Cela a scris:Mind sine, sunt de acord cu tine, insa din experienta personala as spune totusi un lucru: cand credeam in Dumnezeu si mergeam la biserica, trairea aceea colectiva, ecoul pe care vocile preotilor si canturile credinciosilor le aveau in "sufletul" meu, ma faceau sa simt ca atunci sunt cel mai aproape de Dumnezeu. Acasa parca era altfel . . . totul mai palid si nesigur...
[snapbacca]56234[/snapbacca]
cand stateam la bunici care faceam la fel ca si tine...si eu eram la fel...nu gaseam in nimeni siguranta ..imi era frica sa mai ies afara ca poate era cine stie ce satan..chestii chiar banalitati....pana intr-o zi si defapt mai multe cand m-am intrebat dar daca DUMNEZEU nu e asa cum cred eu ...si bla bla bla si pana am constatat ca nu imi mai era frica sa raman si sa trec prin bezna(am realizat ca intunericul este lipsa luminii)pot sa fac aceeleasi lucruri chiar si acum cand ma indoiesc putin de existenta unei forte care ne ajuta,vb cu aceeiasi batrani de la biserica,ma inteleg cu lumea, nimeni nu vede in mine un impostor!
Dar mi-am pus si intrebarea de baraj care m-a determinat sa fac lucrul asta(sa ma indoiesc de credinta):chiar asa pana la urma va trebui sa depind de o forta pe care nici macar nu am vazut-o ,pe care chiar nu stiu daca exista??si am spus i-a sa vad cum e si cand sunt independenta ,pe fortele mele proprii!sii uita-ma ca sunt aceeiasi...