ellla a scris:mi se intampla sa ma simt vinovat ca eu sunt fericita si altcineva de langa mine e suparat/nefericit/amarat (ei, lasa, ce stii tu ce probleme am eu si cat de greu e ...)...si-atunci mi se duce fericirea, ma simt vinovata ca nu-i impartasesc starea...si-atunci empatizez si-o impartasesc desi sunt contienta ca nu-l ajut cu nimic, decat ca sunt solidara, lucru care in final se concretizeaza in ...caca maca, stare mizerabila la patrat
Datorita faptului ca am invatat de micuta ca o viata in care iti porti crucea si suferi pentru a fi mantuit este solutia pentru a ajunge in rai, mi-a fost foarte greu, adult fiind, sa nu asociez fericirea pe care o traiam cu vinovatia. Mi se parea ca traiesc ceva interzis si ca pentru asta voi fi pedepsita. Inca si azi mai am sentimentul acesta de vinovatie si astept sa mi se intample ceva neplacut pentru a compensa starile de fericire sau, mai precis, pentru a mentine un echilibru. Din fericire aceste stari sunt din ce in ce mai rare.
Mi-am dat seama ca a fi fericit nu e un pacat, ci un dar pe care nu trebuie sa-l refuzam.