Mare noroc sa gasesc oameni ca voi. 
Norocul trece uneori pe langa noi, si inca destul de iute.
Un om sarman, care abia isi ducea zilele cersind din poarta-n poarta, a zarit intr-o buna zi o caleasca de aur intrand in sat, iar in caleasca se afla un rege frumos si surazator.
Saracul si-a spus de indata in sinea lui: suferintele mele au luat sfarsit, traiul meu nevoias s-a ispravit. Simt ca regele cu chip luminos a venit aici doar pentru mine. Am sa ma bucur de firimiturile averii lui si am sa duc de azi inainte o viata lipsita de griji.
Ca si cum ar fi venit, intr-adevar, pentru a-l intalni pe omul cel sarman, regele a oprit caleasca in dreptul lui. Cersetorul, care ingenunchease cu fruntea in tarana, s-a ridicat si l-a privit, incredintat ca norocul lui n-avea sa-l mai ocoleasca. Deodata, regele a intins o mana spre cersetor si i-a spus:
- Ce-mi dai?
Saracul, uimit si incurcat, n-a stiut ce sa-i raspunda. Regele vrea oare sa glumeasca sau sa-si bata joc de mine? se intreba el. Ori ma asteapta alte necazuri?
Apoi, vazand surasul regelui, chipul luminos si mana intins, a scotocit in traista si a gasit cativa pumni de orez. A luat un bob de orez si i l-a dat regelui, care i-a multumit si a plecat mai departe in caleasca trasa de caii nemaipomenit de iuti.
Seara, cersetorul si-a golit traista si a gasit un bob de aur. A inceput sa planga amar…
- De ce oare nu i-am dat tot orezul?…
