Despre suflet, moarte, viata de apoi

Enki a scris:

Este o carte, Moise faraonul Egiptului, scrisa de Ahmed Osman. Despre asta vorbeste.

Hai sa vedem, daca seamana pana la identificare, inseamna ca de acolo s-au inspirat evreii? Sa vedem care sunt punctele comune.

Judecatorul mortilor era Osiris, care impreuna cu Anubis cantaresc inima (sau sufletul) celui decedat. Dupa ce reguli se face aceasta judecata?

Daca defunctul se tine tare in calatoria lui, ajunge in fata lui Osiris, judecatorul suprem, si a unui tribunal format din 42 de zei asesori. Atunci va trebui sa-si probeze curatenia sufleteasca printr-o confesiune din fraze negative in care va declara ca nu a comis niciodata pacate sau ofense grave in crusul vietii pe care tocmai a parasit-o. Va spune:

"N-am pacatuit impotriva oamenilor

Nu i-am maltratat pe oameni

u am ascuns adevarul

Nu l-am hulit de Dumnezeul meu

Nu am luat de la cel sarac

N-am facut nimic din ceea ce zeii considera a fi m

Grecii considerau ca dupa moarte,sufletul coboara in Infern.Acolo era judecat de Hades.Aceia care nesocotisera poruncile zeilor,tradatorii din razboaie,criminalii, cei lipsiti de omenie,cei care jurau stramb mergeau in Tartar(iadul in mitologia greaca).Cei8lalti mergeau in Campiile Elizee,un loc placut,unde era intotdeauna primavara.Se spune ca era un loc de odihna ptr suflete,unde nu exista durere,nici foame sau oboseala.Inainte de a ajunge la palatul lui Hades,spre a fi judecati,trebuiau sa ii dea luntrasului Haron un ban(de aur sau argint)ptr a-i trece de raul Aheron.Mai apoi treceau pe langa cainele Cerber(care avea trei capete)-acesta ii lasa sa intre,dar niciodata sa mai iasa.La judecata asista si Hermes.

Corect. Mai am de adaugat doar ca pana de pe balanta simbolizeaza pe insasi Maat (in iconografie o recunoastem dupa aceeasi pana de pe cap), zeita dreptatii, care la egipteni avea un rol important, fiind evocata zilnic, in dorinta lor de a face ceea ce este bine si corect, doreau sa o aiba pe Maat in inima/suflet.

Welcome Witch girl! ;)

Enki a scris:

In care din teologiile egiptene se regaseste ce am subliniat eu cu verde?

Extras din studiul "Moartea, aceasta necunoscuta", de Francis Razorbak

Glamorous_witch_girl a scris:

Grecii considerau ca dupa moarte,sufletul coboara in Infern.Acolo era judecat de Hades.Aceia care nesocotisera poruncile zeilor,tradatorii din razboaie,criminalii, cei lipsiti de omenie,cei care jurau stramb mergeau in Tartar(iadul in mitologia greaca).Cei8lalti mergeau in Campiile Elizee,un loc placut,unde era intotdeauna primavara.Se spune ca era un loc de odihna ptr suflete,unde nu exista durere,nici foame sau oboseala.Inainte de a ajunge la palatul lui Hades,spre a fi judecati,trebuiau sa ii dea luntrasului Haron un ban(de aur sau argint)ptr a-i trece de raul Aheron.Mai apoi treceau pe langa cainele Cerber(care avea trei capete)-acesta ii lasa sa intre,dar niciodata sa mai iasa.La judecata asista si Hermes.

Ideea ca sufletul mortului trece peste o apa, si exista un luntras care cere taxa, sau in alte cazuri o parola sau chiar niste probe, se gaseste si la egipteni. Campiile Elizee sunt n echivalent al raiului, locul unde merg cei drepti si buni. Grecii aveau o perspectiva speciala asupra mortii (barbatii) preferau o moarte glorioasa in lupta decat una in patul tau la batranete, pentru ca despre eroi se va vorbi mereu, pe cand ceilalti vor cadea in uitare. Si la egipteni, pomenind numele celui decedat, si nelasand sa fie uitat cu trecerea timpului, ii asigurai o forma de nemurire.

Enki a scris:

Va invit sa discutam aici despre aceste lucruri, asa cum sunt ele prezentate in alte religii decat crestinismul. Problema mortii, a sufletului, a judecatii sufletului dupa moarte se pune la foarte multe religii antice, unele care au disparut, altele care inca au adepti. Cum vedeau egiptenii moartea? Ce se intampla cu sufletul cand vehicolul acestuia disparea? Cine il judeca si dupa ce criterii? Dar la hindusi, sau la budhisti? Mai sunt si alte religii care sustin reincarnarea?

hmm... subiectul e mai mult decat interesant, mai ales ca multe ritualuri sunt mai vechi decat banuim .

Ritualuri precum inhumarea, inmormantarea , doliul , credintele despre nemuirea sufletului la diferite popoare, toate acestea aparand intr-o forma rudimentara sa spunem , mistico-religioasa .

Daca vrei sa ne spui despre riturile si ritualurile de inmormantare, te asteptam. Sa incepem prin a spune ca rit se refera la felul in care este tratat corpul: inhumat sau incinerat. Ritualurile se refera la celelalte elemente legate de inmormantare: pozitia si orientarea corpului, obiectele care il insotesc, gesturile si cuvintele (pe care nu mai avem cum sa le reconstituim) etc. Perioada neoliticului are o multime de ritualuri, a caror semnificatie nu o cunoastem dar putem macar sa le descriem. ;) Stie cineva despre ele?.....

ok, sa reluam atunci despre Egipt, ca nu am epuizat subiectul. Despre suflet... In acceptiunea vechilor egipteni, corpul uman bineinteles era dublat si de o parte spirituala, iar aici din ce am gasit eu, lucrurile stau foarte complex: sufletul e format din mai multe parti, sau nivele le-as numi eu. Dintre cele mai importante sunt numele (REN?), personalitatea (BA) care da unicitate individului prin caracteristicile sale si spiritul KA. Moartea survenea atunci cand Ka parasea trupul, deci Ka ar fi forta vitala, spiritul care insufleteste. Dupa moarte Ka se tranfigura in Akh, ar insemna spiritul fara un trup. In unele variante, Akh reprezinta uniunea dintre Ka si Ba dupa moarte, deoarece mortul are nevoie si in taramul de dincolo de personalitatea sa.

Enki a scris:

Daca vrei sa ne spui despre riturile si ritualurile de inmormantare, te asteptam. Sa incepem prin a spune ca rit se refera la felul in care este tratat corpul: inhumat sau incinerat. Ritualurile se refera la celelalte elemente legate de inmormantare: pozitia si orientarea corpului, obiectele care il insotesc, gesturile si cuvintele (pe care nu mai avem cum sa le reconstituim) etc. Perioada neoliticului are o multime de ritualuri, a caror semnificatie nu o cunoastem dar putem macar sa le descriem. Stie cineva despre ele?.....

Oamenii s-au temut intotdeauna atat de forta naturii pe care nu o putea stapanii , astfel fiecarui fenomen obisnuiau sa-i atribuie o forta supranaturala caruia se rugau ( apa, foc, fulgere,etc ) ; in acelasi cadru si animismul facea parte din viata lor, obisnuind sa atribuie puteri supranaturale animalelor si plantelor - ele devenind nu de putine ori sacre , mai tarziu aparand toteismul , fiecare grup avand un totem propriu, fie ca era animal, copac, ba chiar si munti .

Insa cea mai puternica teama a omului , a fost teama de cei decedati . Pe toate continente teama aceasta a condus la anumite credinte comune, cum ca sufletul celui decedat bantuie locul in care a trait si de la zona la zona , manifestarile legate de aceasta "superstitie" au fost diverse , de la a lasa usa si ferestrele deschise in casa in care a locuit defunctul, la inmormantarea sau inhumarea lui aproape de vatra casei , obisnuinta ca mortul sa fie ingropat cu obiectele care i-au apartinut ( arcuri, sageti, mai taziu bani , bijuterii, etc. ) , teama ca spiritul decedatului sa nu se razbune a condus la dezvoltarea acestor ritualuri , imbracarea membriilor familiei celui decedat in negru sau alb, aparitia unor noi eresuri , etc ... .

Apoi, odata cu civilizarea anumitor popoare de catre fiinte diverse :flowers: asistam bsusc la cerdinta intr-un singur zeu suprem , infatisat in diverse moduri , ridicand in cinstea lui adevarate monumente .

In mod curios insa, multe popoare credeau ca prin inhumare , sufletul decedatului ajunge direct in ... ceruri sa zic, acesta nemai fiind "legat" de pamant .

Despre Duat, taramul mortilor la vechii egipteni. Acesta era considerat ca fiind situat pe malul vestic al Nilului, drept urmare necropolele se afla acolo. Rolul de ghid al decedatului in aceasta lume il juca Anubis, un zeu care a fost venerat chiar inaintea lui Osiris. Acest zeu era reprezentat ca un om cu cap sacal, sau ca un sacal negru. Un alt rol al lui Anubis era de protector al necropolelor si al sufletelor mortilor si de oficiant al imbalsamarii.

Mai tarziu, odata cu ascensiunea cultului lui Osiris, acesta a preluat din atributiile lui Anubis, devenind protectorul mortilor, lui Anubis ramanandu-i rolul de imbalsamator al mortilor si supraveghetor al ritualurilor funerare, iar mai tarziu s-a considerat ca el a inventat aceasta procedura. La judecata Anubis era zeul care punea in balanta sufletul mortului, daca sufletul era la fel de usor ca si pana pe ce celalalt taler, atunci decedatului i se permitea accesul in Duat. Daca balanta inclina in jos, sufletul era mancat de Ammit, monstrul cu cap de crocodil si trup de leu, considerandu-se ca au murit a doua oara.

Despre Taramul mortilor la vechii greci:

Se numea Hades, si acelasi nume il purta si zeul suveran al acestui taram. Taramul mortilor, sau al umbrelor cum este numit in scrierile antice, era impartit in Campiile Elizee si Tartar. Campiile Elizee corespund raiului si acolo ajung umbrele celor drepti si ale eroilor, continuandu-se existenta in deplina fericire. La polul opus este Tartarul, locul in care ajungeau inamicii zeilor olimpieni, si apoi oricine ii mania pe zei. In Tartar au fost inchisii ciclopii, apoi Titanii. Era un loc al pedepsei si al torturii vesnice. Era considerat cel mai adanc loc din Hades. Cei inchisi in Tartar erau paziti de paznici giganti cu 100 de brate, si isi ispaseau pedepsele, care erau date pe masura greselilor lor.

Pentru a intra in Hades cei morti trebuiau sa treaca peste raul Acheron, si acest lucru il facea luntrasul Charon, in schimbul unui obol. In anumite regiuni din Grecia s-au gasit morminte la care in gura decedatului era asezata o moneda pentru a fi data ca taxa luntrasului Charon. Raul Acheron peste care treceau mortii este considerat ca fiind legat de raul Styx, raul subteran din Imaparatia Hades. Ce este de remarcat e ca la inceput imparatia lui Hades nu era atat de bine separata in cele doua parti: Campiile Elizee si Tartar, abia dupa o perioada de rafinare a gandirii religioase si filosifice a aparut si ideea ca cei morti sunt judecati dupa faptele lor si merg fie intr-un loc fie in celalalt.