Jocul Cuvintelor

parul frumusetilor se revarsa pe umerii goi sarutati de roua diminetii..

din care, cu rabdare, omul zugraveste peretii cutiei Pandorei, pentru ca a aflat ca

fara sa fii scarbit de amarul sadismului, nu te poti bucura de linistea mierei..

adica: acceptam un adevar, numai dupa ce l-am negat din toate puterile... si asa nereidele cantau despletind alge

si facand vraji marinarilor de a caror chipuri se indragostisera intr-un amurg de mai..

noroc insa ca ploua si apa cazand siroaie le spala ochii si astfel putura vedea...

adevarata imagine a lumii in care traiau..apa era de culoare neagra, ca pana corbului..iar insula din apropiere era de fapt o stanca rodata de timp..

negru si dor... hm..., nereidele isi despleteau algele acoperind marea cu Sonata lunii..., rasfatand muritorii - doar ei au cel mai mare noroc:

..."ei se nasc si mor, traiesc si se bucura de elementele primordiale din care afost creata lumea...ei ne sustin si tot ei ne uita"...gandurile....

si sunt fericiti... atat timp cat clepsidra nu poate numara in boabe de cuvinte daca inima rade inimii...