Parintii impostori - parintii proprietari de copii

Laughlin a scris:

Asa e, nu prea ajung la balamuc. Si nici in terapie. Pentru ca pe ei nu-i deranjeaza nimic, atata timp cat li se permite sa aiba puterea de a interzice altora sa traiasca. :D

Li se permite, la cine te referi ca le permite, la dracu, la Dzeu? Eu credeam ca isi permit ei singuri. Ca au glagorie.

Kebab toxic a scris:

Li se permite, la cine te referi ca le permite, la dracu, la Dzeu? Eu credeam ca isi permit ei singuri. Ca au glagorie.

Ma refer la cei aflati in contact cu ei. Si care au la indemana metode de a nu le permite...una este apararea, cand esti atacat, alta ar fi inchidera jocului, iar alta ar fi indepartarea de ei( eliminarea din grup). Glagorea nu intra in calcul. Cand esti echilibrat si ii intelegi, ai tu mai multa glagore decat ei :D

Copilul nu are la indemana metode de a nu le pemite, insa devenit adult le are. Ca atare este responsabil pentru ceea ce alege mai departe...sa ruleze scenariul copilariei toata viata, sau sa se decida sa constate realitatea si sa i se adapteze( altfel spus sa elimine din invataturile parentale tot ceea ce nu este conform realitatii in care traim, sa se inteleaga si sa se accepte asa cum este el).

P.S. Dzeu si dracu' nu au ce cauta aici, decat daca incercam sa facem o paralela biblica.

Kebab toxic a scris:

Auzi demoane, ai viata mizerabila, deaia vrei copii perfecti.

Ti-as propune sa citesti cu atentie inainte sa comentezi.....se referea la ALTII nu la el.....

Ravl a scris:

Iosofat , viaţa la ţară se desfăşoară după alte reguli ... sărăcia constituie factorul major al vieţii lor, cu roate că zorii civilizaţiei se fac simţiţi tot mai pregnant.

Ceea ce'i deosebeşte

Pruncul a scris:

Floricik_ a scris:

Mai ia si tu o carte despre psihologia copilului si a adolescentului, poate iti imbunatatesti cunostintele.

Eu,fata mosului cea cuminte,am trecut prin toate astea si vorbesc din experienta.

Carti de psihologie copilulu,fiindca iubesc foarte mult copiii,am inceput sa citesc de pe la 14-15 ani incepand cu celebra "Emil"(se afla la loc de cinste in biblioteca familiei) si mi-am putut forma o idee de ce sunt psihologii si cum isi confectioneaza ei teoriile.

AUTOEDUCATIA este baza formarii omului complet,puternic si independent.

Fara a minimaliza importanta cartilor,un sfat de la unul care a trecut prin multe in 66 de ani de viata:NU CREDETI TOT CE VEDETI SI AUZITI !

Daca nu ati reusit in viata sau aveti diverse probleme nu dati vina nici pe parinti si nici pe socetate,voi sunteti de vina!

De ce cereti de la altii ce voi nu puteti face?

Daca tot esti pe-aici, ai citit ce scrie pe topicul asta? Ti se par bazaconii, sau realitatea e prea dura?Ma intrebi tu.

Eu nu scriu aici ca sa critic pe cineva,vreau sa imparasesc din experienta mea, fiindca si eu am invatat foarte multe de la altii si a venit randul meu sa dau inapoi urmasilor lor ce am primit.

De la mine pentru tine si pentru toti

Citeam comentariile tale de pe forum si tot incercam sa inteleg ce este cu tine.Ai 66 de ani si asta imi clarifica pozitia ta fata de subiect( mai mult...semeni cu tata in felul in care tratezi subiectul)

Este usor sa faci parte din categoria celor care cred ca singura datorie( daca se poate numi datorie) a parintilor este sa dea viata copiilor ( mai departe e datoria copiilor sa se autoeduce..chh).Ma intreb in viata ta ce rol are DRAGOSTEA PRIMITA IN COPILARIE in formarea viitorului adult. Iti spun eu daca nu stii. Dragoste primita in copilarie este TOT, este cea care da fortza viitorului adult ( sa zicem needucat) sa se autoeduce( cum spui tu). Ce putere poate sa existe intr-un neadaptat, un timid, un neincrezator in fortele proprii sa se autoeduce ( toate astea caracterizeaza adultul care in copilarie nu a primit dragostea parintilor).Daca tu ai reusit sa te autoeduci, bravo tie, dar asta nu-ti absolva parintii de vina pe care o au fatza de tine, de lipsa lor de dragoste( si iata rezultatul, habar nu ai despre ce e vorba aici, esti pe langa subiect....dar ne bucuram ca esti autoeducat si ne intristam sa descoperim ca ti-ai asumat rolul de victima perfecta a parintilor tai rol de care nici macar nu esti constient).Dragostea este un sentiment care exista sau nu exista, nu se poate imita sau invata, si dragoste insemna lipsa egoismului, insemna dedicare, insemna acceptare, insemna sa te dai pe tine la o parte si sa pui mai presus de orice binele celui pe care-l iubesti.Dragostea nu se invata citind cartile de psihologie cu care te lauzi. Experienta ta in domeniul asta este nula atata timp cat nu ne poti povesti cum te-au iubit parintii sau cum ti-ai iubit tu copiii.

Pruncul a scris:

Scuza-ma daca te-am jignit!

Fiica mea este phiholog si profeseaza in Elvetia,iti zice ceva asta?

Da, ne zice. Ne zice ca fiica ta este ceea ce ai vrea tu sa te reprezinte pe tine, este ceea ce nu ai fost tu niciodata dar prin ea crezi ca ai ajuns sa fii, ne zice ca esti un parinte impostor care visezi ca esti una cu fiica ta, si care visezi ca daca ea e psiholog esti si tu la gramada cu ea.

Inutil sa intrebi parintele "porc" daca simte mocirla. Mai bine iesi tu din mocirla.

Eu recunosc ca traiesc o stare de revolta continua pentru felul in care m-au tratat parintii mei. Si nu de acum, de ani de zile, de cand mi-am dat seama ce au reusit sa faca din mine.

Autoeducare? In parte.

Intrebarea este cum scap de ce simt pentru ei? INCA incearca sa detina controlul, desi sunt la 2000 de km de ei. Incearca sa-mi impuna ritmul lor pentru a-mi creste propriii copii. M-am saturat. Nu vreau sa rup legatura cu ei definitiv, dar parca vad ca n-o sa mai pot evita asta.

joannahart a scris:

iosafat a scris:

Daca unii se identifica cu notiunea de parinte impostor si se simt lezati, nu e vina mea.

Sigur ca nu. Dar daca ai facut vreo aluzie afla ca nu sunt parinte. As fi fost muuuuult mai dura in a-ti combate "relatarile"

inca ceva......eu nu spun ca nu e adevarat ceea ce spui tu. Ceea ce ma deranjeaza este tendinta catre generalizare.

A mai spus un user pe-aici ca e foarte usor sa dam vina pe altii pentru ca noi n-am reusit in viata sau suntem deprimati, etc.....Intreaga responsabilitate o purtam .....undeva in minte, in suflet, in inima, in luarea unei decizii. Aceasta este adevarata maturizare afectiva.....sa iti recunosti, accepti propriile esecuri.Noi doar interactionam cu ceilalti, ei nu ne pot schimba bazele temperamentului, ale caracterului. Iar de influentat.....da, o pot face cand sutem copii, dara daca avem o baza genetica buna, in momentul in care constientizam ce inseamna "bine" si "rau" suntem NOI cei care facem alegeri in viata, nu altii.

Postul este despre PARINTI IMPOSTORI deci despre astia se vorbestre aici....nu generalizeaza nimeni fiindca parintii normali nu sunt aici adusi in discutie.....Singura care se gandeste la ei esti tu.

O sa iti fac o promisiune de care mai mult ca sigur nu ma voi tine...voi pastra subiectul deschis pana vei deveni parinte sa vina sa scrie copiii tai despre traumele lor, fiindca la cat de bruta esti in gandire cred ca vei reusi sa fii orice altceva dar nu parinte bun. Muuuuuuuult mai dura ai fi fost pt a combate ce? Exista o problema. Ca vrem sau ca nu vrem ea exista. Exista parinti impostori ca vrei tu sau ca nu vrei si ei vor exista incontinuare chiar daca tu vrei sa maschezi " combatand relatarile" ( astupand gura care graieste adevar mai bine spus). Ma intreb ce se ascunde in spatele poftei tale de a combate relatari? Oare exersezi pentru cand vei fi parinte? Cand copilul va veni in fata ta cu un adevar vei folosi aceeasi metoda de combatere si batjocura doar pt ca problema respectiva nu exista si pentru tine?

joannahart a scris:

Floricika......Parintii nu au facut rau tuturor. Asta explica cateva persoane pe-aici - ca treaba asta nu poate fi generalizata.

Si ma repet - e usor sa spui: de-aia sunt asa cum sunt ca ai mei mi-au distrus viata, personalitatea, etc.......Faptul ca ti-au dat viata pare a se anula in mod instant in fata acestor "erori" in procesul "de educare".

15 minute mi-a luat sa insamantez gradina cu iarba (a nu se confunda cu 15 minute de sex). Mi-a mai ramas sa o ud din cand in cand. Poate la batranete o sa imi multumasca si o sa-mi aduca o cana cu apa, si poate o sa-mi fiie trecute cu vederea toate pacatele viitoare pentru asemenea fapta mareata de insamantare.

P.S

Aici vorbim despre parinti care se masturbeaza impreuna, insa ciudat lucru si inexplicabil si spre uimirea lor, se trezesc cu nedoritul copil si mai au si pretentia de a fi GRATIFICATI pentru asta - spun asta fiindca vad ca se tot uita despre ce se vorbeste aici. Unii sunt mai mult decat exemplu si daca observati nici nu isi dau seama de asta....

Amarena a scris:

Intrebarea este cum scap de ce simt pentru ei?

Asta este unul din lucrurile ce le poti obtine in terapie. Cum sa inveti noi sentimente.

Cheia este sa le exprimi. Cine a fost tratat incorect, poate resimti furie si/sau tristete. Astea sunt sentimentele autentice . Dorinta de razbunare, nu e. Furia( data de faptul ca ai fost tratat incorect) se va termina intr-o buna zi. Apoi va fi inlocuita de tristete( tristetea ca nu ai avut parinti buni). Va trebui sa treci ceea ce in terapie se numeste perioada de doliu...care nu e scurta , ci poate tine chiar ani. Pentru ca si neajunsurile tale s-au intins pe ani de zile. Abia cand iti vei exprima toate aceste sentimente, se va termina tot. Aceste lucruri se pot face in paralel cu viata de zi cu zi. Esti adult, poti sa nu-i mai lasi sa te domine. Ca sa poti sa ii infrunti f eficient este bine sa iti reeduci mijloacele de iesire din script: Sentimente, comunicare, simtul datoriei( responsabilitate), incredere in sine( valoarea de sine).

Daca vrei detalii pe marginea lor, am niste postari pe tema asta.

cu incuvintarea domniilor vostre, as completa:

acum, cand copilul e deja adult, parinte la randu-i, se poate pune in situatia propriilor parinti si doar asa va intelege corect deciziile pe care acestia poate, le-au luat eronat.

e bine de tinut cont mai ales de nivelul acestora de intelegere si educatie.

poate in acest fel erorile se pot transforma in gafe si amprenta culpei initiale sa se estompeze.

cred cu indarjire ca datoram parintilor respectul nostru