Dragi tovarasi
mai da' ce voi ati innebunit, hai ? Cum de cutezati voi a deschide forumuri asupra fiintei dumnezeiesti, care sigur n-are nevoie de oameni pentru a-i defini natura, fiindca natura ii e cuprinsa in insusi numele (dat de om, se-ntelege, adeca : Dominus Deus, prin contractie Dumnezeu) ?
Bun, ca introducere. Credeti, si nu cercetati. Atunci, am mancat fructul interzis (ce forma, ce culoare, ce gust, Biblia nu zice...si eu care credeam ca contine totul...) degeaba. Sau, mai bine zis, pentru a ma naste si muri in suferinta. Numai ca eu, fiinta orgolioasa, imi caut numai binele, iar in ceea ce ma priveste nu in dauna altora. Cand m-am fost nascut, nu tin minte sa fi fost ceva inainte : altii mi-au spus, in decursul anilor, ca pe pamant au fost altii, c-au avut loc batalii titanice de s-ar ascunde de rusine cei 300 si personajele din Tolkien, ca insusi zeii s-au luptat, nu numai cu gigantii ci si intre ei (vra sa zica, nu erau cu adevarat zei, ci niste impostori ce se dadeau drept zei, niste superfiinte sau oameni ce se dadeau superfiinte.....altfel de ce sa aiba factiuni ? spuneti si voi) - pe scurt, ca trecutul a fost o epoca a eroilor, a visurilor si-a cosmarurilor in egala masura, si cam atat.
Se pare ca-i indeajuns. Dar citind unele carti, carele cuprind altele decat in cele (considerate) sfinte - si aici va invit a redescoperi notiunea de "sacrus", de "sanctum", existenta la cei vechi, total opusa de cea existenta la obiectele si idologia crestina (care crestini, dupa ce li s-ar fi spus sa nu venereze obiectele, au facut tocmai invers, caci aduceau bani grei) - citind unele carti, cum spun, descopar lucruri stranii. Si, om fiind, e normal sa-mi pun intrebari : unde se situeaza tampenia ?
In visurile mele, in spusele lor, ori in dovezile altora ? caci nu-i usor de facut distinctia intre bine si rau (carele s-ar putea sa aiba aceeasi sursa, vointa), intre fals si adevar (la fel, sursa unica, mai ales in cazul unei fiinte :creierul sau), intre ce a fost cu adevarat si ceea ce se spune ca a fost (aici, sursele difera drastic).
Situatia mea este ca sunt student la Istorie, cea care ne arata greselile trecutului, prezentului, si consecintele viitorului (imediate). Vra sa zica, n-am sa ma apuc sa vorbesc altceva, cu toate ca putina filozofie n-ar strica. Insa istoria e de-ajuns : ne arata singura ca drumul nostru nu e cel care-l credeam, si ca in conditiile astea da in prapastie. Acuma, in care prapastie ? Sigur nu in cea a Iadului, care tre' sa fie plina de atatia rai care s-au perindat pe planeta, fara sa uitam pe cei care au cercetat sau au infruntat doctrina bisericii, refuzand in acest fel sa-si asigure un loc linistit in incinta Raiului (care, iara, tre' sa fie netarmurit, de vreme ce contine miliarde si zeci de miliarde de "buni", adeca cei ce s-au lasat taiati, schingiuiti, violati, cioparttiti etc...etc..., de dragul de-a ajunge mai repede in acest loc unde vor uita toate suferintele pamantesti).
Caci, tovarasi, am dat-o cu totii. Am ajuns zile in care nici servitorii cultului nu mai cred (unii din ei, n-au crezut niciodata) intr-un Dumnezeu. Ce sa mai vorbim de oamenii zisi de rand (caci casta preoteasca s-a inaltat din orgoliu asa-zis "satanic", adunand in acest fel nenumarate bogatii pamantesti, acolo unde cele sufletesti le propovaduia celorlalti...vra sa zica, sa fure popa, ca tot in rai merge...dar asta nu mai merge). Am auzit, tot studiind (ori incercand a studia, caci viata de tanar student are si latura ei de repaus prelungit) istoria, ca noi oamenii am fost miseleste mintiti : si ca, cei ce se prezinta ca fiinte bunavoitoare colo sus in ceruri, sunt de fapt cei se bucura a privi la suferinta noastra. Ganditi-va la Belerofon, cel care-a incalecat Pegasul (adica un jet cu reactie, sau ceva asemanator...mai prost cine nu crede, ca noi in sec. XIX-XX-XXI n-am inventat nimica nou) sa ceara cont lui Zeus, cel "Nemuritor" si in orice caz preacrud. Insa Zeus, nici sa auda de asa ceva : l'a trasnit pe erou. Simplu si eficient. Ce sa te obosesti, fiind un zeu spurcat, dand conturi omenirii care te slujeste, pentru ca ai nevoie drastica de-a ei suferinta spre a fi slujit mai departe ? Ce sa spui, fiind un impostor, oamenilor : ca le iei vietile nevinovate pentru ca sunt pacatosi inca de pe vremea stramosului lor Adam (sau alt nume) ? ca trebuie sa acceseze la Rai prin suferinta ? ca de nu-si trag niste cruci cand trec pe langa biserica inseamna ca-s diavoli curati (cei murdari, nu stiu cine va fi voind sa desemneze : probabil aia care ne mint cu asa bazaconii, in numele adevaratului suflu creato de universuri) ?
Au ajuns, intr-adevar, zile in care oamenii ajung sa inteleaga trei (trei, se spune ca e numar sfant : da' nu inteleg de ce...Biserica nu ofera destule explicatii...indestulatoare)) lucruri, cred eu : ori a existat ceva, o ruptura, o luare de control, o ticaloasa minciuna colo sus si mai cu sema ici jos, la noi - si suferim degeaba. Ori, din contra, noi huiduim pe Domnul, cum prezice Biblia (ca va huli omul pe Creator), si cel care ne conduce pe aceasta cale e Satana (misterul ei : e componenta unui dualism ? e o factiune anti-Creator ? daca da, de ce Atotputernicul nu o distruge, de ce-i da dreptul la existenta ? ori ca lumea, creatia, deci Creatorul insusi nu poate exista fara Rau (deci, nu mai e atotputernic cu adevarat), ori ca Creatorul insusi e o creatie....pffffffffff, complex, nu ? Aici, sigur iesim din coclaurile repetate de doctrina (falsa) a Bisericii). Ori, in sfarsit, nimic din toate astea nu exista, Universul nu e limitat (deci, la fel si creatia), suntem lasati in voia soartei (sa na amintim : "Nemuritorii" olimpieni nu puteau in ruptul capului sa intoarca din drum vointa Moirei, soarta - concluzia ? erau niste falsi zei, un zeu fiind spus sa aiba puteri infinite, mai presus de orice...mai cu seama cel ce-l numim Dominus Deus).
Sa credem deci ca mizeriile si suferintele umane au loc pe pamant spre placul acestei entitati creatoare ? Dar stim macar cine ne-a creat ? De ce ? Cand si cum ? Cine ne-a invatat sa ne ucidem, pentru ca dupa aceea sa-i aducem rugi de iertare a pacatelor pentru mortii nostri, nicidecum pentru cei ai inamicului ? Ce-i cu farsa asta monstruoasa ? Suntem condamnati pe vesnicie, s-ar parea. Eu, insa, nu vreau sa cred ca sunt pacatos din nastere, ca Papa este seful spiritual al Bisericii si nici succesorul lui Petru (care nu pazeste portile ceriului dupa cum nu pazeste Cerberul portile Casei Poporului), ca n-am fost mintit cu buna stiinta de-a lungul anilor (deci, am fost)...
Poate ca, la urma urmelor, delirez, furat de venirea primaverii...dar tot nu-mi vine-a crede.
zeilor greci (care, am spus, nu erau zei ci niste impostori ce se dadeau zei...nefiind nici nemuritori. Puteau fi raniti in lupta, caci erau ca oamenii, numai ca cu mult mai puternici : dovada uneltele lor de ingrozit muritorii) 