M-am saturat!
Toata viata mea am fost privita ca un obiect, ca un "accesoriu" trendy, un gadget la moda pe care vrei sa il cumperi. Blestemul de a fi femeie frumoasa. Nimeni nu a vrut sa vada ce se ascunde in spatele chipului, toti au cautat doar partea simpla si superficiala a problemei: sex. Pe nimeni nu a interesat ca as putea fi inteligenta, ca as putea gandi, avea o personalitate si pareri. Nu! Doar invelisul exterior conteaza, as fi putut sa fiu proasta sa bubui, nu era nici o chestie...
La ce naiba ma mai agit sa fac o diferenta, sa fiu remarcata prin calitatile mele sufletesti daca tot nu conteaza? Frumusetea e un blestem, nu o binecuvantare, pentru ca nu e ceva ce putem alege. Ne nastem cu asta sau nu, nu depinde de noi si totusi ne influenteaza atat de mult vietile... Unii m-au considerat automat c**va, de la distanta, pentru ca nimeni nu s-ar gandi ca nu-mi "valorific" calitatile fizice din plin...altii m-au crezut infumurata, tot de la distanta...altii au considerat "din oficiu" ca am un prieten tot timpul langa mine...sau ca "nu sunt suficient de buni"... sau ca sunt greu de cucerit si pastrat...sau ca sunt excesiv de pretentioasa...
Nu-mi place sa fiu frumoasa. Ma rog, imi place, ca sa nu fiu ipocrita, dar nu sunt mandra de asta pentru ca nu e realizarea mea. Sunt mandra de caracterul meu, de tot ce am construit in toti acesti ani, de realizarile mele, de faptul ca m-a inzestrat Dumnezeu cu sensibilitate si bunatate pentru cei din jur si sunt capabila sa ii ajut pe altii cu placere. Dar toate astea nu sunt interesante pentru cei din jur, totul e satisfactia de moment, nu se mai gasesc oameni care sa aprecieze lucrurile in profunzime... Si daca se gasesc, sunt luati. Sau gay. Sau imorali. Sau ilegali. Sau ingrasa.
Scuze ca am deschis un topic despre ceea ce simt. Am vrut sa tip undeva, dupa ce mi s-a confirmat, inca o data, ca imi e mai bine singura. Nu e nici o ipocrizie ceea ce am scris. E un adevar testat. Toate viseaza sa fie frumoase daca nu sunt, dar nu asta e ceea ce conteaza in viata. Cand esti frumoasa, esti teribil de singura. Daca mai ai si tupeul extrem sa gandesti si sa nu "dai in gropi", e si mai rau. Femeile din jur te invidiaza (curata prostie, aspectul fizic nu inseamna ca esti si fericita si nu iti face viata mai usoara!) si iti faci greu prietene. Barbatii roiesc in jurul tau, dar nu vor cu adevarat sa te cunoasca. Intorc capul dupa tine pe strada si te simti bine pe moment. Dar ei se intorc la nevestele lor si tu tot singura acasa. Toti tipii mai putin stralucitori ca fizic au sigur calitati sufletesti frumoase, dar nu se uita la tine pentru ca au senzatia ca i-ai eclipsa, ca lumea ar spune "ce a vazut la asta?" (alta prostie...). Ei aleg femei alaturi de care sa se poata simti in largul lor, au senzatia ca tu i-ai critica sau ai pleca cum te-ai simti nemultumita de ceva. Iar tipii la fel de frumosi sunt prea ocupati sa profite de aspectul lor de macho pentru a realiza cat mai multe "capturi" feminine ca sa mai fie atenti in jur...
Femeile nu isi dau seama cat de speciale sunt oricum si isi fac probleme ca nu arata nu stiu cum, dar asta nu inseamna nimic. Daca ar arata asa cum isi doresc, ar atrage considerabil mai multi barbati, intr-adevar. Dar nu barbati de calitate. Si care mai e avantajul sa tii la distanta armate de neciopliti, inclusiv pe sotii altor femei care habar nu au ca barbatii lor se poarta ca niste lei in calduri in fata alteia. Si acea "alta" nu isi doreste jumatati de masura, ci exact opusul, ceea ce nu poate avea - o relatie profunda, totala, un om care sa vada cine este ea cu adevarat, nu doar exteriorul... E o realitate dureroasa.
