Ei...mi-a facut bine citind povestea ta.Sunt chiar acum intr-o ipostaza teribil de asemanatoare care s-a nascut in iulie si a inceput sa moara la sfarsitul lui octombrie 2007 .O poveste inceputa dupa o dezamagire de a mea.El mai doritor de relatie decat mine...El...rabdator,cald,amuzant,spiritual....DEOSEBIT.Imi arata ca dorea sa se implice.Incet-incet m-am implicat sufleteste si eu.Diferentele ar fi ca relatia noastra era doar virtuala si ca....el este cel care nu vrea sa fim nici macar prieteni.
Insa atitudinea....Parca ar fi a unui singur barbat...Aceleasi vorbe..."Tu esti atat de delicata...Totul are legatura doar cu mine....Eu nu iti pot oferi ceea ce ai tu nevoie(desi nu-i cerusem nimic)...Esti fascinanta...Nu esti vinovata pentru absenta mea,doar ca tu nu ai nevoie de o relatie imposibila!M-am retras sperand ca,in mod firesc, ma vei uita"
Poate ca nu mi-a explicat atatea cate a facut prietenul tau,insa ideea este cam aceeasi.
Raspunsul meu...Cam ca si al tau...Nu exagerez.La inceput atitudinea de a parea detasata si de a-i propune,totusi prietenie...A reaparut spunandu-mi"nu puteam suporta ideea ca ai putea crede ca tu esti vinovata cu ceva" si...a disparut din nou.I-am scris un e-mail in care i-am spus ca sunt convinsa ca sentimentele mele nu sunt impartasite,ca ma asteptam ca,daca vrea sa iasa din viata mea sa o faca corect ,adica sa-mi spuna motivul pentru care o face si ca....eu nu il voi mai cauta.
Doare teribil,stiu...In fiecare dimineata ma trezesc doar cu speranta ca aceasta zi care incepe va aduce cu ea un semn de la el...Semnul nu vine...Apar indoielile.."daca as fi spus asta,daca as fi facut cealalta?"....Insa raspunsul este exact ca al ta:
Daca ma iubeste va sti ce sa faca pentru a reface relatia.Daca nu....sper sa uit cu timpul.


