Analiza Tranzactionala

Kilkoana a scris:

Pentru cei care nu au probleme in comunicare ai vreo recomandare?

Nu. Tu pui intrebari generale, din 4 cuvinte intrebarea, gen cum se poate imbunatati cumunicarea in mediul scolar, presupun cu elevii. Descrie o situatie si atunci cineva iti poate raspunde.

Hellena MD a scris:

Sunt absolut de-acord, chiar dacă părerea mea nu are şi valoare "profesională".

Dar cine ti-a zis draga ca noi facem psihoterapie aici? Nu facem, dar nici nu ghicim in cafea (cum se plang unii pacienti dupa ce vin de la psihologii deosebit de delicati) dar nici nu strangem degetele la usa cum se simt altii.

----------------------------------------------------------------------

Kilkoana a scris:

Ok, acum.....eu rog un efort colectiv....

Kilkoana te crezi la tine in clasa si ne dai tonul: "1,2,3 si Gaudeamus igitur...."

Kilkoana a scris:

Cum poate ajuta analiza tranzactionala in managmentul conflictelor scolare?

Te ajuta sa vezi interesul copiilor, nu al tau. Interesul lor pentru viata reala, moment in care elevii incep sa renunte la pozitia defensiva in schimbul uneia de colaborare.

Profesorii se duc la clasa centrati pe sine, nu pe interesul elevilor. Din cauza asta sunt intampinati cu opozitie.

Avantul tovarasesc tine o vreme, dar nu la infinit, pe cand cel democratic, capitalist, vad ca nu si-a pierdut inca vigoarea.

Ori AT-ul tocmai asta arata, cum sa inlocuiesti avantul tovarasesc, schizofrenic, cu avantul dat de democratia interna a individului, dupa ce e cultivata mai intai.

Kilkoana a scris:

Noh, Preston dear, eu sunt OK, tu esti OK, ai fi mult mai ok de ai lasa diletantismul in AT . Zic, nu dau cu parul.

Idei de aci

http://www.arat.ro/ si de aci

http://www.ionut-ciurea.com/ro/human_desig...hoterapie.shtml pot lua si eu. Cum pagina Educatia si mintea era cam goala acolo, ma gandeam sa ma intreb aci.

Si eu am curaj sa admit ca inca nu am citit nici o carte de Eric Berne, am curaj sa admit ca am luat informatiile de pe Wikipedia....pentru ca este absolut ok sa fiu profana in acest domeniu si sa intreb idei CONSTRUCTIVE.

In partea a doua....sa zic "Errare humanum est"? Da` tu esti pisolog destept si o sa zici ca de fapt am scris ceea ce a vrut subconstientul. :roll:

Cand cineva ca tine ar merge la psiholog evident pentru ca are o viata minunata, ce poate sa-i spuna psihologul decat drum bun, tine-o tot asa.

Laughlin a scris:

Ce am spus este constatare. Ca tu te simti jignit e alta treba. Comunici patologic. Fara finalitate. Nu incerci decat sa creezi conflicte. Altfel zis, sa antrenezi pe ceilalti in jocuri psihologice, unde sa poti sa ii desconsideri pe altii si sa iti obtii si tu desconsiderarea celor din jur.

Ce ai facut tu, nu se numeste decat pentru tine gluma. Real este bataie de joc pentru ceilalti.

atata timp cat nu probezi ceea ce ai scris, te consider doar o mincinoasa!

ai grija cum te manifesti, rangul de moderator nu-ti ingaduie sa atasezi epitete necuvenite unor useri...

halal moderare!

Eu iti recomand sa te moderezi in limbaj. Si sa iti stapanesti pornirile necuvincioase.

Kilkoana a scris:

Psihologi care nu au un copil vin sa incerce sa te invete sa iti cresti copilul. Eu inca nu am un copil. Imi voi permite sa dau sfaturi doar cand voi trece personal prin asta.

Cei care dau sfaturi de acest gen probabil au un alt fel de atu partea lor decat acela de a fi crescut un copil. Acest atu se refera la faptul ca ei mai stiu inca cum e sa fii copil. Isi amintesc cum s-au simtit ei insisi cand au fost copii si se pot pune in pielea unui copil.....isi pot da seama exact de ce anume are nevoie acel copil pentru a trai o viata implinita. Parintii care uita acest lucru, ca si ei au fost la randul lor copii, si nu mai stiu cum e, au multe sanse sa o dea in bara in meseria de parinte. Motivul pentru care au uitat poate fi acela ca propria copilarie a fost nefericita, de-aia au si uitat-o de tot.

Exemplu: Irina Petrea, cu emisiunea ai "Super Nany",.....si cartea deasemenea e deosebit de interesanta.

Am o intrebare...cum este mai bine pentru un om care face psihoterapie (deci se confrunta cu nevroza, problemele emotionale proprii), sa ramana in mediul unde a crescut (mediu problematic din moment ce a dezvoltat probleme emotionale) sau sa se departeze de el, sa se mute singur de exemplu, cat mai departe de "focar"?

As vrea sa aflu de la voi cat mai multe argumente pro si contra celor doua posibilitati........deci cum credeti ca e mai bine ...sa stea in "focar", sa-si infrunte problemele intr-un mod mai direct, "fata in fata" cu persoana/le care i-au zamislit problemele de cand era copil......sau sa se departeze de mediu (avand in vedere ca copilul din el e inca foarte vulnerabil), si sa-si continue in liniste autocunoasterea?

Sa presupunem ca financiar omul in cauza isi poate acoperi singur nevoile, fiind in mod egal cu ceilalti din familie....deci ramane doar problema de conditionare emotionala din partea parintilor.

Cand pleci din focar iei dupa tine si acea infectie care ai capatato cat ai stat in el.

Trebuie sa ti alegi bine momentul in care sa faci "ruptura" de mediul in care ai crescut , sa fii cat de cat terapiat , echilibrata , sa ai de ce sa te agati.

Eu am rupt legatura cu ai mei acum 2 luni si mai rau m-am imbolnavit , in asa hal incat momentan sunt incapabil sa lucrez , sa ma intretin , sa apuc sa recladesc vreo unu cei 4 piloni.Am facut aceasta ruptura plin de maine fara sa ma gandesc prea mult la ce o sa urmeze.Probabil voi reajunge iarasi sub acelasi acoperis cu ei cat de curand.

Sfatul meu e sa o faci cand te simti cu adevarat pregatita.

in perioada cind faci psihoterapie esti foarte sensibil si vulnerabil.depinde si pentru ce faci psihoterapie.natura problemei este foarte importanta.

oricum,cel mai bine este sa fii mai departe de "focar".este adevarat ca eu sunt adulta,am deja propria famile.oricum,daca as fi fost zilnic in contact cu parintii in acea perioada cred ca ar fi iesit niste dispute aprinse.trebuie sa te detasezi pentru a putea privi problema in ansamblu.in ceea ce ma priveste,dupa ce m-am casatorit,mama a locuit o perioada cu noi.este adevarat ca m-a ajutat cu copilul si cu banii,dar abia dupa ce a plecat am reusit sa ma uit in mine,in trecutul meu,la relatiile mele si sa incep sa inteleg.

nu stiu ce virsta ai,dar daca este posibil cred ca trebuie sa rupi "cordonul ombilical".asta iti va da o alta perspectiva in privinta vietii.orice alegi,succes! :P

Un Om a scris:

Eu am rupt legatura cu ai mei acum 2 luni si mai rau m-am imbolnavit , ....

Poate la tine s-a intamplat fenomenul conform caruia evitarea problemelor (a mediului) duce tocmai la agravarea problemei si nu la ameliorarea ei.....pe langa faptul ca ai dezvoltat dependente de ai tai.

Tocmai de aceea ma intreb si eu, nu e mai bine sa ramai aproape de situatia problematica, pentru a putea sa o infrunti mai eficient?....altfel s-ar putea ca inconstientul sa perceapa plecarea ca pe o fuga de problema......(cativa useri de aici au afirmat tocmai contrariul, ca e eficient sa parasesti mediul pentru a te psihoterapia).....nevroza nu ia amploare daca omul se departeaza de miezul si cauza problemei inainte de a se vindeca de ea?

tinatina a scris:

.oricum,daca as fi fost zilnic in contact cu parintii in acea perioada cred ca ar fi iesit niste dispute aprinse.trebuie sa te detasezi pentru a putea privi problema in ansamblu.in ceea ce ma priveste,dupa ce m-am casatorit,mama a locuit o perioada cu noi.este adevarat ca m-a ajutat cu copilul si cu banii,dar abia dupa ce a plecat am reusit sa ma uit in mine,in trecutul meu,la relatiile mele si sa incep sa inteleg.

nu stiu ce virsta ai,dar daca este posibil cred ca trebuie sa rupi "cordonul ombilical".asta iti va da o alta perspectiva in privinta vietii.orice alegi,succes! :P

Stiu......eu deja am avut discutii foarte aprinse intr-o anume perioada, aproape zilnic....chiar si discutii in care mi-am iesit din fire......discutii cu mama si bunica, care sta sezonier la noi (mama fiind divortata, bunica si-a facut impresii de a avea pretentii asupra mea de cand eram mica), dar si cu cei din familie (unchi, matusi)....foarte putini au fost de partea mea atunci...e aiurea ca toti se baga, fiind situatia asta cu mama divortata si firea ei slaba.........dar totusi am invatat din certuri si discutii, am invatat cat de cat sa ma detasez de implicarea furiei si neputintei , sa le fac fata si lucrez in continuare la asta....

Eu cred ca daca reusesti sa tai acel cordon ombilical, cum ii spui tu la figurat, insa cand te afli in contact direct cu miezul problemei, ar fi o izbanda mai sigura decat daca ai parasi mediul pentru a-ti trata problema.

Intrebarea e in ce masura poti face asta sau cum poti reusi lucrul asta?

so...nu sunt psiholog,deci nu-ti pot oferi sfaturi profesionale,dar iti voi spune din experienta mea,ca pina in momentul in care nu m-am rupt de familie(nu definitiv)nu am reusit sa ma gasesc.mama mea fiind de asemenea divortata,am fost mereu un aliat in infruntarea vietii ei,nu o fiica ce ar fi trebuit sa puna pe primul loc viata ei proprie.mama nu a facut-o intentionat,probabil a fost la nivel subconstient.dar asta a fost o capcana pentru mine,nu am reusit sa-mi traiesc viata proprie.eram un fel de "cea mai buna prietena",dar cu deosebirea ca ma implicam emotional imens,de parca am fi fost una si aceeasi persoana,si toate supararile ei trebuia sa le traiesc si eu.cred ca la nivel subconstient a considerat ca sunt datoare sa infrunt totul cot la cot cu ea,caci pina la urma din pricina mea s-a casatorit cu tata.de mica am fost bariera ei impotriva creditorilor,a birfitorilor,si cel mai mare aliat impotriva tatalui meu,ceea ce mi-a distrus orice pod comunicational cu el.mai tirziu am fost alaturi de ea sa o ajut sa-l creasca pe fratele meu,care a avut parte de alt tratament:el era copilul care trebuia ferit de probleme,sa-si vada de scoala si sa aiba o viata.

nu mai sunt suparata pe ea,dar am fost.am fost atit de suparata,incit o perioada de timp nu am mai functionat normal.

ai grija deci sa nu pici in aceeasi capcana,in care iti sacrifici viata fara sa stii pentru mama divortata si bunica singura.

Daca faci terapie de ce nu il intrebi pe terapeut ?