Sikaryan a scris:Esti sigur ca este asa?
Eu zic ca divorturile se bazeaza pe lipsa de responsabilitate la casatorie ...adica atunci cand te casatoresti necopt la minte dar copt hormonal ...si cand vrei sa faci sex cu binecuvantarea lui dumnezeu dar te trezesti ulterior ca nu e valoroasa aceasta binecuvantare cand partenerul care este foarte tare in credinte a proasta ...crede mult dar nu STIE nimic ...iar viata doar prin credinta si ajutorul domnului ... este nimic altceva decat o forma de sinucidere!
Destul de corecta prima parte a frazei. Se poate denumi si lipsa de responsabilitate, dar mai degraba as spune ca se numeste insuficienta autocunoastere, cea care sta la baza multor casnicii care pornesc cu dreptul dar se termina la un moment dat cu stangul.
De fapt - lasand la o parte casniciile intemeiate pe motive practice/pragmatice, diverse - restul casatoriilor se incheie intre doua suflete / inimi, etc, nu intre doua trupuri caci pentru asta chiar ca nu prea mai e nevoie de casnicie in zilele noastre. Si cele doua suflete pot porni la drumul casniciei cu buna credinta si dorinta de a face sa fie bine. Dar, ulterior din cauza unei insuficiente cunoasteri de Sine (adica a crede despre tine ca esti intr-un anumit altfel si implicit ai anumite nevoi sufletesti, sentimentale, de viata efectiva, trupesti, etc. si in realitate lucrurile stau diferit), unul din parteneri poate descoperi ca a gresit in autoevaluare si de aici incep problemele si respectiv se ajunge la divort. Sau, alte cazuri in care unul din parteneri se schimba (din diverse motive, e.g. evolutie sufleteasca / spirituala sau dimpotriva, plati karmice sau ce alte motive de schimbare pot exista) si celalalt ramane la fel, si iarasi apar problemele si in cele mai multe cazuri se ajunge la divort. Si atunci intrebarea este (indiferent de credinta / religie), cat este de correct/bine in asemenea situatii ca cei doi sa ramana impreuna, pentru ca sunt sanse sunt foarte mari ca cei doi sa se chinuie reciproc daca au timp suficient - a ramane impreuna, in cele mai multe asemenea cazuri, e o forma de lasitate de fapt, o camuflare a aparentelor, care pe termen lung e mai daunatoare ca un divort consimtit si ale carui motive sunt clare si nu se ascunde nimic incorect in spatele lor. Si iarasi nu e corect nici ca la primul zvon de "razboi" sa dai bir cu fugitii, caci si asta e tot o forma de lasitate, dar partenerii trebuie sa simta unde se trage limita intre intentia si incercarea pozitiva de a repara lucrurile care mai pot fi reparate si lasitatea de nu recunoaste ce se intampla si a-l lasa pe celalalt sa plece (=posesivitate, adulatie si egoism) - in acest caz, indiferent ca partenerul ramane sau pleaca, de cele mai multe ori se lasa cu suferinta din partea a cel putin unuia dintre ei, cand lucrurile au ajuns prea departe pentru a mai fi schimbate (sau readuse la ce erau).
Pana la urma o casnicie reusita se intemeiaza si trebuie mentinuta pe bazele unei autosinceritati si autocunoasteri foarte mari (daca-ti stii nevoile cu adevarat, stii ce sa ceri si ce sa dai). Si la fel trebuie sa fie si divortul, in cunostinta de cauza. Din perspectiva lui Dumnezeu nu cred ca avem dreptul sa judecam - daca vrem sa judecam un divort, ne ducem la tribunal (la legea umana) - ca se va ocupa El de asta, cu siguranta daca e nevoie, si nici cuvintele din diversele texte sfinte nu cred ca trebuie interpretate motamo ci simtite cu sufletul/Sinele si functie de caz, pentru ca pana la urma textele respective au fost date pentru suflet nu pentru minte (mintea fiind limitata in a le intelege si de aici exagerarile religioase si de alta natura provenind de la niste interpretari strict umane limitate de cele mai multe ori la notiuni / cuvinte). La fel de mult cum poti gresi divortand, poti gresi si daca ramai impreuna cu cineva si nu exista nici un Stass/ISO care sa indice exact procedura care trebuie aplicata in asemenea situatii, totul e o chestiune de sansa (sansa ca Sinele tau sa fii luat decizia corecta atat fata de partener si tine insuti cat si fata / si mai ales de Dumnezeu/Divin).