ma-o a scris:cred in dragoste, dar la 20 de ani e altfel decat la 30 sau 40
Singura dragoste traita pur a fost cea de pana la 14 ani, apoi m-am maturizat deodata... urat, egoist, mic.
Vorbind cu prietena-mi din copilarie mi-a spus ca se "nascuse" cu mine ca si cum ar fi fost "o camila cu cocoasa ei", ca se simtea INTREAGA cu mine.
Pt mine a fost aceeasi senzatie, gandeam la fel cu ea, simteam la fel, voiam sa impart cu ea orice aveam, o bomboana, o jucarie... orice.
Ne vedeam zilnic, ne desparteam extrem de greu una de cealalta, ne scriam de cateva ori pe saptamana ravase de "amor", radeam incontinuu, tristetea dura doar o clipa langa ea, uitam orice necaz, am avut o copilarie bestiala.
La 14 m-am indragostit de un barbat cu aproape 10 ani mai mare decat mine, am continuat sa-l iubesc la fel ca pe prietena mea.
Fugeam de acasa sarind balconul pe la vecini pt ca ai mei imi interzisesera, i-as fi dat si luna de pe cer daca ar fi fost cazul (slava, Domnului, ca n-am dat peste un bovan 
), plecat cu el la munte pe sestache etc.
Insa la sfarsitul vacantei de vara dintre a 8-a si a 9-a BRUSC s-a intamplat ceva, nu stiu ce, dar cred ca de vina-s ADULTII pt schimbarea mea.
Parca am deschis ochii intr-o alta lume: competitia, egoismul, toane feminine, ochi dati peste cap, ambitia samd.
De atunci si pana acum am iubit la fel... ca o cutra, cu sentimente umane, obisnuinte, cacaturi, stupizenii... NIMIC PUR, NIMIC LASAT IN VOIA INTAMPLARII, totul procesat, gandit, cu temeri uneori, cu miserupism alteori, dar niciodata la fel ca atunci...
EDIT: Si cu toate astea, de multe ori am crezut c-am iubit o singura data-n viata, iubirea asta, cea de acum, chiar daca am dat si am primit numai egoism, asteptari, rahaturi.
