Cateva comentarii la ce s-a scris aici.
1. Dawkins este unul din principalii intelectuali cu activitate in sfera popularizarii stiintei din ultimele decenii. E de o inteligenta sclipitoare si are o capacitate de comunicare pe masura. Cine-i contesta aceste calitati, indiferent de parerea personala asupra lui, fie n-are habar de cine e Dawkins fie sufera de o lipsa grosolana de obiectivitate.
2. S-a dat aici exemplul unor dictatori atei. E una din intrebarile care i se pun cel mai des. La care raspunde invariabil simplu si elegant: o analiza a istoriei arata faptul ca dictatorii atei nu au fost motivati de ateism. Nu exista nici un caz in care un dictator ateu a asuprit un popor in numele unor crezuri asociate ateismului, asa cum s-a intamplat de nenumarate ori in cazul credintelor religioase. E de fapt un argument firesc si logic - ateismul prin definitie te lipseste de un adevar divin care sa te faca superior celorlalti, deci e intrinsec lipsit de tendintele de extremism.
3. S-a discutat aici de idea ca religia si ateismul sunt echivalente fata de un "adevar" (ambele ar sustine teorii care nu pot fi dovedite, respectiv existenta sau inexistenta lui Dumnezeu). Gresit. E chiar o contradictie in termeni sa pui problema in acest fel. Daca problema e de a "dovedi" ceva, trebuie in primul rand lamurit faptul ca "a dovedi" are sens doar intr-un cadru determinist. Ori acest cadru este tocmai ceea ce caracterizeaza ateismul. Ateismul nu sustine ca nu exista Dumnezeu. Ateismul merge pe firul determinist si spune: "nu avem nici o dovada a existentei sale deci nu avem de ce sa credem in el". Pentru un ateu (din nou, un aspect clarificat de nenumarate ori de Dawkins) existenta lui Dumnezeu nu este falsa dar nici plauzibila. Sau este la fel de plauzibila cu existenta oricarei alte divinitati sau puteri supranaturale a caror existenta nu este sustinuta empiric.
4. Dawkins a fost criticat de unii intelectuali de marca (o critica plina de consideratie insa pentru valoarea argumentelor sale) pentru atitudinea agresiva pe care o are. El is asuma aceasta critica, insa argumenteaza prin a arata ca este nevoie de o anumita agresivitate din partea oamenilor de stiinta care sa le popularizeze conceptiile si filozofia de viata, in contrast cu indoctrinarea religioasa care duce la extremism si care este inca atat de raspandita pe glob.
Dawkins nu are nimic impotriva celor care cred in Dumnezeu ca o filozofie personala, si nu una care le confera drepturi directe sau indirecte fata de alti oameni. Nu toti oamenii pot sa isi gaseasca linistea in imbratisarea completa a determinismului, la nivelul la care o face Dawkins. Nici eu personal nu o fac. Insa intr-o lume in care religia e inca una din principalele surse de intoleranta, cu consecinte deseori la fel de dramatice ca in evul mediu, e greu de argumentat impotriva utilitatii discursului lui Dawkins.