Invidia

Sentimentul invidiei imi este total necunoscut , intotdeauna am admirat persoanele care au reusit acolo unde eu nci nu m-am gandit sa ajung , pentru mine reusita celorlanti a fost u n imbold .

Cavalerul_jedi spunea mai sus "neevoluate " , iar delia delia spunea ca invidia traieste in casa persoanelor complexate , sunt total e acord cu ei , persoanele invidioase sunt limitate .

Singura modalitate de a te ,,apara'' de invidia altora,e sa-ti ascunzi valoarea,calitaitie,realizarile...daca esti dispus/a sa faci asa ceva,sa incerci sa traiesti toata viata ascunzandu-ti chiar bucuria,fericirea,multumirea,satisfactiile...daca esti dispus sa traiesti o minciuna,atunci poate ca poti sa te feresti de invidie -dar ce rost mai are o asemanea viata?

Invidia e o admiratie respinsa.Repet asta.Sunt oameni care admira si-si doresc anumite calitati pe care le manifesta altii,anumite realizari pe care le au ceilalti,isi doresc fericirea si bucuriile celorlalti...si-i urasc pe cei care au realizat ceea ce ei nu au reusit...ar vrea sa-i desfinteze,sa le rapeasca acele realizari,sa le defaimeze acele calitati...sa-i defaimeze pe cei care le au...

Invidia,e o culme a egoismului si a trufiei.Competitie pura si fara fair play.

Arcangelo a scris:

Singura modalitate de a te ,,apara'' de invidia altora,e sa-ti ascunzi valoarea,calitaitie,realizarile...daca esti dispus/a sa faci asa ceva,sa incerci sa traiesti toata viata ascunzandu-ti chiar bucuria,fericirea,multumirea,satisfactiile....

Eu una m-am invatat ca in anumite medii sa imi tin reusitele pentru mine. Ce satisfactie ai in a povesti o bucurie cand vezi sagetile din ochii celor care te asculta? Nici una, si nimic de castigat.

tosca_5 a scris:

Sentimentul invidiei imi este total necunoscut

Greu de crezut.Cred ca invidia e un sentiment reflex.Controlarea si nu aparitia acesteia tine de individ.

Limitat nu e cel atins de invidie ci cel ce o condamna caci invidia,spre deosebire de ura , nu este un sentiment cultivat.

SeqenenreTao a scris:

Greu de crezut.Cred ca invidia e un sentiment reflex.Controlarea si nu aparitia acesteia tine de individ.

Limitat nu e cel atins de invidie ci cel ce o condamna caci invidia,spre deosebire de ura , nu este un sentiment cultivat.

Ei bine,nu sunt de acord.Nu e un ,,sentiment reflex'' mai ,,bine'' ori mai rau reprimat.

Daca nu te deranjaza ca altii sa aiba felurite realizari,ci chiar te bucura,daca nu te deranjaza sa vezi in ei,felurite calitati,ci ii iubesti pentru asta,daca satisfactiile vietilor lor te incanta,si te motiveaza sa intelegi ca poti si tu,daca ii admiri pentru ceea ce sunt si pentru ceea ce realizeaza,atunci,nu e nimic de reprimat.Nu apare nici o ura,nici o dorinta de a-i desfiinta pe ceilalti,de a-i critica,defaima,distruge...dimpotriva,intalnirea cu cei care sunt subiectul admiratiei tale,se va transforma in prietenie si iubire,inca de la inceput.

Arcangelo a scris:

Suna frumos da' nu exista om sa aibe doar reusite iar cand te lovesti de esec,indiferent de natura acestuia,incolteste inevitabil

si un soi de complex fata de cei ce nu s-au lovit de esec in domeniul respectiv.De aici catre invidie pasul e firesc.Asadar,lipsit de invidie poate fi doar cel ce nu a cunoscut esecul - repet,indiferent de natura acestuia.

E usor sa lauzi lipsa invidiei,sa vorbesti frumos despre dragoste and shit dar ,si nu zic eu - zicea un om oficial destept,cine e capabil sa iubeasca e obligatoriu capabil sa si urasca ori sa nu uitam ca ura se naste si din inividie.

SeqenenreTao a scris:

cand te lovesti de esec,indiferent de natura acestuia,incolteste inevitabil

si un soi de complex fata de cei ce nu s-au lovit de esec in domeniul respectiv.De aici catre invidie pasul e firesc.

Nu e obligatoriu. Complexul ala de care spui poate sa dispara la fel de usor cum a aparut, sa fie doar o frustrare de moment, sau poate chiar sa te motiveze intr-un sens bun. Am simit de multe ori acel gen de complex fata de prietenii mei, care spre deosebire de mine sunt foarte bine realizati pe plan profesional, insa niciodata nu a devenit invidie, ci dupa un moment de gandire a devenit ce era si firesc: admiratie

Arcangelo a scris:

Ei bine,nu sunt de acord.Nu e un ,,sentiment reflex'' mai ,,bine'' ori mai rau reprimat.

Daca nu te deranjaza ca altii sa aiba felurite realizari,ci chiar te bucura,daca nu te deranjaza sa vezi in ei,felurite calitati,ci ii iubesti pentru asta,daca satisfactiile vietilor lor te incanta,si te motiveaza sa intelegi ca poti si tu,daca ii admiri pentru ceea ce sunt si pentru ceea ce realizeaza,atunci,nu e nimic de reprimat.Nu apare nici o ura,nici o dorinta de a-i desfiinta pe ceilalti,de a-i critica,defaima,distruge...dimpotriva,intalnirea cu cei care sunt subiectul admiratiei tale,se va transforma in prietenie si iubire,inca de la inceput.

Nici eu nu consider invidia un sentiment reflex. Sunt de acord cu ce scrii.

Justine_ a scris:

Nu e obligatoriu. Complexul ala de care spui poate sa dispara la fel de usor cum a aparut, sa fie doar o frustrare de moment, sau poate chiar sa te motiveze intr-un sens bun. Am simit de multe ori acel gen de complex fata de prietenii mei, care spre deosebire de mine sunt foarte bine realizati pe plan profesional, insa niciodata nu a devenit invidie, ci dupa un moment de gandire a devenit ce era si firesc: admiratie

Asa este ,perfect descrisa trecerea de la usoara invidie admirativa la admiratie.

Justine_ a scris:

Eu una m-am invatat ca in anumite medii sa imi tin reusitele pentru mine. Ce satisfactie ai in a povesti o bucurie cand vezi sagetile din ochii celor care te asculta? Nici una, si nimic de castigat.

Cred ca greseti , meritele nu trebuiesc nici etalate dar nici ascunse.

tosca_5 a scris:

Cred ca greseti , meritele nu trebuiesc nici etalate dar nici ascunse.

Nu e vorba sa fie ascunse, insa intre anumiti oameni, daca nu ma intreaba nimeni de sanatate, nici eu nu povestesc.

Justine_ a scris:

Eu una m-am invatat ca in anumite medii sa imi tin reusitele pentru mine. Ce satisfactie ai in a povesti o bucurie cand vezi sagetile din ochii celor care te asculta? Nici una, si nimic de castigat.

Ei na. Exact asta este satisfactia.

Atat ar mai lipsi, sa-mi pese ca-i racaie pe unii de meritele/calitatile mele.

Justine_ a scris:

Nu e vorba sa fie ascunse, insa intre anumiti oameni, daca nu ma intreaba nimeni de sanatate, nici eu nu povestesc.

Asa da.