Hai totusi sa zic o parte, poate o folosi la ceva.
Eu am vrut sa ma sinucid si eram cel putin la fel de decisa ca si ea si la fel de convinsa ca e cel mai bun lucru de facut.
Mi-am dat seama ca era o gandire copilareasca, dar dupa ce toate problemele s-au rezolvat. Cinismul il folosesc pentru ca mi se pare ingrozitor sa te gandesti la sinucidere la varsta asta si cred ca sunt decizii luate in pripa.
Nu sunt eu mare sustinator al parintilor, nu stiu ce fel de parinti are ea, dar macar sa se gandeasca ca au crescut-o asa cum au putut, si-au dedicat ani din viata sa o ingrijeasca, au vegheat-o cand era bolnava, etc etc, toate kkturile astea lacrimogene. Eu sunt acum parinte si, daca unul din copiii mei s-ar sinucide, cu siguranta as innebuni. Pentru ca n-as intelege gestul, pentru ca m-as considera o ratata, ca n-am fost in stare sa il fac sa imi zica ce il doare, cu ce probleme se confrunta, ca a fost un strain pentru mine, mama lui..
Sunt convinsa ca relatia ei cu parintii nu e una buna, altfel nu ar fi ajuns la astfel de ganduri. Dar raman parintii ei. Asa cum sunt ei.
Nu stiu daca eu m-as fi lasat convinsa de cineva sa nu ma mai sinucid. Ce te face sa crezi ca niste necunoscuti de pe un forum ar reusi?
