VEMANS a scris:
Ca o confirmare datele priind nivelul educatiei si a veniturilor populatiei americane in functie de apartenenta religioasa situeaza martorii lui Jehova pe ultimul loc .
Martorii nu spun sa nu inveti si altceva in afara de Biblie si ce invata ea. Daca vei citi publicatii ale lor cum ar fi "Ce ne invata in realitate Biblia" sau "Tinerii se intreaba" (volumele 1, 2 si 3), vei observa ca incurajeaza copiii sa isi faca temele, sa fie ascultatori, ba chiar ii ajuta sa se organizeze, pentru a da randament mai bun.
Ceea ce vor ei sa spuna este sa nu pui scoala/facultatea/serviciul inaintea lui Dumnezeu, adica sa nu spui: azi nu ma rog, ca n-am timp (maine la fel, poimaine la fel), am atata treaba la serviciu azi (maine, poimaine, raspoimaine
), deci nu citesc un verset din Biblie, sunt prea obosit (o data, de doua ori, de zece ori) ca sa imi mai indrept gandul spre divinitate samd.
Mai pe scurt, se refera la a nu neglija educatia spirituala.
Să ne interesăm unii de alţii ca să ne îndemnăm la iubire şi la fapte bune, fără să neglijăm întrunirea noastră, cum au unii obiceiul, ci să ne încurajăm unii pe alţii, şi aceasta cu atât mai mult cu cât vedeţi că ziua se apropie! - Evrei 10:24, 25.