Marinel a scris:Nu doar sa punem intrebari, ci sa gasim raspunsuri.
daca suntem atenti, raspunsurile se pot gasi cu ajutorul cuvintelelor care formeaza intrebarea.
Care este scopul existentei umane
Început de DAVIDDRAGOS, Lun 16 iul 2007 · 351 răspunsuri · 42.595 vizualizări
Formularea intrebarii cu ajutorul cuvintelor nu sprijina o solutie unica. Daca ar fi asa, aceeasi intrebare, formulata in alta limba, ar duce la alta solutie. Eu m-am referit la un numar nelimitat de solutii posibile, noi cautand pe acest forum cateva rezolvari partiale.
Pe de alta parte, formularea este imprecisa, pentru ca nu se specifica daca este vorba despre scopul intregii omeniri, sau a unei persoane, si incorecta pentru ca se sugereaza ca ar exista un asemenea scop, desi aceasta asertiune nu este dovedita.
Chiar asa, existenta umana poate avea un scop doar in cazul in care lumea a fost creata (de Dumnezeu). Deci intrebarea referitoare la scopul existentei, se aplica doar in cazul in care cineva crede in creatie, deoarece existenta umana creata din intamplare nu poate avea un scop, ci cel mult un final previzibil.
Traind insa intr-o dimensiune a contrariilor si subiectivismului este impropriu sa afirmam ca un raspuns gasit la o intrebare existentiala va avea acelasi ecou in constiinta aproapelui nostru. Intrebarile si raspunsurile devin mai intense si profunde cu cat nivelul constiintei unei persoane creste exponential cu perceperea propriei realitati existentiale.
Raspunsurile la intrebarile gasite acum si considerate extrem de valoroase, in viitor pot scadea in intensitate si inlocuite destul de usor cu o intrebare si un raspuns total diferit.
ironic a scris:daca suntem atenti, raspunsurile se pot gasi cu ajutorul cuvintelelor care formeaza intrebarea.
ironic a scris:Raspunsurile la intrebarile gasite acum si considerate extrem de valoroase, in viitor pot scadea in intensitate si inlocuite destul de usor cu o intrebare si un raspuns total diferit.
Adevarul este ca raspunsuri mai detaliate se pot gasi reformuland intrebarile ("cu ajutorul cuvintelelor care formeaza intrebarea") si privind deci problema din mai multe unghiuri. Bineinteles ca altcineva ce nu poate imagina problema simultan din aceleasi (mai multe) unghiuri, nu poate pricepe.
Ma intreb cat la % din raspunsurile existentiale gasite de o persoana intrebatoare a experimentat in mod intim cu a sa constiinta? Am aflat ca pamantul este rotund si am acceptat acest fapt ca atare. Am fost noi oare in spatiu sa vedem cu ochii nostri proprii si personali, fizici ori nonfizici, cat e de rotund, cat e de mare, cat e de lat? Am acceptat ca fiind logic ca facem parte dintr-un sistem solar si dintr-o galaxie. Am acceptat si asta ca fiind drept un fapt adevarat, fara a verifica cu propria constiinta daca este sau nu este asa. Tocmai de aceea fiecare poate afirma orice despre orice. Odata, pamantul era considerat centrul universului, acceptat ca fiind la fel de logic si adevarat atunci, la fel cum acum este considerat ca fiind un fir de praf in comparatie cu universul. De aceea zic, realitatea nu este exact ceea ce se percepe prin stiinta, calcule iinterminabile si teorii. Aceste calcule si observatii care mai de care mai stiintifice sunt tot ale mintii fizice si subiective. Pentru a privi obiectiv aceasta realitate este necesar sa experimentam, tot ce afirma stiinta despre planete, galaxii si universuri, prin propria constiinta. Noi luam de bun tot ce spun altii. Noi credem tot ce ne spun altii, fie ei oameni de stiinta, filosofi, ingineri, doctori, lideri spirituali, etc. Noi nu lucram personal dezvoltandu-ne constiinta pentru a experimenta personal toata aceasta realitate iluzorie. Noi o acceptam asa cum este, ba o aparam chiar si cu pretul vietii. A crede si nu cerceta, se aplica tuturora de pe acest pamant in aceste momente. Chiar daca cercetam, aceasta cercetare din pacate este mecanica, este a mintii, nu implica deloc constiinta. Raspunsurile la intrebarile noastre sunt programate mecanic de conceptiile si datele introduse fortat o data cu inceperea existentei noastre in acest plan.
Sa aibe zeii cu cine juca sah 
de plictiseala Atotputernicul a creat omul, figurine reale de sah sau comedieni
ironic a scris:
Pesimista viziune
Nu deschid sacul de contraargumente... dar... observam si experimentam direct in anumite limite (ia luneta, microscopul, natura din jur, imaginile din spatiu), peste acele limite nu putem decat calcula in imaginatie ceea ce nu putem vedea si experimenta direct. Cat priveste oamenii si informatiile din jur, nu putem considera totul minciuna fara experimentare directa, nu e corect, refuzul extrem de acordare a increderii in oameni inseamna renegarea umanitatii.
ironic a scris:Ma intreb cat la % din raspunsurile existentiale gasite de o persoana intrebatoare a experimentat in mod intim cu a sa constiinta..............
Noi luam de bun tot ce spun altii. Noi credem tot ce ne spun altii, fie ei oameni de stiinta, filosofi, ingineri, doctori, lideri spirituali, etc. Noi nu lucram personal dezvoltandu-ne constiinta pentru a experimenta personal toata aceasta realitate iluzorie. Noi o acceptam asa cum este, ba o aparam chiar si cu pretul vietii. A crede si nu cerceta, se aplica tuturora de pe acest pamant in aceste momente.
A crede ceea ce au cercetat (si dovedit) altii inainte are si avantaje. Se numeste aculturatie si este specifica omului. De asta a reusit el sa creeze o civilizatie, ca nu este nevoit sa re-descopere roata la fiecare generatie.
Tu mergi cu atobuzul, tramvaiul, automobilul, nu? Desi nu ai cercetat si re-inventat functionarea motoarelor cu explozie interna. La fel, cand te imbolnavesti, iei medicamentele prescrise de doctor, nu stai sa re-descoperi de la zero toata stiinta farmacologica. Scrisul si limba in care te exprimi le-ai invatat de la altii, nu a fost nevoie sa inventezi altele. Faptul ca societatea functioneaza macar acceptabil de cateva mii bune de ani ar putea sa ne arate ca realitatea nu-i chiar atat de iluzorie. Sau cel putin ca are si o parte palpabila si cognoscibila in mod realist. Nu crezi?
lynxul_alb a scris:Faptul ca societatea functioneaza macar acceptabil de cateva mii bune de ani ar putea sa ne arate ca realitatea nu-i chiar atat de iluzorie. Sau cel putin ca are si o parte palpabila si cognoscibila in mod realist. Nu crezi?
Sunt de acord. Dar aceasta realitate nu era mai bine sa fie alta? Un copil cand se naste, poseda o pura constiinta, nestiind cum sta treaba cu realitatea in care s-a nascut. Atunci, un suflet are totala libertate de a experimenta daca este constient. Acest sistem are in schimb grija sa te transforme intr-o mica piesa mecanica, folosindu-te pana la epuizare. Daca cumva nu esti bun si apt sa servesti sistemul, te arunca precum o masea stricata. Aceasta realitae de care vorbim nu spun ca e buna sau rea. Este o realitate creata si perpetuata de anumite forte, carora le folosim prin energia noastra, prin viata si existenta noastra. Dar totusi, ma intreb, de ce trebuie sa accept aceasta exploatate perpetua si continuua? Daca eu nu mai vreau sa fiu sclavul acelor forte si vreau sa fiu pe cont propriu fara a ma mai lasa vampirizat de energia vitala a sufletului pe care-l posed? De ce nu mi se acorda libera alegere? Tot ce mi se ofera este o moarte si o reprogramare. Cum pot scapa din aceasta roata? Pesimist sau nu, m-am cam plictisit sa fiu sclavul unui sistem care nu-mi mai ofera nimic dar in schimb imi ia totul...