nightwish a scris:Stau si ma intreb.. oare de ce simtim o atractie catre oamenii carora le pasa cel mai putin de noi? De ce ne ambitionam sa credem ca exista o "relatie" daca tot ce primim sunt suturi? De ce speram ca intr-o buna zi, acea persoana isi va indrepta privirea in directia noastra si ne va vedea cu alti ochi?
De ce nu ne acceptam "infrangerea" si mergem mai departe?
nightwish a scris:Pai.. bun.. te incita respingerea.. dar cand omul ala iti spune ca ce-i mult e prea mult.. de ce insisti? De ce te incapatanezi sa crezi ca esti tu ala macho si poti avea pe oricine?
Nu este atractie, cel putin in contextul in care pui tu intrebarea. Insistam pentru ca noi personal ne vedem cu altii "ochii" si dorim sa il convingem ca nu suntem asa cum ne vede. Asta la modul obiectiv, la cel subiectiv, motivele personale ale fiecaruia. Pornind de la orgoliul ranit prin neacceptare, pana la motivatia nasterii sau alimentarii unei frustrari.
Ametist a scris:Cred ca de dragul polemicii ne putem referi la doua momente in care poate sa apara aceasta neacceptare a "infrangerii". Pe de o parte atunci cand incercam sa cucerim pe cineva si persoana nu se arata deloc interesata de intentiile noastre si pe de alta parte atunci cand in urma unei despartiri pe care nu am dorit-o, continuam sa "bark at the same-wrong tree", in speranta ca vom convinge acea persoana sa se intoarca la noi. In ambele cazuri e vorba intr-o masura mai mica sau mai mare de infrangere. In primul caz putem sa argumentam in favoarea unei astfel de atitudini pentru ca uneori, respingerea si lipsa de interes ne atata si ne stimuleaza, astfel incat devenim tot mai creativi si investim resurse in a seduce- un joc placut, pana la urma, al doilea caz e destul de patetic, din punctul meu de vedere, si are de a face intr-adevar cu imposibilitatea de a accepta pe de o parte un adevar, oricat de neplacut, dar si de a intelege si respecta dorinta celuilalt.
E greu de dat o explicatie universal valabila, dar este sigur ca se imparte in doua planuri.
Desi, personal, inclin sa cred ca este mai mult subiectiva actiunea in sine, prin faptul ca o facem dintr-un motiv anume si nu dintr-un instinct aparte, generat psihologic, ca sa putem spune ca este vorba de o atractie in sine .