De ce credeti in Dumnezeu?

zuluf a scris:

Puteti lasa un pic dezbaterile si fi mai on topic? Chiar m-ar interesa de ce credeti voi in el. Sunteti o fire slaba, va temeti, simtiti nevoia unei 'calauze' atotputernice? Oare greutatile vietii va indeamna la asta? Educatia? Snobismul? (Oare va fi cineva sa spuna ca din snobism hehehe). Ati dezamagi pe cineva daca v-ati schimba (era sa zic perceptia) orientarile, punctele de vedere?Punctul pe i.

Eu am fost ateu p

multi patesc asta, Lupini. Eu desi am crescut in crestinism am fost vreo 5 ani un fel de semi-satanist, in genul lui glamorous_witch. Dar treptat mi-am revenit. Am avut nevoie de aproape 1 an ca sa realizez ca, singurul care merita iubit cu adevarat este Dumnezeu. Am simtit si iubirea divina, chiar daca partial, si am fost transfigurat. Cand simti, "inima" [deci partea afectiva a spiritului] se "dezgheata" si incepi sa plangi in hohote. Cand universul isi inceteaza existenta si ramai numai tu cu Dumnezeu, Iti dai seama ca esti un putregai spurcat si plin de toata rusinea, pentru ca atunci il "privesti" direct pe Dumnezeu, Cel care e atat de curat incat cuvintul "curat" e spurcat raportat la El. Vezi ca ti-ai risipit vremea mantuirii in tot felul de pacate, si cum in tot acest timp El nu a incetat niciodata sa te astepte, sa te intorci. Si ceea ce eu am simtit o data in viata, sfintii simteau intotdeauna. Cand vorbeau despre Dumnezeu, intotdeauna aveau lacrimi in ochi....

Daca Dumnezeu insusi mi-ar spune ca viata se termina in mormant, l-as iubi atat de mult incat El va inventa vesnicia sufletului si raiul special pentru mine, ca sa putem fi impreuna o vesnicie.

lupini a scris:

Eu oricum voi mereg

Ravl a scris:

mai ... tu ti-ai luat deja biletul ?

e dus intors, sau ...

mdea, ne scuazati ca nu ne ridicam la asteptarile domniei voastre si ne dovedim atat de superficiali in gandire si exprimare . ;)

Te scuazez, gold member, doar ca domnia mea s-a gandit ca sunt cateva zeci de topicuri in care sa va certati ori sa dezbateti. Daca nu ma insel asta se numeste 'de ce credeti in d-zeu'. Superficiali in gandire si-n exprimare n-am zis ca sunteti, nu stiu de unde ai scos-o, am cerut doar opiniile care corespund topicului. Asa rau am gresit facand asta? Maine daca voi spune cuvantul 'bomba' probabil o sa dai anonime la Pentagon sa scormoneasca aia peste tot.

Edit

Totusi calitatea bate cantitatea

zuluf a scris:

Edit

Totusi calitatea bate cantitatea

mda ... si viata bate filmul ! ;)

zuluf a scris:

Sunteti o fire slaba, va temeti, simtiti nevoia unei 'calauze' atotputernice? Oare greutatile vietii va indeamna la asta? Educatia? Snobismul? (Oare va fi cineva sa spuna ca din snobism hehehe). Ati dezamagi pe cineva daca v-ati schimba (era sa zic perceptia) orientarile, punctele de vedere?

dupa intrebarile tale, as fi jurat ca esti dr. cristian andrei de la emisiunea 9595 !

Hyouma a scris:

multi patesc asta, Lupini. Eu desi am crescut in crestinism am fost vreo 5 ani un fel de semi-satanist, in genul lui glamorous_witch. Dar treptat mi-am revenit. Am avut nevoie de aproape 1 an ca sa realizez ca, singurul care merita iubit cu adevarat este Dumnezeu. Am simtit si iubirea divina, chiar daca partial, si am fost transfigurat. Cand simti, "inima" [deci partea afectiva a spiritului] se "dezgheata" si incepi sa plangi in hohote. Cand universul isi inceteaza existenta si ramai numai tu cu Dumnezeu, Iti dai seama ca esti un putregai spurcat si plin de toata rusinea, pentru ca atunci il "privesti" direct pe Dumnezeu, Cel care e atat de curat incat cuvintul "curat" e spurcat raportat la El. Vezi ca ti-ai risipit vremea mantuirii in tot felul de pacate, si cum in tot acest timp El nu a incetat niciodata sa te astepte, sa te intorci. Si ceea ce eu am simtit o data in viata, sfintii simteau intotdeauna. Cand vorbeau despre Dumnezeu, intotdeauna aveau lacrimi in ochi....

Daca Dumnezeu insusi mi-ar spune ca viata se termina in mormant, l-as iubi atat de mult incat El va inventa vesnicia sufletului si raiul special pentru mine, ca sa putem fi impreuna o vesnicie.

da mey ai dreptate am patit si eu la fel imi dateau lacrimile si nu stiam de ce.(bine eu ascultam coran si pe vremea aia nu stiam o boaba de araba)si totusi . cand vorbesti sau se vorbeste de dumnezeu simti ca ceva se schimba simti o bucurie si plangi in acelasi timp. asta cel putin patesc eu simt ca ma gatui de emotie si nu mai pot vorbi dabea dupa ce ma opresc din plans pot vorbi si asculta.

Ravl a scris:

mai ... tu ti-ai luat deja biletul ? ;)

e dus intors, sau ... :D

mdea, ne scuazati ca nu ne ridicam la asteptarile domniei voastre si ne dovedim atat de superficiali in gandire si exprimare . ;)

Mda, zuluf are dreptate :(

Totuşi, ai văzut bine ce am scris : am drumul către paradis asigurat.

Ravl a scris:

mda ... si viata bate filmul ! ;)

dupa intrebarile tale, as fi jurat ca esti dr. cristian andrei de la emisiunea 9595 ! :D

Ti s-a pus pata pe mine? Sau vrei sa depasesti 10000 de mesaje fara sa-ti obosesti neuronul? Tot off topic esti. Daca vrei sa faci pe mascariciul da o fuga la coltul vesel si posteaza ce vrei. Pana atunci lasa-ne pe noi sa ne vedem de ale noastre.

zuluf a scris:

Ti s-a pus pata pe mine? Sau vrei sa depasesti 10000 de mesaje fara sa-ti obosesti neuronul? Tot off topic esti. Daca vrei sa faci pe mascariciul da o fuga la coltul vesel si posteaza ce vrei. Pana atunci lasa-ne pe noi sa ne vedem de ale noastre.

lupini a scris:

Mda, zuluf are dreptate ;)

Sunteti o fire slaba, va temeti, simtiti nevoia unei 'calauze' atotputernice? 

apropo de chestia cu frica..

"Iata, frica de Domnul, aceasta este intelepciunea" Iov 28:28 ;)

"Inceputul intelepciunii este frica de Domnul" Prov.9:10 :D

"Frica de Domnul lungeste zilele" Prov 10:27

"Frica de Domnul este curata" Ps 19:9