Început de mirela b, Vin 20 iul 2007 · 82 răspunsuri · 15.618 vizualizări
Un Om a scris:Rugile curgeau suvoaie catre acest zeu dar palmele de la viata deveneau din ce in ce mai grele si mai aspre.Asta m-a facut sa ma infurii si sa ma indoiesc de ceea ce credeam si sa imi pun intrebarea " ce dzeu mai e si asta?"De aici a pornit un proces mai lent dar sigur in care m-am trezit.
Poţi detalia, te rog?
In primul rand in momentul in care am inceput sa imi pun intrebari am inceput sa gandesc , sa nu mai fiu orb.
Ce-i drept internetul si unele carti au avut o mare influenta asupra mea deoarece m-au ajutat sa ma informez cat de cat corect.
Insa latura ce-a mai dificila a problemelor mele a fost si inca este cea afectiva.Cand dzeu devine unicul lucru care te tine in viata . dar care apoi simti ca te dezamageste , toata lumea ta se prabuseste.Ptr ca toata speranta , increderea , vointa , sistemul de valori, sensul vietii atarna de el , si din momentul in care incepi sa te indoiesti de existenta lui , toata structura personalitatii tale , toate emotiile , incep sa se clatine si la un momentdat te prabusesti.
De aceea , de teama de a nu se prabusii , unii tin cu dintii de convingerile lor religioase chiar daca li se aduc dovezi clare ca ceea e ce cred ei este gresit.
Simtind tot mai mult ca nu e nici un dzeu s-a creat un gol in jurul meu si l-a un momentdat am cedat psihic ( nu vreau sa zic ca religia e de vina ptr asta , dar cu siguranta a fost un factor major care m-a facut sa ma imbolnavesc).Nemaiavand nici un zeu nu mai aveam nici un scop , nici o siguranta , nici o speranta , am devenit gol si pustiu asa ca a trebuit sa o iau de la 0 sa umplu acest gol.Asa ca am pornit la drum.
Tot gol sunt si acum , dar nu ca atunci , probleme sunt si acum dar caut singur solutii nu mai astept sa pice din cer , bolnav sunt si acum dar nu la fel de grav , acum imi pun increderea in mine in nici o fiinta superioara , nu imi mai gestionez viata dupa invataturi religioase care odata patrunse in inconstient iti vor mutila sentimentele si ratiunea.
Din punctul asta de vedere (al religiei , dzeu etc) consider ca m-am trezit.La restul mai am mult de lucrat.
Ce chestie, asa ceva am patit si eu. 
Cred ca trebuie sa fie agonie mai intai ca sa fie dupa aia extaz.
M-am trezit cu ochii rosii, zambind anapoda prin porumbul care fosnea la fiecare pas ratacit al meu, dar cu o stare de plutire peste orice nor incarcat electric. Alta data m-am trezit, respirand greoi plumbul imprastiat in dezordine peste tot, chinuindu-ma sa fac un pas inapoi datorita greutatii lugubre a totului. Si a treia oara astept sa ma trezesc privind sagalnic la mine cum ma inalt spre tine.
Editat Lun 8 dec 2008 19:19
Un Om a scris:In primul rand in momentul in care am inceput sa imi pun intrebari am inceput sa gandesc , sa nu mai fiu orb.Din punctul asta de vedere (al religiei , dzeu etc) consider ca m-am trezit.La restul mai am mult de lucrat.
Un Om, din ceea ce scrii aici consider ca esti cu adevarat un OM.
Tin
Sunt unul dintre cei "treziti" de curand. S-a intamplat dupa un vis in care un demon m-a luat si m-a dus sa imi prezinte locul in care o sa fiu torturat. M-am trezit de dimineata cu un singur gand "totul e desertaciune si goana dupa vant", am realizat ca fara D-zeu sunt nimic...am inceput sa imi pun multe intrebari...dupa asta am inceput sa imi impun sa imi schimb stilul de viata...inca ma lupt cu natura umana pacatoasa...sper sa ma ajute D-zeu ca in curand sa devin asa cum vrea EL...
Am inceput sa constientizez si sa cred in jertfa pe care el a facut-o pentru noi pe cruce...Cred cu toata fiinta in D-zeu...ii multumesc pentru ca si-a trimis singurul fiu sa isi dea viata pentru noi...La un moment dat eram in avion si ma uitam pe geam...abia abia se vedeau cladirile...si ma gandeam cat de mici si nesemnificativi suntem...si totusi..el a venit pentru noi...astia mici si nesemnificativi si nu in ultimul rand foarte pacatosi! Ma bucur ca avem o salvare!
E o alta chestie cu "trezirea". Parca pana acum am fost orb...mi-am facut timp sa admir cerul, oamenii..CREATIA LUI DUMNEZEU...am inceput sa privesc oamenii altfel decat inainte...pe cei saraci ii priveam cu un oarecare dezgust (spre rusinea mea), pe cei bogati cu invidie (iar spre rusinea mea) dar acum multumesc lui D-zeu am inceput sa ii privesc pe toti la fel si simt o fericire care ma cuprinde de multe ori in fata unei chestii care pana acum ma lasa rece, de exemplu chiar azi ma uitam la o ramura de copac care se misca in bataia vantului si am simtit o emotie si o fericire 
parca si mancarea are alt gust de atunci...CEVA S-A SCHIMBAT CU SIGURANTA!
Inca o chestie si inchei pledoaria...inainte imi era rusine sa vorbesc de Dumnezeu...Acum imi vine sa spun la toata lumea...imi vine sa strig si sa cant in mijlocul multimilor!
dezbracata
:roll: sunteti de inteles....m-am trezit bine dispusa