casnicia mea se duce pe apa sambetei...

harald a scris:

Nu trebuie să faci "toate eforturile astea". Dacă vrei să păstrezi relaţia cu ea, le faci, dacă nu - nu. Dacă se prinde că tu eşti dispus să faci (aproape) orice eforturi, nimic n-o să fie destul de bun, niciodată.Pentru că sunt oarecum

vigilentiu a scris:

u...ideea e ca sunt la sfarsitul puterilor si avem nevoie sa spun si la altii sa stiu ca nu sutn nebun ca simt ca VREAU sa imi parasesc familia... Vreau sa stiu ce zic si altii ce cred si altii sa stiu ca nu sunt tampit ca iau o decizie ca asta si mai ales ca nu ma pripesc...

mai omule, ideea e ca ar trebui sa te doara fix in cur de ceea ce cred altii , pana la urma e vorba de viata ta si a copilului tau , asa ca ia'ti soarta in propriile maini !

qusay a scris:

Pt ca ea este un om disfunctional. E ca si cand i-ai spune orbului - nu inteleg de ce nu se uita pe unde calca!

Ea trebuie sa-si descopere functiile, calitatile, sufletul. Tu ai ales sa fii langa ea si tu ai remuscari daca pleci. Atunci, cat stai cu ea, ajut-o cu acordul ei. Incearca sa o faci sa vrea sa iasa din aceasta stare. Nu este usor. UN om depresiv este aproape posedat. Iti spun asta pt ca stiu ca esti intreg la minte si o iei metaforic... :P Adica nu mai e el insusi si nu mai vede clar lucrurile. Adica le vede clar in negru.

Ea este un om bolnav sufleteste. Indiferent daca ramaneti su nu impreuna ea are nevoie de ajutor. Si tu. Pe amandoi lupta voastra v-a secatuit. Ea s-a acrit, tu devii necooperant si deznadajduit. Dar ai inca forta sa ceri ajutor. Ea nu.

Cand stii ca totul s-a sfarsit si ca solutia e plecarea? Cand incepe sa te doara in cot. Cand iti vine sa fugi mancand pamantul chai rdaca copilul tau e acolo - sau fugi cu el. A fugi nu in sensul de laut bagajele si pelcat. Ci de a te rupe afectiv, de a nu-ti mai pasa decat de tine si de copil. Cand zici ca nu mai ai nevoie de sfaturi. Cand nu vrei sa mai salvezi nimic. Cand nu mai faci din casnicie un altar. Cand nu te vei mai intreba de ce ti se intampal tie asta si dec etrebuei sa actionezi tot tu.

Cand toate acestea s evor intampal inseaman ca e timpul sa pleci. Pana atunci fa ce ai de facut. IN felul tau, cu isntrumentele tale, lupta pt ce crezi ca este fericirea ta. Pana cand ti se face lehamite. Dup-aia poti sa pelci fara regrete.

Dar inainet de toate invata sa lucpti cu rpoblema. INvata s acunosti problema cuplului vostru, problema ei. Invata sa vezi de unde incepe. Care este radacina. Te-ai intrebat?

parte din sentimentele astea le am si crede-am nu mi-e usor sa ma obisnuiesc cu ele... tocmai asta incerc acum sa ma educ si sa incerc sa nu mai am sentimentele astea sa vad daca mai e ceva de facut...

vigilentiu a scris:

eu nu inteleg de ce trebuie sa fie viata asta o continua lupata? faci o concesie o faci pentru ca iubesti si ca iti pasa... de ce trebuie sa iti fie frica, asa cum imi este mie acum, sa faci o concesie pentru ca stii ca daca o faci atunci ti se va cere si mai mult si mai mult pana cand nu ai sa mai ai nimic de dat?am o directie si gandfesc ca tine... nu vrei in barca mea atunci ineaca-te... ce te faci insa cand directia ta ti se reproseazxa in continuu ca nu e buna ca e de rahat si tot ce indeplinesti bun sau rau ti se spune ca daca faceai altfel era si mai bine desi cand i-ai cerut parerea nu ti-a dat-o si atunci ai luat masuri si totusi la urma cand te dai la distanta sa te bucuri de ce ai realizat singur, arunca cu noroi sa zica ca nu ai facut bine ca mai bine era altfel...daca as putea lua copilul cu mine crede-ma as pleca maine... sa il cresc eu sa ne avem unu pe altu... insa regulile stupide din lumea asta nu imi perrmit acest lucru...ideea e ca sunt la sfarsitul puterilor si avem nevoie sa spun si la altii sa stiu ca nu sutn nebun ca simt ca VREAU sa imi parasesc familia... Vreau sa stiu ce zic si altii ce cred si altii sa stiu ca nu sunt tampit ca iau o decizie ca asta si mai ales ca nu ma pripesc...

Eu nu inteleg de ce se tot plange atat, cand are tot ce'i trebuie (casa, masa, masina, familie), sunt oameni care nau ce manca si unde dormi, si nu mai fac atata tam-tam. Daca nu'ti iese ceva asta nu inseamna ca trebuie sa arunci cu venin in toti. Ca nu e nimeni vinovat ca tu nu esti in stare sa te aduni si sa realizezi ceva. Eu cred ca e asa din cauza educatiei primite, fiind si una la parinti....considera ca totul i se cuvine ei, probabil a fost mult prea alintata...si nu a fost batuta la timpul potrivit.

Afrodita a scris:

copilul tau va creste mult mai sanatos din punct de vedere psihic daca si cei de langa el sunt fericiti, indiferent daca parintii lui sunt sau nu impreuna... si de ce zici ca o sa creasca fara tine? educatie poti sa-i dai chiar daca nu mai esti impreuna cu mama lui...

nu e tot aia...

stii ca nu e tot aia... cum sa te respecte un copil care te vede de 2 ori pe saptamana... cum pot eu sa inghit ca o sa fie altul caruia nu-i pasa de el, care o sa stea cu el zi de zi...

Din tot ce am citit aici,la posturile tale ma refer,Vigilentiu(cam ciudat nick-sau asa te si cheama?)nu cred ca e loc de prea multa filozofie! E o situatie concreta si dramatica(as zice) si din informatiile tale,ceea ce pot eu banui sau la ce ma poate duce gandul ,este ca sotia ta ,sufera ,indiscutabil,dar ori e o suferinta psihica reala si care poate fi diagnosticata si tratata,pana nu e prea tarziu(se pare ca nici la servici nu reuseste sa se integreze)...ori,este clar vorba de o casnicie in pragul disolutiei si poti incerca o consiliere,care, eu personal, nu am idee cum v-ar putea ajuta!?!sau ,mai bine zis,sunt sceptica in privinta acestei solutii.

Dar,asa cum spunea si Ametist,situatia REALA o stiti doar voi doi.

Cred ca te-ai gandit sa faci ceva dar nu esti hotarat!Va trebui sa actionezi,intr-un fel sau altul,nu mai amana!

Din pacate, nu poti schimba un om, decat cu acrodul lui. Si chiar si atunci sunt multi factori necunoscuti. Nu stiu ce fel de copilarie a avut sotia ta sau cum au fost parintii, dar comportamentul la maturitate al multor oameni se datoreaza mediului in care a trait pana atunci. In cazul in care, de-a lungul vietii (ma refer la perioada in care a stat cu parintii), nu i s-a acordat un dram de incredere ca ar putea face ceva bun de una singura, intotdeauna fiind "sfatuita" brutal sau nu sa mearga pe o anumira directie, comportamentul ulterior este cel de razvratire, de a se pune in centrul universului (nu conteaza daca in mod pozitiv sau nu) pt a atrage atentia. Nu stiu daca si la ea este aceasta problema, insa, asa cum spune si tatal meu adoptiv, mediul din copilarie influenteaza extrem de puternic comportamentul ulterior.

Vampiriţa a scris:

Eu nu inteleg de ce se tot plange atat, cand are tot ce'i trebuie (casa, masa, masina, familie), sunt oameni care nau ce manca si unde dormi, si nu mai fac atata tam-tam. Daca nu'ti iese ceva asta nu inseamna ca trebuie sa arunci cu venin in toti.

adevarul e ca ar fi interesant de aflat si povestea ei ! :P

poti sa stii ce surprize are ?!

Ah, si cu copilul...trebuie sa gasesti tu o modalitate, nu il lasa la ea ca nu cred ca va fi in stare sa'l educe si sa'i ofere iubire. Si ar fi pacat sa'i mosteneasca caracterul...

ideea e ca intr'o relatie , ambii sunt vinovati !