Iertarea

Lorelai_I a scris:

E necesar sa iertam.

sincer, teoria e frumoasa si ne demonstreaza ca ar fi ideal sa intoarcem si ceallalt obraz, dar practica ne omoara.

nu poti ierta orice, ramane ranchiuna, imposibilitatea de a mai avea incredere in acea persoana care ne face rau intr'un fel sau altul....mai rau e ca, de obicei, acea persoana e lipsita de scrupule si nici macar nu realizeaza raul pe care pe care l'a facut, deci si daca ierti sau nu, pentru acea persoana conteaza mai putin....si atunci, gandind rational, e bine sa incerci sa te indepartezi de acel obstacol si probabil cu timpul apare si iertarea.

Continua sa crezi asta daca te incalzeste pe interior dar mai devreme sau mai tarziu o sa se ajunga la ce-am zis eu

Se poate extinde tare filozofia asta cu relatiile,evolutii,iertari etc.Depinde si cum e omul care ti-a gresit si ce defecte are.Trebuie sa pui intr-o balanta si defectele tale.Tot de pus in balanta ceea ce ai oferit ,ce ai primit ,ce ai gresit,ce ti-a gresit.Eu sunt pus intr-o situatie similara.M-am bagat intr-o relatie,in care m-am mutat cu tipa la mine,din prima saptamana,m-a inselat in prima luna cu un fost prieten,am iertat-o greu.I-am oferit o chirie ,o masa,am adus-o in bucuresti unde putea sa incerce sa construiasca ceva(un servici,un viitor etc).Am incercat sa o sprijin cat am putut.Am stat 7 luni cu ea si i-am fost fidel.In orice relatie mai sunt greseli si mai apare niste monotonie,dar daca ai facut ceva pt un om ar trebui sa existe macar o apreciere un respect un bun simt.I-am zis tipei dupa prima boacana care a facut-o ,daca are ganduri straine de relatia noastra sa nu ma tradeze pe la spate din bun simt si sa plece dinainte de a face ceva in defavoarea mea,macar pt ca i-am fost fidel si am incercat sa o ajut cat pot.M-am cunoscut si cu parintii ei etc,au fost si momente bune.Dar dupa 7 luni,m-a inselat din nou.Stand si analizand trag concluzia ca din slabiciune psihica a facut treaba asta,sunt convins ca mai tine si acum la mine,dar s-a lipit si de alte chestii.Am dato afara de la mine,pt ca ma calca in picioare fara sa isi dea seama.Cu un astfel de om,care chiar daca ar vrea,sau ar avea intentii,nu se leaga bunul simt,respectul ,e slab si nu stie ce face,nu prea ai ce sa-i faci.Mare pericol sa pui suflet pt un om de genul asta.Daca nu pui suflet nu e nici o belea.Cu unii,nu ai ce face,uneori te bagi in groapa si te minti singur crezand ca merita sa ierti sau sa mai dai sanse.cu toate parerile pe care crezi ca le are celalalt.in viata trebuie sa gasesti un om care sa te mai traga si in sus nu numai in jos.Pt un om din asta merita sa pui suflet,altfel nu merita decat aventuri.Asta e parerea mea.

Din experienta voastra,credeti ca e de bun augur,dupa ce ati rupt o relatie ce luna gurata(de la cateva luni sau ani) ,poate din cauza monotoniei,din cauza ca erau nepotriviri de caracter,inselarii etc,sa mai aveti din cand in cand aventuri cu fosta partenera,numai pt sex(fara reaprinderi de alte sperante sau chestii de genul asta)?Sau credeti ca e mai bine sa uitati si sa va satisfaceti poftele sexuale cu alte partenere cu care nu au fost dcat niste aventuri si nu vor ramane decat niste aventuri?

Citeam undeva ca cel mai greu este... nu sa ierti pe cel care ti-a gresit, ci sa-l ierti pe cel fata de care ai gresit tu. Fata de acela avem in primul rand resentimente, pentru ca in fata lui ne-am dezvaluit la un moment dat partea urata a caracterului nostru.

Daca ramane ranchiuna nu putem spune ca am iertat. Si nici macar nu e nevoie sa intoarcem si celalat obraz. Ar fi de ajuns daca am reusi sa suportam o singura palma. Dar ai dreptate, practica ne omoara.

E bine sa incercam totusi! Pana la urma incapacitatea de a ierta e o boala a noastra. Noi trebuie sa ne vindecam, sa ne inchidem ranile, chiar daca persoana care ne-a ranit e lipsita de scrupule. E bine si daca ne putem indeparta, dar acest lucru nu este posibil intotdeauna. Sa ierti nu inseamna neaparat sa ramai langa cel care iti face rau. Dar daca nu se poate altfel, accepta-l.

Inca o data spun, nu avem noi nici un drept asupra celorlalti.

mi-a gresit.nu m-a iubit.s-a intos la mine.l-am iertat.il iubesc.nu mi-a mai gresit.il iubesc.

am fost inselata insa am aflat abia dupa ce m-am despartit de el din motivul ca nu ma iubea.s-a intos la mine si m-a rugat sa-l iert pentru ca stie ca a gresit.am avut mari dubii insa acum s-a schimbat totul si vad ca ma iubeste defapt simt asta.nu regret ca l-am iertat insa nu am uitat asta si daca ierti o persoana care chiar vrea sa indrepte ce a facut si stie ca a gresit .la inceput nu poti sa mai ai incredere in ea...trebuie sa iti castige increderea si asta se face in timp insa e foarte posibil

Cavaleru a scris:

Mai sunt si unii care prefera sa o ofere cadou...

D-zeu sa-i aiba in paza.

Cavaleru a scris:

Aia nu e iertare ci tolerare.

E o mica mare diferenta :cry:

pai, iertarea nu implica tolerare? cand il ierti nu accepti magaria pe care a facut-o si o imbratisezi cu drag?

eu personal am iertat, da uite ca m-am saturat de aspectul asta...de ce sa iert de ce sa tolerez? de ce sa nu ma respect pe mine ca om si atunci cand cineva ma calca in picioare sa nu ii raspund cu un gingas si delicat sut in fund?

e bine si frumos sa ierti...arata noblete...dar de ce sa arati asa ceva unei taraturi umane care isi bate joc de tine ca persoana si de sentimentele tale? hai sa fim seriosi... eu personal sunt satul de atata iertare...iertarea e pentru cei puternici? prea bine,aleg sa fiu slab atunci

ps: puternic in conceptia mea este cel care castiga lupta cu sine insusi si renunta la ceva ce-i face rau, nu cel ce pleaca usor capul, si plin de "marinimie" spune: "da....te iert..."

Foarte frumos topic. :cry: Foarte frumoase lucrurile care s-au scris, si atat de diferite... de interesante. Iertare vs. Toleranta, a ierta persoana si nu fapta (mi-a placut mult asta, Bydy cred ca a zis-o), cand putem ierta si ce, iertarea ca slabiciune, iertarea ca putere, a ierta dar a nu uita, a uita pentru a ierta...

Eu ma intorc putin la un lucru spus de Lorelei, despre necesitatea de a ierta (sper ca nu ma insel). Eu chiar am simtit si simt in continuare aceasta necesitate, pentru ca am observat ca in cazurile in care cu adevarat am iertat (adica din tot sufletul, nu simplul fapt ca "am dat la spate" lucrurile urate care mi s-au facut) am invatat enorm de mult din acele experiente, si sunt in stare sa mi le aduc aminte cu placere, cu relaxare, fara ranchiune, amuzandu-ma uneori, si incercand mai apoi sa imi corijez comportamentul in anumite situatii.

Sunt insa persoane pe care nici dupa ani buni, nu le pot ierta cu adevarat- analizand la rece, sunt lucruri oarecum moderate ca intensitate emotionala, dar la vremea respectiva au fost foarte dureroase. Simt acum ca mi-este imposibil sa iert (sper sa reusesc sa o fac), si intr-adevar, de fiecare data cand imi aduc aminte de anumite perioade corelate cu acele persoane, nu pot decat sa resimt frustratre, inversunare- sentimente care iti mistuie sufletul si ti-l imbatranesc mult.

Este un cerc vicios, pe care daca nu il rupi prin acest proces de iertare, se poate repercuta in cele mai varii situatii din prezent si te pot conditiona in modul in care vei reactiona in viitor. De exemplu. daca se intampla sa fiu pusa intr-o situatie similara cu cea pe care am trait-o cu o persoana si cu care nu am reusit sa ma impac (nu am reusit sa iert), tind sa actionez "din inertie" in mod negativ, doar pe fondul acelei experiente pe care nu am reusit sa o integrez armonios in experienta mea. Nu mai pot evalua corect o situatie, sau persoana, nu imi mai pot autoregla comportamentul si atitudinea. Unele rani sunt atat de profunde incat este imperativ sa ierti ca sa le poti vindeca. Prin iertare, sufletul se regenereaza, infloreste. E un lucru pe care l-am simtit foarte profund, si dupa care tanjesc mereu. Cred ca poti transforma iertarea intr-un ideal al existentei tale si un proces evolutiv personal...

A ierta inseamna a intelege. Nu are nimic de-a face cu uitarea. (Natural, omult tinde sa tina minte experientele negative. Cred ca ati observat cate detalii se retin in asemenea situatii raportat la cele retinute in cazul exprientelor pozitive.)

Eu cred asa: cine poate ierta a inteles, a castigat, a evoluat mental. Sigur ca experienta ramane in casa amintirii, dar sub nici o forma ca ,,razbunare".

P.S. In sprijinul argumentarii mele: ce-ar fi daca Dumnezeu ar spune te iert, dar nu te uit?... (cred ca am mai intalnit acest punct de vedere la cineva de pe aici).

Va doresc o inima inteleapta. :cry: