Citind postul tau initial, parca ma uitam in oglinda.
Si eu am fost la fel toata viata, in special in adolescenta, am fost confidenta multora, dar am trecut prin lucruri pe care imi era imposibil sa le explic altora fara sa ma trimita la spital in camasa de forta. Am considerat ca zidul e necesar pentru protectie, dar la un moment dat l-am consolidat atat de bine incat credeam ca nu mai e chip sa il daram. Si de aici un complex ciudat de inferioritate, de care mi-a luat mult sa scap, si cred ca inca nu am scapat de tot. In sensul ca ma simteam puternica si increzatoare in lumea mea, dar in cea de afara, ca un peste pe uscat. Forumul asta m-a ajutat mult sa ma exprim, oricum. Pe parcurs am inteles ca merita sa iti asumi un risc si sa te deschizi din cand in cand.
Poate cei din jurul tau, sau unii dintre ei, au aceeasi problema, si vorbesc numai de lucruri superficiale pentru a nu lasa pe nimeni sa ii desconsidere pentru ceea ce sunt cu adevarat. Evident e mai greu cu oameni pe care ii cunosti, pentru ca deja au o parere formata despre tine. Mai ales cand e vorba de cei care ar putea sa iti influenteze viata (daca esti minor).
Cand eram in gimnaziu si liceu, m-am refugiat in activitati artistice, pe care le pastram , in mare, pentru mine. Am scris mult, am desenat, am pictat...(bine, nici parintii nu prea ma luau in seama atunci si am auzit de cateva ori "iti pierzi timpul").Despre scris, nu au stiut, afara de parinti decat sora mea si doua prietene foarte bune. Despre desen, am avut in repetate randuri posibilitatea sa progresez, dar complexul se instalase deja, nu voiam sa interactionez cu nimeni si nu aveam incredere in mine cand eram cu alte persoane. Si am ratat cateva sanse serioase din cauza asta. Si autocritica si acest complex s-au dezvoltat atat de tare ca am pastrat si pastrez aceste lucruri in continuare pentru mine. Singurul respiro pe care l-am avut a fost acum doi ani, pentru cateva luni, cand m-am mutat intr-un loc unde nu ma cunostea nimeni, unde socializam intruna, si unde m-am deschis complet din prima zi, si am fost acceptata pentru ceea ce eram.
Ideea mea e ca nu trebuie sa lasi zidul sa devina prea inalt. Daca cineva nu te place, la revedere. Nu te mai ascunde, pentru ca poti ajunge sa nu te mai cunosti tu insuti dupa o vreme. Sa te exprimi iti face bine, crede-ma pe cuvant. Si pe forum, e un lucru foarte bun. Oameni care iti vor aprecia profunzimea gandirii exista. Si stii ce am descoperit? Cand renunti la masti si paravane, viata ti-i aduce in cale fara sa trebuiasca sa ii cauti. Daca vrei sa faci un lucru dar acel complex te trage in spate, indiferent despre ce e vorba, incapataneaza-te sa-l faci. Nu iti mai lua o marja de siguranta atat de mare, poate sa treaca viata pe langa tine si sa ai regrete ca nu ai facut sau spus anumite lucruri, de exemplu pentru a te apropia de o persoana, si ai preferat sa ramai pasiv, pentru ca nu credeai ca iti permiti sa risti.
probabil ca stii deja ca nu esti nou pe forum!