Spre Poiana Regina Maria din Sinaia. Escalada simpla dar nu cand ai dureri de spate si esti in grup cu amicii care sunt in mare forma. Nu vrei sa-i lasi sa te vada la pamant asa ca parezi si joci teatru ca sa nu le strici bucuria. Vomiti de durere dar nu te vede decat el si nu zice nimic, stie. Dupa aia sus, de vis. Platoul e cu zapada desi e inca toamna. Alb si curat, cateva urme de pasi, razlete prin jur, putine. Un tip robust si rosu in obraji vinde vin fiert cu scortisoara intr-o mica cabana care miroase a scortisoara de te imbata. Bei un ceai fierbinte de tot si-l simti cum se duce in tot corpul incet incet. Pe urma te uiti in jur si acolo-ti ramane privirea, in munti, in ceruri, in tot. Te uiti la el si face la fel. Razi, rade si va luati in brate. Ceilalti vor poze, vor vin, vor sa traiasca clipa, sa cante, sa danseze. Voi vreti doar albul, albastrul si linistea. Si dupa aia incepe coborarea. Spatele e bine, verdele e crud, un catel in drum vrea frecateala si pupaceala si te arunci pe el. Coboara cu tine, topaind ca un purcelus. Ceata in vale, zgomotul orasului. O noua zi isi trage obloanele.
Printr-o mirare.