O lume minunată : boom-ul sonic filmat.
O lume minunata !
Început de Stu', Joi 13 sep 2007 · 1.185 răspunsuri · 94.507 vizualizări
Fata din livada(V)- Calin Samarghitan
" Apoi,
Fascinant, ninge de 48 de ore fără oprire ! A
ce imagine superba din Insulele Maldive...mai ales cand vine furtuna :D
Sa aveti parte de o primavara frumoasa, dar neuitand ca primavara se simte in elementul ei - doar cand se oglindeste in zambet sincer si curat !!!! :flowers:
- Sa nu lasi pe nimeni sa te acuze ca ai ales dupa cum te-a indemnat inima!
- Dar chiar toti sa greseasca, Parinte?
- Fiica mea, de ce ai mai multa incredere in 'toti', decat in 'tine'?
- Pai sunt mai multi oameni, cu diverse experiente de viata, cu aceeasi parere..
- Da. Asa o fi. Si totusi, unde e raspunsul la intrebarea mea?
- Pai tocmai l-am dat. Nu?..
- Fiica mea. Priveste in dreapta ta. Ce vezi?
Alina isi lasa privirile sa mangaie duios si strapungator - crestele muntilor din dreapta ei.
Ah, ce inaltator se contopeau cu apusul..cat de profunda era taina titanilor neclintiti in fata timpurilor. Cat de 'ai ei' ii simtea!
- Vad muntii mei dragi ! - izvori glasul cristalin , dintr-o suflare.
Parintele zambi induiosat de salbaticia atat de curata a copilei, isi aprinse apoi brusc o privire de jar si continua:
- Si cand vezi muntii tai dragi, care e primul gand ce te razbate, copila mea?
- Primul gand?
- Exact. Primul si unicul.
- Hmm .. ma cuprinde o liniste incununata de voiosie!
- Perfect.
Alina il cunostea prea bine pe 'tatal intelept' care ii fusese chiar si invatator in clasele primare, pentru un an. Stia ca mereu 'coace' ceva si fara sa reuseasca vreodata, incerca din rasputeri sa ii anticipeze 'concluzia'.
- Vad prea bine unde bateti..si nu, nu e deloc asa.
- Nu e deloc asa, ce anume?
- Chemarea si taina muntilor e sfanta .. inima mea insa poate sa se insele, se poate
clinti in fata vantului ca o franza pe jumatate moarta.
- Asa, ..te ascult copila mea.
Si zicand acestea; Parintele se aseza pe bancuta si astepta cuminte.
Cortina era deja trasa si Alina stia ca nu mai e cale de intoarcere. Ingenunche in fata Parintelui, ii cuprinse palmele albe si moi si isi abandona capul in causul facut de ele. Incepu sa planga in hohote si fara nici o urma de stapanire, ii povesti batranelului toate pataniile prin care trecuse in ultimele zile.
- Si acum Parinte? Si acum eu ce ar trebui sa fac? Sa lupt sa fie bine sau sa plec
si sa o iau de la capat?
- Oricum ai alege copila mea, tot ai lua-o de la capat. Nu mai poti stagna, caci nu
mai ai scuza ca esti oarba. Te-ai trezit si urmatorul pas e sa te ridici sa mergi
incotro vei decide, de buna voie si nesilita de nimeni.
- Si incotro sa ma decid sa merg? De unde sa stiu ca e drumul cel bun?
Batranelul ofta parinteste si imprastiind in juru-i o privire mai calda decat jarul in iarna, 'zambi' o mustrare suava:
- Cine te-a invatat pe tine ca exista un SINGUR drum bun?
Alina isi ridica privirea din pamant si renascu o licarire vie, atat de vie incat simti in ea insasi prospetimea unui orizont flamand ..ce se largea .. si se largea .. depasind granitele unui trecut, spre a imbratisa taramurile viitorului, cladit pas cu pas, neprogramat fiind nici macar de o banala 'decizie'
................................................................................
....
- Parinte, stiti care e una din cele mai minunate minuni?
- Am placerea de a o auzi acum de la tine, copila mea .. surase batranelul tragand
strengareste cu ochiul.
- Minunea de a lasa loc si altor minuni, ascultandu-ti inima dand nastere - si nu
urmand - MINUNII.
................................................................................
....
- Alina mama, ai innebunit?..toata lumea spune ca te grabesti, ca nu judeci, ca te
lasi prada naivitatii !
- Toata lumea sa spuna, asta nu ma obliga sa o spun si eu. Toata lumea sa o creada,
nu ma obliga sa o cred si eu.
- Ne tratezi de parca ti-am fi dusmani, de parca ti-am vrea raul!
- Nu mama, voi ma tratati de parca MI-as fi dusman si
MI-as dori raul ..
................................................................................
.....
Luata de cale spre calea ei sa fie
Primita de urmare si nici macar sa stie
Ajunsa in tacere in noaptea ce-o asteapta
In clar de luna calda, in umbra-i dantelata
Editat Lun 9 mar 2009 18:07
:) 
Voiam sa va scriu ceva frumos azi..insa am ramas fara cuvinte citind urmatoarele --> 'O intalnire ciudata' de Alexandru Philippide
:(
Intr-o lumina lanceda si alba
Campia s-asternea, oprita-n zare
De niste dealuri galbene de lut.
Pustii erau acele sterpe locuri,
Si drumul se pierdea prin ierburi mari,
Prin brusturi, cututa si ciumafaie.
Din loc in loc movile de moloz
Mai dovedeau c-aici odinioara
Fusese asezare omeneasca.
Dar cine stie ce prapad venise,
Ce molimi si cutremure cumplite
Si-acum urgia lor nu mai lasase
Decat doar buruieni otravicioase
Si otetari adunatori de muste.
Tot cautandu-mi printre ierburi drumul,
Grabit sa ies din acel trist tinut,
M-oprii ca sa ma uit o clipa-n zare
Doar voi putea vedea vreun pamantean
Sa-l rog sa-mi spun-o vorba de-ndrumare.
Zarii atunci iesind de dup-un damb,
Departe, un drumut. Venea spre mine
Mergand plecat, cu pas marunt si stramb.
Ce straniu soi de om mi se paru
Cand incepui sa-l deslusesc mai bine!
Era-mbracat intr-o hlamida alba ;
Descult, cu capul gol, plesuv la tample,
N-avea nici bat, nici sac, doar subtioara
Ceva, ca o cutie de vioara.
Dar ceea ce oprea mai mult privirea
Erau, pe umeri, doua mari aripi
Care-atarnau, albastre si murdare.
Ce cautam aceste-aripi celeste
Pe umerii drumetului ciudat,
Nu pricepeam. Intreaga-nfatisare
Imi evoca poznasa aratare
A unui heruvim de bal mascat.
Multe-ntrebari mi se-mbulzeau in minte.
Sa fie vrun hagiu la locuri sfinte?
Vrun saltimbanc, ghidus de iarmaroc?
Ori poate-un lautar fara noroc?
Dar toate-aceste presupuneri rostul
Aripilor nu-l lamureau de loc.
O banuiala inca ramanea,
Dar ma feream eu singur sa mi-o spun,
Atat de nefiresc imi parea.
Mergand mereu cu ochii in pamant,
Drumetul meu nu ma vazuse inca.
Acum, ajuns la cativa pasi de mine,
Isi ridica privirile, si-atunci,
Infiorat ca de-o rusine mare,
Isi duse iute mainile la umeri
C-un gest de spaima si de aparare,
Scapandu-si jos cutia de vioara.
Si care-mi fu mirarea cand vazui
Ca-si rasuceste-aripile cu mana
Si le desprinde parca din suruburi,
Apoi, luand si deschizand cutia,
Le-ngramadeste repede-nauntru,
Zambindu-mi incurcat si umilit.
( Avea o fata spana si zbarcita,
O fata de copil imbatranit,Cu ochi luciosi si reci de smalt albastru.)
Vanzand ca din pricina mea e toata
Aceasta transformare prea ciudata,
Cu-o mladiere cat mai cuvioasa
In glasu-mi, ii spusei ca o aripa
Nu mi se pare parte rusinoasa.
El ma privi nencrezator o clipa,
Apoi, ghicindu-mi gandurile-ascunse,
Domol si fara-nconjur imi raspunse:
Blue Sugar..topicul meu e deschis sa celebreze frumosul.
Nu ma intelege gresit. Nu e o critica, e doar o explicatie.
Cum ai spus si tu, sunt parti frumoase si sunt parti urate in viata. Dar..in cea mai mare masura asta nu tine de noi.
Nu tine de noi ca se nasc copii bolnavi sau morti. Nu tine de noi ca se nasc ucigasi in serie..nu tine de noi ca lupul mananca caprioara ca sa supavietuiasca. Nu tine de noi ca o familie e saraca si alta e aroganta..etc.
Insa..ce tine de noi e CUM ne mobilizam, draga mea.
Uite vezi tu..e greu sa fii pe lumea asta..uneori e mai greu mai ales atunci cand iti e bine. Parerea mea ca cel mai greu ii omului care are mintea prea odihnita.
Ok..nu e minunata lumea cand moare un copil in fata ta calcat de o masina..nu te fericeste nici sa vezi ca atatia oameni mor in razboaie deschise pentru a satisface ambitii sau a sfarsii dictaturi. Nu e..dar ce poti TU sa ii faci?
Sunt lucruri, draga mea, care nu tin de noi. Dar tine de noi CAT lasam sa ne afecteze. E greu..dar iar, ce e usor pe lumea asta?
Deci indiferent daca vorbesti si iti concentrezi atentia asupra frumosului macar din cand in cand (ca media pe zi se indreapta mult spre partea negativa) .. tot nu poti schimba nimic din partea monstruoasa ..ca e asa - monstruoasa! - insa poti ameliora.
Tu vorbesti de un copil care zambeste ca te bucura...dar te intreb eu - copilul acela se bucura si rade atuni cand ii povestesti de bau-bau sau de ileana consanzeana cu pletele in vant si cu ochii ca migdala, mirosind a capsuni proaspete de inceput de mai?
Ei, noi macar stim povestile din copilarie..avem in noi si directia spre frumos plantata. Dar copiii nostri, daca noi nu imbogatim si latura aceasta din lume..ce inradacineaza in ei? Doar certuri, scandaluri, moarte, durere?
Hai, fii tare..si nu te mai simti vinovata cand te bucuri de unele lucruri in viata. Poate zambetul tau de atunci incurajeaza mult mai mult pe cel care te vede. Poate il motiveaza cum nici nu te astepti..sau poate nu, caz in care nu ai pierdut nimic..
Cat despre familia aceea saraca, draga mea..e acolo langa tine..mai cheama-i la un gratar saptamanal - faptul ca tu le asiguri 'carnea' fie si numai o data pe saptamana, tot e mai mult decat nimic. Crede-ma, face diferenta!!
Hai, fruntea sus..si gandeste-te ca le spui povesti copiilor, ca sa ajunga sa indrageasca binele si sa creada in el..oricum afla si de rau..dar fara speranta ce ajung bietii- sa se sinucida? ..NU. Tocmai pentru copii nostri trebuie sa ne infruntam temerile si durerile noastre. Cum era vorba bunicii, car eprin cate a trecut, biata cand sotul i-a fost dus in razboi sau batut in lagarele comuniste..sau batuta de barbat ca ea nu avea scoala sa se intretina..sau cate si mai cate? - se plangea cumva?? NU
SCRASNEA DIN DINTI si facea placinte la fiecare sarbatoare!!!
ps: pt tine, :) . Fii tare!
Editat Mar 2 iun 2009 01:55
Ei, mi-ai dat fiori cu ...mandolina..am vazut in acelasi timp pe al meu tata zambind cu dintisorul alb iesit in fata...
Cand mai dai prin Ro..daca vrei, da un semn si te duc eu la munte, in paduri si dam de ciobanei si ne povestesc cate in luna si in stele..scurt si 'sanatos'..mancam cas proaspat si mergem si ascultam cum canta in cor niste copilasi din clasele primare dintr-un catun..hat hat..in inima muntilor.
:)