Peste jumatate din medicamentele prescrise de psihiatrii romani sunt INTERZISE in USA: CIPRALEX, SOLIAN, DEPAKINE, SEROXAT, RISPOLEPT, VALDOXAN, RIVOTRIL, FAVERIN(FEVARIN), IMOVANE, COAXIL, DEROXAT, STILNOX, MIASERIN, ORIFIL, ZELDOX, DORMICUM, CARBAMAZEPINA, LEXOTAN, LEPONEX, TRITTICO, toate sunt interzise in SUA de minim 4-5 ani! Motivul interzicerii este mortalitatea ridicata in randul pacientilor care consuma astfel de medicamente psihiatrice.
FDA - food and drug administration-(administratia alimentatiei si a medicamentelor), din cadrul guvernului american care se ocupa de sanatatea publica a americanilor interzice sau permite orice medicament in USA. Verificati pe situl FDA http://www.fda.gov, scrieti numele medicamentului la search si veti vedea ca sunt refuzate de USA, mai cautati si verificati si alte medicamente. Iar cealalta jumatate de medicamente, care nu sunt interzise, cresc numarul de sinucideri ale adolescentilor sau ale persoanelor in varsta primele luni de folosire, in majoritate, verificati pe situl FDA.
Si in UK, la fel au fost interzise. Antidepresivele au fost interzise copiilor sub 18 ani inca din 2003, dar in Romania copiii sunt tratati cu antidepresive. Medicamente ca cipralex, faverin (fluvoxamina) sunt interzise minorilor si aici pe romedic sunt adolescenti care au luat medicamente aruncate la gunoi in USA si UK:
http://www.startsanatate.ro/articole-medicale-engleza/UK-Major-antidepressants-banned-suicide-threat~i4861.html
http://www.medicinenet.com/script/main/art.asp?articlekey=25670
http://www.guardian.co.uk/society/2006/may/13/socialcare.medicineandhealth
Si eu am suferit 12 ani de aceasta asa-zisa boala "psihica" tulburarea obsesiv compulsiva pana acum 1 an. Am inceput la 21 de ani cand eram studenta la caminul Grozavesti din Bucuresti, cu spalatul interminabil pe maini, deschideam usile cu coatele ca sa nu ating cu mainile clantele nepurificate, repetam spalarile pana cand erau corect facute, aveam iarna rani intre degete si nu mai foloseam de mult prosop pentru ca era `murdar`, imi spalam foile de la cursuri si cartile cu apa. Iar in ultimii ani au aparut si gandurile nenorocite, tot ce era urat in realitate, la emisiunile de stiri, in filme, in mintea mea, tot ce era urat trebuia purificat, altfel ramanea si putea sa mi se intample ceva rau mie sau oamenilor cu care intram in contact. In permanenta actiunile rele care se puteau intampla din cauza mea trebuiau oprite de mine si doar prin spalare intr-o anumita ordine, pe frunte, apoi cuvinte de protectie, apoi stropit pe frunte si din nou cuvinte ca sa ii ajut pe ceilalti si pe mine sa nu ni se intample ceva rau din cauza gandurilor. In ultimul an pericolul era atat de permanent incat cand gandurile veneau cumparam o sticla cu apa, gaseam un colt mai retras pe drum, de obicei langa un copac si incepeam sa ma spal cu apa de 3 ori pe frunte. In ultimii ani nu mai incepeam nici un lucru nou, o actiune noua daca in aceeasi zi vedeam sau auzeam la tv stiri negative asa cum sunt la tv in Romania sau daca citeam pe internet stiri cu toate ororile sau daca vedeam filme urate sau doar scene sau daca imi veneau gandurile urate si imi interziceam sa fac pentru prima oara ceva pentru ca ziua aceea era periculoasa si as fi asociat pe viitor informatia noua pe care vroiam sa o aflu cu ceea ce vazusem urat la tv sau cu gandurile urate care imi venisera. Eu nu am stiut in primii cam 8 ani ca spalarile, gandurile urate involuntare care imi veneau, ritualurile de purificare cu apa pe care le faceam zilnic de zeci de ori pe zi erau vazute ca "boala psihica obsesiv-compulsiva, abia acum vreo 4-5 ani am aflat. Si cand am aflat am cautat pe internet inclusiv si nu am vazut nici o vindecare cu medicamente psihiatrice pe sutele si miile de pagini de pe romedic si celelalte situri, asa ca nu m-am dus la psihiatru. Iar in ultima faza, cea mai scurta, de 3 luni, si cea mai grava, acum 1 an, exact cand am implinit 33 de ani, imi spalam hainele la masina de spalat de cateva ori pe zi, aceleasi haine, imi aruncam la gunoi hainele cu care eram imbracata cand veneau gandurile ca sa nu ma contamineze, nu imi mai dadeam sa mananc, chiar ma si loveam pe fata ca sa ma pedepsesc. Desi simteam ca nu erau gandurile mele pentru ca eu nu eram asa, singura solutie si pedepsire pentru tot ce imi venea in minte ramasese doar sinuciderea.
Si atunci, cand stiam ca nu imi mai ramasese decat moartea, cand abia tinandu-ma pe picioare si aproape fara memorie m-am dus pentru prima data in viata mea la doi psihiatri( la psihologie nu se putea sa incerc la ce stare de aproape inconstienta a mintii eram, psihoza) si am luat cateva zile zoloft(setralina), prozac si cand peste ceea ce simteam groaznic s-au mai adaugat si toate simptomele pastilelor si nici o imbunatatire, atunci am aruncat medicamentele si m-am dus pentru prima data la Dumnezeu, pe care il simtisem ca ma chema la El, dar mie mi-era rusine sa merg cu toate gandurile alea in fata Lui la biserica. Dar moartea m-a impins la Dumnezeu si desi ma dadeam singura afara din biserici pentru ca gandurile erau urate si pentru ca il injuram pe Dumnezeu incontinuu in biserica am inteles pana la urma ca nu eu eram. Niciodata nu fusesem eu in gandurile alea, care in ultimele 3 luni erau si ca niste prezente fizice invizibile in mine si langa mine si atunci am inteles ca de fapt eram posedata. Si atunci m-am linistit ca nu eram eu si am inteles ca Dumnezeu ma chemase la El ca sa ma salveze de moarte si ca sa ma scape de diavolii de la care primeam gandurile. Si asa am realizat ca diavolii chiar exista, ca de la ei aveam gandurile straine de felul meu de a fi, dar mai ales am avut dovada concreta ca mai presus de toate fricile si de toate gandurile si de toti diavolii, mai presus de toate exista Dumnezeu.
Asa l-am descoperit eu pe Dumnezeu acum 1 an, la 33 de ani, pentru ca tot ce stiam eu despre Dumnezeu pana acum 1 an erau sa iau lumina de Paste o data pe an, Dumnezeu era doar un batran bun si depasit, uitat in copilarie. Si dupa experienta de acum 1 an cand am simtit ca numai Dumnezeu putea sa ma mai scape de diavoli atunci l-am cunoscut si eu pe Dumnezeu cu adevarat.
Si am inteles pentru totdeauna ca Dumnezeu exista, ca este Iisus Hristos, ca fara Dumnezeu nu suntem nimic si mai ales am inteles cat de mult ne iubeste Dumnezeu si ne apara fara ca noi sa stim de atat rau de la diavoli. Si atunci am avut incredere si curaj si mergeam in biserici, nu mai ieseam din ele, am inceput sa imi spovedesc greselile pentru ca nu ma mai spovedisem niciodata, sa ma impartasesc, mergeam la toate slujbele de duminica, mai ales mergeam la toate slujbele de Maslu impotriva bolilor fizice, sufletesti, impotriva diavolilor, impotriva a tot ce este rau in oameni, ascultam predicile despre Dumnezeu si mai ales am citit si eu pentru prima data in viata mea biblia, Noul Testament care este aproape integral cuvantul lui Dumnezeu. Spovedirea pacatelor proprii, slujbele de Maslu si citirea a cateva randuri zilnic din Noul Testament au fost tratamentul meu, tratamentul unui suflet atacat de demoni si nu bolnav de "boala psihica".
Boala asta nu are o natura materiala ca celelalte boli fizice, ci este doar un atac demonic. Eu am acceptat acest adevar, chiar daca ajunsesem fara memorie si cu diavolii in mine, dar lucida, eu am fost sincera cu mine si sigura pe mine, eu am acceptat ca fiind adevarat ca este un atac demonic si ca nu era nici o halucinatie ce simteam, nu era nici un "delir religios" ci era o deschidere catre iad si asa am ajuns la Dumnezeu in loc sa ajung la spitalul de psihiatrie. Si Dumnezeu m-a ajutat pentru ca l-am ascultat pe El si am avut incredere in El nu in psihiatrie m-a scos din starea in care intrasem cu 3 luni in urma( "psihoza" ) si m-a ajutat sa scap de toate spalarile pe care le faceam zilnic de zeci de ori pe maini, de toate ritualurile si cuvinte de protectie si de majoritatea gandurilor urate care imi veneau si mai ales m-a ajutat sa-mi schimb viata. Si primul pas a fost spovedirea pacatelor pentru ca asa ajung diavolii la noi si au puterea sa ne chinuie pe urma cu ganduri groaznice care nu apartin felului nostru de a fi. De fapt primul pas a fost sa merg la biserica la toate slujbele pana mi-am recapatat o parte din memorie. Era acum 1 an, de Paste exact in Saptamana Patimilor si am mers la toate Deniile, la orice slujba care se tinea in fiecare zi. Mergeam in biserica cu Dumnezeu langa mine, cu injuraturile diavolilor in capul meu, dar Dumnezeu era langa mine si stia ca nu erau ale mele gandurile ci ale diavolilor si ma incuraja sa am rabdare. Si dupa cateva zile am inceput sa ma spovedesc pentru ca eu nu stiam nici ce inseamna spovedire, nu ma spovedisem niciodata. Asa am inceput sa ii infrunt pe diavoli, sa stiu doar putin din ce inseamna iad, eu care nu credeam in iad, Rai, Judecata de apoi.
Si ritualurile au inceput sa dispara, ritualurile nenorocite de ani si ani, dispareau. Iar pe cele care nu dispareau le spovedeam la preot si dupa spovedire din momentul ala nu mai faceam ritualul. Si asa am facut 3 luni intregi. Daca nu puteam sa scap de un ritual il spovedeam, daca venea un gand urat spuneam Tatal nostru sau `Doamne Iisus Hristoase miluieste-ma si curata-ma pe mine pacatoasa`. sau daca eram acasa pur si simplu deschideam si citeam din Noul Testament si ma linisteam. Mai tarziu ca sa elimin un ritual nu mai mergeam la preot la spovedire, ci acum aveam incredere in mine, si singura decideam eliminarea ritualului si a situatiei care il cerea, ma rugam la Dumnezeu sa ma ajute sa scap de el si citeam din Noul Testament si din acel moment terminam cu ritualul si nu-l mai repetam niciodata.
Astazi, cand ma uit in urma la cat de multe actiuni eram blocata sa le fac, cand imi aduc aminte de spalarile interminabile de 12 ani intregi, cum imi anulam zilele si amanam pentru a doua zi sa fac un lucru pentru ca ziua respectiva era murdarita de gand si puteam sa patesc ceva, cand ma gandesc ca nici prosop nu aveam voie sa mai am, cand ma gandesc ca ma ridicam de zeci de ori pe zi de la calculator sa ma spal de ganduri, cand ma gandesc cate ganduri urate imi veneau care ma ingrozeau si ma blocau, acum cand l-am gasit pe Dumnezeu pentru totdeauna, acum ma simt libera si acum stiu ca NU de la mine erau toate lucrurile alea, toate gandurile, blocajele ci de la diavoli si ca Dumnezeu m-a ajutat sa scap de ei, de limitarile lor care ma dusesera spre groapa si ca Dumnezeu mi-a dat putere sa vad altfel viata, chiar diferita fata de cum eram inainte de aceasta asa-zisa `boala`. Acum vorbesc pe internet cu oameni care vor sa se sinucida sau care au avut astfel de ganduri si le spun ca ajung in iad si ca singura solutie este doar Dumnezeu, cu adolescenti care sunt maltratati in familie si ii indrept spre Dumnezeu, cu oameni bolnavi psihici carora le spun ca nu au nimic la creier nu exista nici o boala "psihica", pur si simplu diavolii le transmit aceste ganduri si stari si trebuie sa se apropie de Dumnezeu cu adevarat, nu formal. Inainte, acum 1 an n-as fi fi facut niciodata asa, pentru ca ma puteam "contamina" de la ei, ar fi trebuit sa ma spal pe maini pe fata, sa nu mai intru pe acele situri niciodata. Cand imi mai aduc aminte in ce stare de blocare, de izolare si frica fata de tot ce putea sa ma "contamineze", nu ma gandesc decat cat de mult m-a ajutat Dumnezeu si cum m-a eliberat Dumnezeu: "Şi veţi cunoaşte Adevărul, iar Adevărul vă va face liberi!" Noul Testament, Ioan 8. Si mi-as dori mult ca si ceilalti oameni bolnavi "psihici" sa se indrepte spre Dumnezeu, cu adevarat, ca sa aiba si ei forta de a se elibera de acesti demoni care le blocheaza viata.
Ajutorul medicinei are o limita fizica, omeneasca, iar unde incep bolile "psihice" ajutorul medicinei se sfarseste pentru ca suferinta nu mai este a corpului ci a sufletului, iar tratamentul nu mai este material ci spiritual. Prin boala "psihica" omul este atacat de forte, fiinte care nu apartin lumii materiale, demonii, care incearca sa intre in oameni sa le posede la inceput gandurile, apoi sentimentele, corpul..., dar este si paradoxal momentul in care, in acelasi timp, omul are acces si la lumea lui Dumnezeu, simte si chemarea Lui pentru eliberarea de demoni. Pe toti oamenii ii apara Dumnezeu si ii ispiteste diavolul, dar bolnavul "psihic" intra in legatura foarte puternic cu lumea spirituala. In bolile asa-zis psihice, sufletul nostru este cel care sufera, de asta ramura medicinei care se ocupa de bolile "psihice" este ineficienta, de asta nici nu sunt rezultate de vindecare prin medicamente psihiatrice pentru ca psihiatria trateaza boala "psihica" ca pe una fizica nu ca pe o boala a sufletului. Psihiatria cel mult este buna la primul atac demonic, cand omul poate nu e pregatit sa infrunte diavolii, nu-i vine sa creada ce i se intampla, e prea rapid atacul si omul debusolat, departat de Dumnezeu si invatat ca totul are o cauza fizica alearga disperat la psihiatrie. E mult mai simplu sa ia ceva material, o pastila, decat sa ia ceva spiritual, Duh Sfant de la Dumnezeu.
Psihozele sunt momentele in care demonii intra in oameni, de asta oamenii nu trebuie sa fie adormiti de medicamente psihiatrice, legati de pat si inconstienti ci trebuie sa fie pregatiti sa respinga constient demonii, cu Dumnezeu alaturi, aproape de biserica, de crestini, de natura, cu evitarea cat mai mult a oamenilor rai pentru ca unde sunt oameni rai sunt si diavoli, evitarea stresului care duce la frica si prin frica vin diavolii si evitarea a tot ce ii face rau. Oamenii trebuie sa invete sa lupte cu demonii si sa refuze sa ma devina gazde pentru demoni. Asta este parerea mea despre bolile psihice, asa cum am trait eu 12 ani obsesiv-compulsivitatea pana acum 1 an cand l-am gasit pe Dumnezeu care m-a vindecat si mi-a schimbat total intelegerea asupra experientei mele.
E mult mai simplu pentru un bolnav "psihic" sa ia ceva material, o pastila, decat sa vina la Dumnezeu, mai ales cand apropierea de Dumnezeu incepe cu recunoasterea marilor pacate proprii. Si cine vrea sa treaca printr-un examen de constiinta, cine vrea sa rememoreze momentele prin care s-au facut pacate asupra lui si mai ales cine vrea sa-si aduca aminte si sa recunoasca momentele in care a ajuns si el sa pacatuiasca? Doar cand disperarea va fi singurul sentiment pe care il va mai simti, poate... Cum altfel sa se elibereze sufletul decat fata in fata cu propriile noastre greseli? Speranta in Dumnezeu nu inseamna si credinta in Dumnezeu, speranta e doar inceputul credintei. Cata vreme oamenii vor avea incredere mai mult in psihiatrie decat in Dumnezeu nu se vor vindeca, nu vor lasa pastilele din mana. Si rezultatul medicamentelor psihiatrice se vede pe mii de pagini de pe forumurile de boli "psihice": nici o vindecare a bolilor "psihice" prin medicamente psihiatrice. Atat timp cat cei care aud voci, vad fiinte sau simt fiinte invizibile langa ei care ii indeamna la rau, dar le declara pe toate halucinatii, atat timp cat le e frica sa le infrunte si sa se increada doar in Dumnezeu si se afunda in medicamente psihiatrice care sa ii amorteasca, in loc sa mearga la biserica si sa se roage lui Dumnezeu, sa-si recunoasca marile pacate, sa citeasca Noul Testament care este cuvantul aproape integral al lui Dumnezeu si sa isi schimbe viata, cum poate sa-i ajute Dumnezeu cand ei nu vor sa il accepte cu adevarat in viata lor?
"Duhul este cel ce dă viaţă; trupul nu foloseşte la nimic. Cuvintele pe care vi le-am spus sunt duh şi sunt viaţă. Dar sunt unii dintre voi care nu cred. Căci Iisus ştia de la
. Cat despre stari, uneori am impresia ca am mai trecut prin anumite situatii cel putin o data si parca stiu deja cand o sa se termine cu bine sau nu. Este destul de ciudat si ma simt si mai confuza deoarece simt ca imi scapa ceva cand mi se intampla vreo chestie din asta 
.