In urma cu doi ani popa din cartierul unde locuiesc eu a iesit frumos si crestineste "cu ajunul". A luat-o dis de dimineata, ca asa e popa, om gospodar, si a inceput a intra prin casele oamenilor. Inaintea lui mergea un grup de tanci care urlau la fiecare poarta : "Chiralesaaaaa!" Toate bune pana aici. Nu stiu daca bietul si amaratul parinte luase micul dejun sau il trimisese preoteasa cu matele goale la facut parale, cert este ca vreun vecin mai sugubat i-a dat popii de baut o tarie pe care sarmanul nostru popa n-a putut-o "duce" cu vrednicie si s-a imbatat muci nu altceva.
Trebuia totusi sa-si indeplineasca obsteasca datorie, de a vesti prostimii nasterea Domnului, ca de, fara asta nu se putea. Problema a fost ca nici dascalul nu a scapat mai usor, asa ca nu se puteau sprijini unul pe celalalt.
Merge popa nostru ce merge la inca o casa si inca una si-i vine popii sa se usureze de lichidele acumulate. Unde pacatele mele sa se usureze sfanta fata?
In transa fiind, pune popa ochii pe un gard frumos nevoie mare, se opreste, ridica incetisor sutana de sub care apare...sfantu' miruitor! Si-i da drumul popa si sfinteste gardul omului.
Dupa sfanta impartasanie, intra parintele in casa omului si, ajuns fiind de atata munca patriotica si sacrificiu pentru oitele sale, cade gramada in veranda gospodarului nostru si in cadere face zob o frumusete de oglinda. Dascalu' da sa-l ridice, dar obosit fiind, hop dupa el.
Si uite-asa in acel an fatidic, ramase cartierul nostru fara vestirea ajunului. La prima slujba dupa patanie, biserica era plina ochi, parintele palid, cu cearcane adanci, cu o expresie de nespusa si negraita umilinta pe fata, iar babele cazute in extaz de cainta multiubitului lor miruitor.
V-a placut, copii? A fost o distractie de zile mari si de atunci i-am promis popii ca daca mai calca in curtea mea in calitatea lui de popa ii trag o flegma peste ochi de se ineaca si el si dascalul. Tot zicea Jedi ca vrez povesti noi....

:) 
