Chiar la inceputul Legii, Dumnezeu da o porunca care sa apere impotriva celei mai fundamentale tendinte umane, aceea de a pune un idol in locul adevarului despre Dumnezeu. Acest lucru este atat de important incat intotdeauna cand suntem preocupati de problema inchinarii trebuie sa tinem minte ca Dumnezeu este un Dumnezeu gelos. Dumnezeu pretinde in mod absolut sa fie onorat, glorificat si venerat in modul in care El porunceste. Nu in modul pe care il preferam noi.
Dati-mi voie s-o mai spun o data. Daca iese ceva in evidenta de pe paginile Sfintelor Scripturi, acesta este faptul ca Domnul Dumnezeu, care este atotputernic si care ne-a creat, ne porunceste sa I ne inchinam in conformitate cu Legea Sa si nu cu propriile noastre dorinte. Acesta este primul principiu al inchinarii pe care trebuie sa-l cunoastem. Deoarece daca se lasa dupa noi, dat fiind tiparul nostru universal de comportament uman, ca fiinte cazute, nu numai ca vom avea tendinta, dar ne vom si adanci intr-o anume forma de idolatrie. Care este a doua porunca? "Sa nu-ti faci chip cioplit." A doua porunca o sustine cu tarie pe prima. Primele doua porunci ale Decalogului protejeaza inchinarea. Ele ne ofera, de asemenea, calauzire pentru aceasta inchinare.
Dupa ce citim textul biblic al Legii din Exod capitolul 20, trecand de a zecea porunca, ajungem la un text narativ scurt, Exod 20, versetul 18. �Tot poporul auzea tunetele si sunetul trambitei si vedea flacarile muntelui, care fumega. La privelistea aceasta poporul tremura si statea in departare. Ei i-au zis lui Moise: ŤVorbeste-ne tu insuti si te vom asculta; dar sa nu ne mai vorbeasca Dumnezeu, ca sa nu murim.ť" Ati auzit ce se intampla acolo? Atunci cand Dumnezeu a dat Legea Sa la Muntele Sinai si a coborat din ceruri in mijlocul acelui nor gros, cu tunete si fulgere. Momentul in care Dumnezeu a coborat pe varful Muntelui Sinai si l-a chemat numai pe Moise sa urce in prezenta Sa imediata pentru a primi Legea este un moment dramatic in istoria umanitatii.
Apoi poporul, dupa ce a auzit Legea, dupa ce a vazut de departe fulgerele, a auzit tunetele si a vazut acel nor coborand pe munte, a venit la Moise si i-a spus: "Moise, vorbeste tu cu noi si vom asculta. Dar, orice ai face, sa nu-L mai lasi pe Dumnezeu sa ne vorbeasca, pentru ca vom muri." Astfel, poporul a pastrat o distanta intre el si prezenta reala a lui Dumnezeu.
Aici este ceea ce vreau sa intelegeti. Acel moment nu a fost unul singular in istoria umanitatii. Este ceva ce se afla in natura noastra cazuta. Preferam sa ascultam mai mult de oameni decat de Dumnezeu. Nu dorim sa intram prea aproape in prezenta lui Dumnezeu, deoarece a intra in prezenta imediata a lui Dumnezeu inseamna a intra in acel loc al spaimei sfinte in care creatura tremura si se teme pentru propria-i viata.
Problema cu idolatria, care este cel mai mare rau din istoria biblica, nu consta neaparat in a face zeitati din piatra sau lemn, ci ca aceasta produce un substitut pentru adevaratul Dumnezeu. Este acea idolatrie in care luam revelatia lui Dumnezeu, ne uitam la acele atribute ale lui Dumnezeu pe care le gasim neplacute, cum ar fi suveranitatea Lui, sfintenia Lui, dreptatea Lui, mania Lui, si spunem: "Nu ne plac aceste atribute. Ne place dragostea lui Dumnezeu, mila lui Dumnezeu, harul lui Dumnezeu." Si ne construim, astfel, un dumnezeu care este numai dragoste, numai har, numai mila, fara a fi suveran, fara a fi drept, fara a fi sfant, fara a fi manios. Cream cu mintile noastre un dumnezeu care nu este Dumnezeu. Acel dumnezeu este un idol. Singurul Dumnezeu pe care trebuie sa-L veneram este Dumnezeul care S-a descoperit pe Sine in Sfintele Scripturi, iar adevarata inchinare se focalizeaza asupra intregului sfat al lui Dumnezeu, nu numai asupra unor aspecte izolate ce tin de Dumnezeu si cu care ne simtim confortabil.
[edit: Cand citezi pe cineva trebuie sa pui ghilimele si sa precizezi autorul, daca il stii. R.C. Sproul, in acest caz: http://www.rcrwebsite.com/worship1.htm (Fr0z3nas|c3)]