Am peste 30 de ani, sunt casatorit, am un copil ! Si cu toate astea nu sunt fericit. Ba chiar sunt extrem de nefericit. Nu mi-am iubit niciodata sotia, casatoria a fost o prostie datorata slabiciunii mele, relatia a continuat inertial si a aparut si copilul, sperand ca lucrurile se vor schimba. Nu a fost nici pe departe asa. Lucrurile s-au agravat incepand de acum cateva luni, cand am cunoscut pe cineva de care m-am indragostit. Si ea ma iubeste insa, la fel ca si mine este casatorita. Pe cat de profunda este dragostea noastra pe atat de dureroasa este relatia, imposibilitatea implinirii ei. Atunci cand ne intalnim ne intelegem perfect, ne completam si ne gandim la acelasi lucru in acelasi timp, aproape telepatic. de cele mai multe ori, nu avem nevoie de cuvinte sa ne exprimam iubirea. Ne sunam pe tel si stam minute fara sa vorbim, doar ne auzim respiratia si este suficient. Este pentru prima data in viata mea cand simt ca iubesc si ca traiesc cu adevarat. Nu este o simpla aventura extraconjugala, sentimentele sunt profunde si reciproce si de aici si durerea imensa din sufletele noastre, pentru ca nu putem implini dragostea.
Probabil ca numai cine a trecut prin asa ceva poate sa inteleaga cu adevarat greutatea imensa ce imi apasa sufletul si pe ei in vizez, dar nu numai. Ce este mai important: fericirea celor din jur sau fericirea proprie ? Cel mai important pentru mine este copilul, singurul care ma face sa mai stau pe ganduri ... Dar oare poate fi fericit pe deplin intro familie care mimeaza fericirea doar de dragul lui ? Sotia mea nu banuieste nimic desi simte ca ceva s-a intamplat, raceala este evidenta si din ce in ce mai apasatoare. Practic ea nu prea are nicio vina (ca nu o iubesc) singurul vinovat sunt eu, probabil ca am initiat si intretinut relatia. Dar trebuie sa platesc atat de scump pentru greseala asta ??
