scris:

Acu eu ca nu accept si nu accept......nu consider ca am vreo nevroza si in nici un caz nu consider ca tatal ar avea vreo nevroza.

..............

Acu, daca la voi a stat situatia de asa natura....intreb si eu, de ce nu ai facut un avort si mai apoi o adoptie?

Well, in legatura cu nevroza, cum poti fi sigura?

In ce ma priveste, am precizat deja ca in momentul in care am fost sigura de sarcina m-am simtit incapabila de a face altceva, prin "altceva" intelegind avort. Si nu din convingeri religioase (n-am asa ceva), nici morale (nu-s pro-life nicidecum) ci pur si simplu am simtit ca nu pot si gata. Desi nu era o sarcina planificata am perceput-o instantaneu ca pe o experienta pozitiva (si nu cred ca a fost doar pentru ca societatea o valorizeaza astfel). Si chiar daca nu m-a inundat o fericire indicibila in momentul in care am vazut testul pozitiv nici trista sau ingrijorata n-am fost. Stiam ca pot gasi in mine suficiente resurse ca sa fac sa fie bine in ciuda dificultatilor si stiam ca ma pot baza pe omul de linga mine. Pina acum nu m-am inselat si nu regret nimic, in afara greselilor pe care le-am facut din nestiinta. Le regret indeajuns cit sa nu le mai repet.

whydontyouyesbut a scris:

Bineinteles ca imaginativ ne putem gindi la situatii in care ne-am apara copilul cu pretul vietii dar in viata concreta, de zi cu zi, el n-are nevoie de parinti eroi. Chestia cu renuntarea la sine e mai complexa decit pare la prima vedere. Practic nu faci sacrificii pentru copil, pentru ca tot ceea ce faci vine din iubire si dintr-o pornire fireasca, si atunci nu le percepi ca sacrificii, ca renuntari. Si nu e nici un merit ca le-ai facut. Pe de alta parte, a fi parinte nu e un martiriu. Nu e necasar sa iti inabusi nevoile de dragul lui pentru ca frustrarea va rabufni intr-un fel sau altul si oricum el are nevoie de parinti onesti fata de ei insisi in aceeasi masura. A renunta la tine ca sa-i fie lui bine inseamna ca iti traiesti viata prin el.

Ehhhh, de cate ori este pus in functiune "martirometrul".....sau la modul ostentativ....nu este pus in functiune tocmai pentru a demonstra cat e de "nerecunoscator" copilul. :roll: :- .....asta asa, parte de folclor parintesc. ;) :P

whydontyouyesbut a scris:

Well, in legatura cu nevroza, cum poti fi sigura?

In ce ma priveste, am precizat deja ca in momentul in care am fost sigura de sarcina m-am simtit incapabila de a face altceva, prin "altceva" intelegind avort. Si nu din convingeri religioase (n-am asa ceva), nici morale (nu-s pro-life nicidecum) ci pur si simplu am simtit ca nu pot si gata. Desi nu era o sarcina planificata am perceput-o instantaneu ca pe o experienta pozitiva (si nu cred ca a fost doar pentru ca societatea o valorizeaza astfel). Si chiar daca nu m-a inundat o fericire indicibila in momentul in care am vazut testul pozitiv nici trista sau ingrijorata n-am fost. Stiam ca pot gasi in mine suficiente resurse ca sa fac sa fie bine in ciuda dificultatilor si stiam ca ma pot baza pe omul de linga mine. Pina acum nu m-am inselat si nu regret nimic, in afara greselilor pe care le-am facut din nestiinta. Le regret indeajuns cit sa nu le mai repet.

Zic si eu. Pana la proba contarie.

Atunci zic si eu ca in cazul tau a fost o experienta benefica si ca sunteti parinti buni. Ca io aci vroiam sa ajung......daca tu si el nu ati planificat, dar a fost ceva pozitiv e super. Pornesc doar de la pozitia ca mi-as dori vreodata un copil si nu as incerca sa conving de contariu pe nimeni. Ideal e cineva care nu exclude ideea unui copil. NU pentru a-si transmite "mostenirea genetica", nu pentru a "avea un ajutor la batranete"....pur si simplu, asa de dragul faptului.

Jet Black a scris:

Tu atunci sa gesti o fata care nu isi doreste un copil vreodata. Nu cred ca nu ai putea dormi noapte, pentru ca mie nu imi pare normal ca un cuplu ce se iubeste, este sanatos si este dedicat unei relatii, sa nu aiba copii.

Kilkoana a scris:

Nu cred ca nu ai putea dormi noapte, pentru ca mie nu imi pare normal ca un cuplu ce se iubeste, este sanatos si este dedicat unei relatii, sa nu aiba copii.

Cum să nu poţi dormi noaptea?

taciune a scris:

Cred ca instinctul matern se manifesta in primul rand in apararea puiului cu pretul vietii si renuntarea la sine pentru a-i fi lui bine.

De ce "in primul rand"?

Ideea asta e o mare ipocrizie, cu atat mai mult cand este emisa de o femeie cu avorturi la activ. De ce nu s-a sacrificat femeia actualmente mama eroina si pentru copiii pe care i-a macelarit? Ce, aia nu dadeau tot asa din manute si picioruse?

Variante ale aceleaiasi nevroze: "Eu as omora pentru copilu' meu!", "Am furat ca sa dau de mancare la copiii mei!" , "Eu iubesc in primul rand copilul meu, dupa aceea iubesc toti copiii!" (nu-mi amintesc exact exprimarea celei care a scris-o)...

Da' belicoase mai sunt mamele astea eroine!

Partea si mai scarboasa este cand mama eroina ii sacrifica si exploateaza pe altii pentru binele copilului ei. Isi exploateaza barbatul prin munca, il agreseaza verbal si emotional (da explicatii necerute de genul "Copilul e pe locul intai in viata mea!"), fura de la gura altor copii si altor familii, agreseaza femeile mai tinere decat ele ("fatucile de 20 de ani" care ii "strica" casa), in general sunt foarte dezagreabile mamele astea eroine si 100% toxice ca relatie sau companie de orice fel.

De aia atat de putine reusesc sa-si refaca viata dupa ce au fost parasite de tatal copilului, nu fiindca au copilul, ci fiindca devin de un egoism feroce pentru ele si copilu' lor, incat nici un barbat cu stima de sine cat de cat intacta nu si-ar lega viata de asa o nevrozata ca sa-i faca viata un iad!

Draga taciune, din partea mea n-ai decat ssa te sacrifici pana la luna si inapoi pentru cupil', dar ai macar bunul simt sa nu-i sacrifici si pe altii!

Floricik_ a scris:

Cum să nu poţi dormi noaptea?

Are dreptate Kilkoana. Am niste prieteni buni, impreuna nu au copii, el are o fata dintr-o casatorie anterioara. Sunt impliniti dar acum regreta lipsa copiilor.Tot timpul au zis ca nu ar fi avut rabdare, ca nu ar fi putut creste copii. Iar acum ea s-a angajat ca asistent social la o scoala de copii abandonati. Si, si-a dat seama cat de mult i-ar fi placut sa faca si sa creasca un copil.

Candid C. (Candice) a scris:

Am instinct si nu stiu ce sa ma fac cu el.

Si asta.

princessa a scris:

Are dreptate Kilkoana. Am niste prieteni buni, impreuna nu au copii, el are o fata dintr-o casatorie anterioara. Sunt impliniti dar acum regreta lipsa copiilor. Tot timpul au zis ca nu ar fi avut rabdare, ca nu ar fi putut creste copii. Iar acum ea s-a angajat ca asistent social la o scoala de copii abandonati. Si, si-a dat seama cat de mult i-ar fi placut sa faca si sa creasca un copil.

Păi chiar mă miră faptul că lucr

Floricik_ a scris:

Ori e nevoie să ai propriii copii pentru a-i putea poseda şi pentru a te