Miss Take a scris:Se spune ca dragostea nu cunoaste oprelisti. Ati risca totul doar pentru ca asa va spune inima, v-ati lasa condusi de destin, v-ati lasa prinsi in valtoare? Eu DA.
Am sa-mi pun lumea in cap dar trebuie sa spun ce cred. Mai intai trebuie sa spunem ca dragostea este un joc intre doua suflete. Este jocul de a darui si a primi, fiecare incercand sa bucure pe celalalt.
Sa luam cazul unei ''iubiri '' intre un barbat si o femeie cu diferenta de varsta apreciabila, sa spunem 25...30 ani, intre un profesor universitar si o studenta. Iubirea lor este una reala.... simt ca sunt facuti unul pentru celalalt , traiesc momente unice de fericire, simt ca parca toata lumea este a lor. Pana aici totul este in regula. Dupa perioada de euforie trebuie sa se gandeasca cum isi vor croi viitorul. Sa spunem ca decid sa se casatoreasca. Ce urmeaza in continuare ?
Femeia este tanara si poate acum descopera ce inseamna sa stai cu prietenii, sa razi, sa glumesti , sa dansezi, sa mergi la spectacole, si vara la mare, la discoteca, etc. Poate ca ar vrea sa aiba si un copil sa-si implineasca menirea de femeie. Toate aceste dorinte , daca nu total, cel putin partial vor fi infranate de d-l profesor care nu mai are nici entuziasmul si nici puterea sa faca fata dorintelor tinerei femei. Iata ca jocul lor asa de frumos la inceput nu mai poate continua la fel.
Trebuie sa fiti de acord ca daca jocul lor isi pierde farmecul de la inceput, '' iubirea '' lor incepe sa moara. Ea se simte frustata iar el mahnit ca nu poate sa-si bucure tanara sotie asa cum si-ar dori.
Intrebarea mea este: este aceasta iubirea adevarata pe care cu totii o visam ? Au facut bine cei doi ca au ascultat fara nici-o rezerva de glasul dulce al inimii ? V-ati lasa dusi de val intr-o asemenea situatie ?
Incerc un raspuns timid: cred ca NU. Ratiunea / mintea trebuie sa modeleze / sa pondereze pornirile inimii.