Ciobanasul
Pe un varf de munte
Ce sta ascuns printre nori
Unde curcubeul isi face punte
Peste intinderea de flori
Sta un ciobanas, doinind din fluieras
Langa turma lui de oite
Si cucant dulce de ingeras
Rasun vaile de doinite
Si e dulce la doinit
Zicand cu dor si jale
Pana la asfintit
Coborand cu oile pe cale
In freamatul codrului
Care matura trist frunzele
Si vuietul vantului
Ce-si umfla abatut panzele
Pe cararile batute
Cand soarele si luna se intalnesc
Cobor la vale oile multe
In zorii noptii care cresc
Cu talangile sunand
Se adun oile in stana
Iar ciobanasul privind
Cum-i cauta in mana
Acele oite mamoase
Care sunt mereu in frunte
Cu lana mare si frumoase
Ce sterg roua pe munte
Obosit, inchide tarcul
Lsand cainii strajeri
Ciobanasul aprinde focul
Ca si in alte seri
Invelit in cojoc
Cu cainii roata
Aruncand cate un lemn pe foc
Ciobanasul adoarme indata...
Dar deodata
In negura noptii
Turma sta adunata
De frica mortii
Cainii incep sa bata
Latrand salbatic
Lasand frica toata
Ciobanasului mic
Cainii turbati
Se adancesc in padure
Fugind dupa cei vanati
Fara sa se indure
Ca sunt lupi si sunt multi
Care alearga in noapte
Cu grozavii colti
Rupand oile in soapte
Ciobanasul e in picioare
Privind totul cu spaima
Cum turma ramane fara mioare
In burta lupilor, fiind faima
Crunt deznadajduit
In noaptea innegurata
De izbanda parasit
Si-a spus pe data : ...
Pe viata si pe moarte
Nu-mi voi lasa oitele
Sa-si faca lupii din ele parte
Ca-mi sunt dragi si ale mele
Si alearga cu batul in mana
Cu lacrimi in ochi si plin de ura
La cei ce i-au navalit in stana
Si i-au omorat mioara pura
Inconjurati si loviti
De numeroasele haite
Caiini atunci, dovediti
Se retrag de dinainte
Dar iata.., ooo
Curajul fragedului inocent
In strigatul de lupta.., uuooo
Ce se arunca in neant
Cainii atunci indraznesc
Cu o ultima suflare
Urmandu-la pe cel, cel iubesc
In lupta fara asemanare
Si se arunca si se avanta
Ciobanasul neanfricat
Cu sufletul in credinta sfanta
In curaj, ce la-a ridicat
Cainii ii sunt alaturi
Ce-la inconjoara turbati
Aruncandu-se in lupii suri
Ca niste adevarati barbati
Si unde cu bata dadea
Ciobanasul mai darz indraznea
Si caiini din acel loc rupea
Ca lovitura era grea
Si lupul pana-si revenea
Cainii il sfarteca
Venindu-i si lui vremea
Cum si el oile spinteca
Dadea ciobanasul, dadea
Cu bata si inima sfasiata
In lupul ce cadea
Sa nu mai vina si altadata
Sa-i manance lui oile
Mandre si frumoase
Ce le iubea ca pe niste copile
Si le purta prin poienite umbroase
Mioarele lui cele dragi
Cornute si bucalai
Plimbate prin locurile cu fragi
Pe munti si vai
In amurg de dimineata
Speriati de primii zori
Lupii se retrag in ceata
Urland ametitori
Ciobanasul pica frant
Langa cainii slabiti
Privind la oile care sunt
Mangaind cainii raniti
E dimineata ...
Urgia noptii a trecut
Iar cei ramasi in viata
Gandesc la faptele ce sa-au petrecut ...
In genunchi urla de durere
Cand isi vede a lui mieluta
Rupta si fara putere
Suspinand in suferinta
Ciobanasul o strange la piept
Ii saruta ochii tristi
Si pleaca spre oile ce-la astept
Nemaiantorcand capul, la alte oprelisti ...
Si urca cu oitele
Iarasi pe varfurile inalte
Cu ecoul doinitelor sale
In amintirea oilor moarte ...
Autorul este necunoscut, dar specifica ca aceasta poezioara e inspirata dintr-o intamplare adevarata ce sa-a petrecut in pustiul unor munti, unde un ciobanas si turma lui de oi au fost atacati intr-o noapte de o haita de lupi si gratie vitejiei lui, dar mai ales a cainilor, au dobandit biruinta asupra vietii lor ...
" 
"