Omul bun și-n zile rele e tot bun ca-n zile bune
Fața lui e tot senină, de e ploaie sau furtună.
Fiindcă temelia lui nu-i zidită pe minciună
Nu se clatină de fel, ea pe stâncă e zidită.”
Hudiț Dan
MAXIME SI CUGETARI CRESTINE
Început de BigDefender, Lun 31 mar 2008 · 5.424 răspunsuri · 297.842 vizualizări
28 Iulie
Pedeapsa care face ca iadul să fie iad este durerea că sufletul L-a pierdut pe Dumnezeu.
(Alfons de Liguori)
29 Iulie
Toţi cei care îşi amintesc de iad nu vor ajunge acolo, iar cei ce uită de iad, nu vor scăpa de el.
(Sfântul Ioan Gură de Aur)
30 Iulie
Tare mă tem să nu rămânem numai cu raiul acesta de aici şi să-l pierdem pe celălalt, din pricina lenevirii noastre.
(pr. Paisie Olarul)
31 Iulie
Dacă primele semne ale fericirii viitoare ne umplu inima de atâta blandeţe, de atâta bucurie, ce să mai spunem de fericirea care îi aşteaptă în Împărăţia Cerurilor pe toţi cei care plâng pe Pământ ?
(Sfântul Serafim de Sarov)
1 August
Cele ce ochiul n-a văzut, nici urechea n-a auzit, nici la inima omului nu s-au urcat, acestea le-a gătit Dumnezeu celor ce Îl iubesc pe Dânsul.
(Sfânta Scriptură)
2 August
O, raiule al lui Dumnezeu !
Noi putem să te câştigăm, dar nu putem să te înţelegem.
(Un călugăr)
3 August
Oricine încearcă să descrie lumea cealaltă prin cuvinte este, cu adevărat, un mincinos;
şi nu pentru că urăşte adevărul, ci prin nepotrivirea descrierii.
(Sfântul Grigorie de Nyssa)
4 August
Mă duc să vă gătesc un loc, ca unde voi fi Eu şi voi să fiţi.
(Sfânta Scriptură)
5 August
Cel ce crede in Dumnezeu se teme de El si implineste poruncile Sale.
6 August
Puneti nadejdea in Dumnezeu din toata inima si nu te bizui pe priceperea ta.
