poricel a scris:Omul este o fiinta inteligenta, care poate alege ce va face mai departe, tot ceea ce este in jurul nostru este consecinta "inteligentei" nostre. Asosit momentul sa suportam consecintele acestei "inligente".
Da, daca ajunge la o dezvoltare mentala suficienta, daca este suficient de iubit, apreciat, si educat incat sa-si defineasca un sistem pozitiv de valori, daca are suficienta tarie de caracter sa ramana atasat acestui sistem de valori, daca este suficient de norocos sa fie ferit de doze debilitante de suferinta fizica sau psihica, daca...
Ce zici, o fi cazul omului, in general? Sau e cazul unei minoritati evidente, in fata maselor de oameni carora nu li s-a dat niciodata o sansa autentica de a fi altceva decat sunt? Fara un suport emotional/informational adecvat, omul nu e nimic. Toata pledoaria cu nobletea innascuta a fiintei umane nu are nici un suport stiintific. Dimpotriva. Copiii crescuti in salbaticie isi pierd in mare parte, pe cand ajung la varsta pubertatii, capacitatea de a invata o limba, deci sunt practic incapabili de a dezvolta o constiinta umana, in sensul dezbatut de noi aici.
Concluzia e evidenta: marea majoritate a oamenilor e vaduvita de la o varsta frageda de o sansa reala de a trai pe baza unor conceptii nobile. Vorbim de o fragilitate care nu a fost provocata de om. Omul a imprumutat doar si a "dezvoltat" cruzimea principiilor (si haosul din afara lor) specifice naturii care ne inconjoara si care ne conditioneaza biologic, dupa cum scriam mai sus. Deci cand cei care-l vad pe Dumnezeu pretutindeni paseaza in mod convenabil toate relele pe seama oamenilor si a diavolului, ar trebui in mod serios sa se intrebe daca aceste rele nu isi au cumva originea in insasi natura existentei, asa cum a fost definita de acest presupus creator.

