Jump to content
Forum Roportal
Sign in to follow this  
Llonelly

Cum sa traiesti cu un barbat foarte nervos?

Rate this topic

Recommended Posts

cum se poate trai cu un barbat care se enerveaza si pe el,cand nu ii iese ceva?are obiceiul sa loveasca in lucruri,sa tranteasca...cu timpul aceasta agresivitate se poate indrepta impotriva persoanei cu care traieste!asa sunt toti barbatii? e normal sa fie atat de nervos?sau trebuie sa incep sa imi fac griji?

Share this post


Link to post
Share on other sites

intrbati-o pe nevasta-mea! :roll:

Share this post


Link to post
Share on other sites
cum se poate trai cu un barbat care se enerveaza si pe el,cand nu ii iese ceva?are obiceiul sa loveasca in lucruri,sa tranteasca...cu timpul aceasta agresivitate se poate indrepta impotriva persoanei cu care traieste!asa sunt toti barbatii? e normal sa fie atat de nervos?sau trebuie sa incep sa imi fac griji?

 

 

Incearca sa il convingi sa apeleze la un psihoterapeut. Nu e deloc normal sa se comporte asa cum face, si nici pe departe nu sunt toti barbatii asa. Are o problema de comportament. Si este foarte probabil ca in timp tu sa devii victima lui. Eu, daca nu ar reusi sa se schimbe, si cand spun asta ma gandesc la faptul ca trebuie sa se trateze la psiholog, l-as parasi...nu as considera ca e cazul sa ma imbolnaveasca si pe mine.

Edited by Anya2007

Share this post


Link to post
Share on other sites
cum se poate trai cu un barbat care se enerveaza si pe el,cand nu ii iese ceva?are obiceiul sa loveasca in lucruri,sa tranteasca...cu timpul aceasta agresivitate se poate indrepta impotriva persoanei cu care traieste!asa sunt toti barbatii? e normal sa fie atat de nervos?sau trebuie sa incep sa imi fac griji?

atitudinea lui in exterior poate avea multe cauze...... pot fi familiare..... pot fi sociale..... pot fi parteneriale..... asa ca datele sunt prea putine pentru "a incerca" sa rezolvi "atitudinea" lui...... :roll: - ce pot spune e sa incerci tu sa fi calma..... si iubitoare...... si sa il sprijini..... iti trebuie rabdare si iubire..... si incet incet il poti ajuta.......

multa iubire

Share this post


Link to post
Share on other sites
cum se poate trai cu un barbat care se enerveaza si pe el,cand nu ii iese ceva?are obiceiul sa loveasca in lucruri,sa tranteasca...cu timpul aceasta agresivitate se poate indrepta impotriva persoanei cu care traieste!asa sunt toti barbatii? e normal sa fie atat de nervos?sau trebuie sa incep sa imi fac griji?

 

De obicei, perfectionistii sunt cei care explodeaza atunci cand nu le iese ceva "ca la carte". Ajuta-l sa relativizeze situatiile, ajuta-l sa constientizeze efectul pe care il au izbucnirile lui asupra ta, ca sotie (aveti copii?), pentru ca uneori astfel de persoane nici nu isi dau seama ce efect nociv au asupra celor din jur. Spune-i ce simti tu atunci cand are astfel de iznucniri. Pe mine, personal, m-ar speria pur si simplu.

El se descarca, si apoi... gata- iesirile lui nervoase sunt urmate de zile intregi de framantari? Revine din cand in cand la o situatie care nu i-a iesit si se enerveaza din nou? A fost o persoana nervoasa mereu sau acum s-au intensificat iesirile? E violent verbal, fizic? Trebuie sa faci diferenta intre un om extraorindar de stresat, care nu isi mai poate controla pornirile, si un om a carui fire asa este.

Share this post


Link to post
Share on other sites
atitudinea lui in exterior poate avea multe cauze...... pot fi familiare..... pot fi sociale..... pot fi parteneriale..... asa ca datele sunt prea putine pentru "a incerca" sa rezolvi "atitudinea" lui...... :roll: - ce pot spune e sa incerci tu sa fi calma..... si iubitoare...... si sa il sprijini..... iti trebuie rabdare si iubire..... si incet incet il poti ajuta.......

multa iubire

 

 

Dap, si in timp te trezesti ca isi canalizeaza agresivitatea si asupra ta. Parca il vad pe taica-meu...si el lua foc din senin, si mama tot asa iubitoare, rabdatoare si tandra l-a sprijinit si el, tot se decompensa, nu asupra ei, ci asupra mea. Si asa "frumos" a fost...pana cand, inevitabil dealtfel( ba chiar de asteptat) si mama a inceput sa creada ca stat degeaba langa el...insa dezvoltase dependenta afectiva, asa ca putin le-a mai pasat de mine si de psihicul meu. Asa ca eu, copilul, am dezvoltat la randul meu o atitudine de respingere fata de ei. Si am fost o "happy pathological family" pe care nu as dori-o si altora.

Share this post


Link to post
Share on other sites
De obicei, perfectionistii sunt cei care explodeaza atunci cand nu le iese ceva "ca la carte". Ajuta-l sa relativizeze situatiile, ajuta-l sa constientizeze efectul pe care il au izbucnirile lui asupra ta, ca sotie (aveti copii?), pentru ca uneori astfel de persoane nici nu isi dau seama ce efect nociv au asupra celor din jur. Spune-i ce simti tu atunci cand are astfel de iznucniri. Pe mine, personal, m-ar speria pur si simplu.

El se descarca, si apoi... gata- iesirile lui nervoase sunt urmate de zile intregi de framantari? Revine din cand in cand la o situatie care nu i-a iesit si se enerveaza din nou? A fost o persoana nervoasa mereu sau acum s-au intensificat iesirile? E violent verbal, fizic? Trebuie sa faci diferenta intre un om extraorindar de stresat, care nu isi mai poate controla pornirile, si un om a carui fire asa este.

 

asa a fost de la inceput.dar cred ca a incercat sa ascunda.de multe ori se descarca pe pine,eu neavand nici o vina.incerc sa ii explic.dar ori nu intelege ori se face ca nu intelege.chestia e ca repeta mereu aceleasi greseli.o data chiar m-am speriat.am avut o discutie si eu am refuzat sa mai vorbesc cu el.reactia lui:a vrut sa dea cu piciorul intr-o vaza.dupa care s-a trantit in pat si a incercat sa se abtina sa nu planga.nu e o persoana rea.dar ma sperie.am mai trecut cu familia mea prin asa ceva.nu as putea trece inca o data!mi-e teama de mine,de ce as putea face,intr-un acces de furie si de depresie.ce simt eu?ma enervez si eu.dar incerc sa fiu calma ,sa discutam.dar daca nu se mai poate,ma inchid in mine si nu mai scot un cuvant.cred ca mai bine asa decat sa vorbesc tot felul de prostii,gandite la nervi.

 

 

Dap, si in timp te trezesti ca isi canalizeaza agresivitatea si asupra ta. Parca il vad pe taica-meu...si el lua foc din senin, si mama tot asa iubitoare, rabdatoare si tandra l-a sprijinit si el, tot se decompensa, nu asupra ei, ci asupra mea. Si asa "frumos" a fost...pana cand, inevitabil dealtfel( ba chiar de asteptat) si mama a inceput sa creada ca stat degeaba langa el...insa dezvoltase dependenta afectiva, asa ca putin le-a mai pasat de mine si de psihicul meu. Asa ca eu, copilul, am dezvoltat la randul meu o atitudine de respingere fata de ei. Si am fost o "happy pathological family" pe care nu as dori-o si altora.

 

imi pare rau Anya!ce putem face?sa incercam sa ne vindecam ranile!dar avem nevoie si de cei din jur.

Share this post


Link to post
Share on other sites
asa a fost de la inceput.dar cred ca a incercat sa ascunda.de multe ori se descarca pe pine,eu neavand nici o vina.incerc sa ii explic.dar ori nu intelege ori se face ca nu intelege.chestia e ca repeta mereu aceleasi greseli.o data chiar m-am speriat.am avut o discutie si eu am refuzat sa mai vorbesc cu el.reactia lui:a vrut sa dea cu piciorul intr-o vaza.dupa care s-a trantit in pat si a incercat sa se abtina sa nu planga.nu e o persoana rea.dar ma sperie.am mai trecut cu familia mea prin asa ceva.nu as putea trece inca o data!mi-e teama de mine,de ce as putea face,intr-un acces de furie si de depresie.ce simt eu?ma enervez si eu.dar incerc sa fiu calma ,sa discutam.dar daca nu se mai poate,ma inchid in mine si nu mai scot un cuvant.cred ca mai bine asa decat sa vorbesc tot felul de prostii,gandite la nervi.

imi pare rau Anya!ce putem face?sa incercam sa ne vindecam ranile!dar avem nevoie si de cei din jur.

 

I-ai spus ca te sperie iesirile lui? Ca te raneste atunci cand se descarca nervos pe tine fara sa ai nici o vina? Spune-i ce simti, nu ce gandesti, pentru ca gandurile pot fi intoarse in fel si chip, analizate, supuse intelectualizarii (un mecanism de aparare foarte agreat de persoanele care nu vor sa recunoasca atunci cand gresesc), dar trairea emotionala este foarte puternica, sincera si autentica.

 

Daca simti ca situatia te depaseste, nu ezita sa apelezi la un cabinet de psihoterapie. Evident, trebuie sa isi doreasca si el. Da, poti lucra tu cu tine sa ajungi sa fii mai toleranta, etc., insa de la un punct, trebuie sa mergeti amandoi in aceeasi directie. Daca unul sta in baltoaca si zice ca ii e bine si nu are nici o problema, degeaba incerci sa il ademenesti catre o poenita.

 

Sa iti dau si o parere mai personala: mama primeste sfat de la soacra ei (se inteleg super): "Cand il vezi ca e nervos, chiar daca iti sta pe limba sa ii zici vreo doua, taci din gura si zi ca el, fa ca tine. A doua zi, sau alta data, cand e calm, deschide discutia despre acel eveniment si discutati la rece. " Tatal meu este o persoana extrem de stresata, cu un serviciu infernal. Cand se intoarce de la munca, liniste, toata lumea se misca in varful picioarelor. In weekend, e cel mai de treaba om, poti sa ii zici orice, sa discuti orice. Dar in rest... e un butoi cu pulbere. Asta e, il iubim si incercam sa ii facem lui viata mai usoara, ca stim cat munceste si ce responsabilitati are. :roll:

Share this post


Link to post
Share on other sites
cum se poate trai cu un barbat care se enerveaza si pe el,cand nu ii iese ceva?are obiceiul sa loveasca in lucruri,sa tranteasca...cu timpul aceasta agresivitate se poate indrepta impotriva persoanei cu care traieste!asa sunt toti barbatii? e normal sa fie atat de nervos?sau trebuie sa incep sa imi fac griji?

 

Exista anumite situatii si contexte in care se enerveaza. Poti sa le definesti?

Share this post


Link to post
Share on other sites

Anya 2007,

"nemultumirile interioare " si "pretentiile mamei "fata de el le-ai luat in calcul? chiar daca in cuplu unele lucruri nu se spun ...se simt......"tensiunea din aer" iti spune ceva? ..... si aici e lipsa sentimentului iubirii sau iubirea umbrita de tot felul "de pretentii" ..... e usor sa vezi doar suprafata si sa pui la zid dar asta nu rezolva problema.......daca joci "teatru" zambind in exterior dar in interior esti "plin de nervi" atunci te minti singura.....asa ca nu cred ca mama ta este "binevoitoare" blinda etc....... adevarata schimbare incepe cu propria persoana.si incet incet cel din jur se schimba....nimic in viata nu e intimplator......... nu fac filozofie ...... :bye:

multa iubire

Share this post


Link to post
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
Sign in to follow this  

×