Stalin in fruntea unui partid , iacobin si nu mai putin birocratic.
Lenin desi detesta birocratismul-il identifica cu social-democratia si in general cu parlamentarismul,nu reuseste sa faca din partid decat un urias mecanism super centralizat si superbirocratizat. Nu stie berbecutzul (ca n-are de unde) ca nici nu se poate conduce altfel o tara, pornind de la principiile lui Marx si transcrise, traduse, aiuristic asa cum a facut-o el.
Asta in mod general.
Iar in mod particular pana in prezent ,marele popor rus nu face dovada vocatiei democratiei.
Stalin continua deci politica imprimata de Lenin, atat in partid cat si la nivel de tara.
"Revolutionari de profesie"-neispraviti practic din punct de vedere socio-profesional, membrii de partid din toate esaloanele ,executa sau la nevoie cad pana la ultimul, fara cracnire ca niste bravi ostasi vezi doamne a partidului.
Ilar este ca foarte putini din "revolutionarii" initiali, si nici nu poate fi vorba de cei de pe urma, au de fapt o idee despre comunismul la nivel de teorie a lui Marx.
Ilar este de-asemenea cum tarziu in istorie pana chiar in 90, secretarii PCUS si aia mai mici din birourile locale, vorbeau in continuare de lupta de clasa, dusmanii proletariatului de la ei "din casa" si burghezie.
Teroarea Rosie initiata si parafata ca politica de stat de catre Lenin este continuata de Stalin cu si mai mult zel.
Tara e in haos, produsul intern brut e la nivelul unei tari occidentale in urma cu un secol.
Asa ca face ce-a facut si Lenin. Confisca mai departe bunuri -acum jefuieste sistematic biserici pentru aur, argint, si deporteaza "dusmani de clasa" (sclavi) in minele de aur si carbuni.
Vinde in draci aur grane de destabilizeaza piata mondiala a aurului.
Stopeaza utopia lui Lenin de-a exporta revolutia comunista in lume-utopie alimentata si aia cu aur.
-banuiesc ca pe-acolo a ajuns si tezaurul romanesc. La cine stie ce smecher de prin Irlanda Germania sau Brazilia care le promisesera fraierilor astora ca le fac revolutie comunista in tarile lor.
Si asta totul pe fondul unei foamete crunte, a penuriei de orice natura din rusia sovietica.
Trece la colectivizare-impusca doi iepuri dintr-o data crede el.
Elimina ultima forma de propietate privata si libera initiativa, furnizeaza totodata sclavi pentru industria extractiva, si crede el cu concursul specialistilor importati, ca va obtine o agricultura performanta capabila sa acopere consumul intern.
Prostii. Uniunea sovietica a importat grane pana in ultima faza a existentei sale. Nu a fost capabila sa-si satisfaca niciodata consumul intern.
Desi Ucraina in perioada tarista era granarul Europei.
-asta nu inseamna ca nu a aprovizionat din greu tarile socialiste satelite. Tarile africane sau Cuba.
Da` tot pe valuta forte obtinuta tot din aur petrol si gaze.