Acum cinci ani nici nu visam la o relatie care sa nu ma plictiseasca si vesnica mea cautare deja producea semne de intrebare in jur. Insa, pana la urma totul a venit de la sine. Nu se intampla ceva extraordinar in fiecare zi, sunt momente in care ma enerveaza cumplit, la fel cum se intampla si reciproca. Dar ne spunem lucrul asta si totul devine brusc foarte amuzant. Chiar si in milocul certii, in loc sa ne scoatem ochii, ne apuca rasul si nu avem cum sa ramanem suparati.
Iubesc mult persoana de langa mine si nu l-as schimba pe nimeni. De ce? Cred ca e destul de simplu: ne respectam individualitatea si ne oferim unul altuia sansa evolutiei personale, ne respectam si suntem cei mai buni prieteni. Nici unul nu a incercat sa il schimbe pe celalalt si cred ca dorinta multora de a-si modela partenerul dupa cum si-a imaginat fiecare perechea perfecta strica multe cupluri.
Desi orice relatie dupa ceva ani devine o rutina (altfel cred ca am lua-o putin razna), totusi noua ne-au ramas fluturii din stomac. Iar odata ce treci prin niste etape de evolutie in cuplu, comunicarea devine mult mai profunda si apare sentimentul ca celalalt e o bucata din sufletul tau, fara ca asta sa insemne dependenta.
Iar noul nu il gasesti niciodata in afara ta, asta e o iluzie. Depinde de oglinda prin care privesti lumea.