Singurătatea

un animal... cărţile... altceva?

Orice alta ocupatie. In plus, este alegerea cuiva de a fi singur sau nu.

schimba-ti cercul de prieteni, sau daca nu ai, fa-ti unii

Cred ca singuratatea este apasatoare cand esti strain de tine. Evident conteaza sa ai o viata sociala. Insa esential este sa ai o buna relatie cu tine si vei gasi mereu ceva nou si interesant de facut, de descoperit.

Broscuta_Fermecata a scris:

Cred ca singuratatea este apasatoare cand esti strain de tine. Evident conteaza sa ai o viata sociala. Insa esential este sa ai o buna relatie cu tine si vei gasi mereu ceva nou si interesant de facut, de descoperit.

Perfect adevarat. :think:

Da, dar si mai rau este cand te cunosti pe tine si vezi cat de diferita este imaginea pe care ceilalti si-o formeaza despre tine.

Singuratatea este ca un zid; de multe ori simtim nevoia sa ne retragem de cealalta parte a zidului, sa ramanem acolo pentru ca avem nevoie de timp cu noi insine sau poate pentru ca vrem sa ne departam de 'actiune' si sa supraveghem totul in liniste din spatele zidului. Oricum ar fi, nu intotdeauna este o alegere. Mai greu este atunci cand zidul nu este auto-impus, atunci cand este invizibil dar impenetrabil.

Fobosan a scris:

Da, dar si mai rau este cand te cunosti pe tine si vezi cat de diferita este imaginea pe care ceilalti si-o formeaza despre tine.

Singuratatea este ca un zid; de multe ori simtim nevoia sa ne retragem de cealalta parte a zidului, sa ramanem acolo pentru ca avem nevoie de timp cu noi insine sau poate pentru ca vrem sa ne departam de 'actiune' si sa supraveghem totul in liniste din spatele zidului. Oricum ar fi, nu intotdeauna este o alegere. Mai greu este atunci cand zidul nu este auto-impus, atunci cand este invizibil dar impenetrabil.

Uau, interesant aspect! Imaginea asta pe care altii si-o formeaza despre noi, mai mult sau mai putin in conformitate cu ceea ce suntem, depinde mult de gradul in care ii lasam pe ceilalti sa "ne vada".

Frica de a nu fi perceput gresit, sau de a fi respins, chiar daca stim ca avem multe de oferit, creeaza un fel de cerc vicios: mi-e frica de faptul ca altii nu ma vor vedea asa cum sunt=> ma inchid, pun ziduri (ce spuneai si tu)=> ceilalti nu ma pot vedea asa cum sunt.

Deci, in opinia mea, primul lucru pe care ar trebui sa il facem pentru a nu mai fi singuri, din perspectiva sociala (pentru ca broscuta fermecata a spus un lucru cat se poate de adevarat, legat de fatada ascunsa a sentimentului de singuratate), ar fi sa le acordam credit celor din jur, macar putin, si sa invatam sa ne prezentam asa cum dorim, sa avem curajul de a arata cine suntem cu adevarat.

Ametist a scris:

Uau, interesant aspect! Imaginea asta pe care altii si-o formeaza despre noi, mai mult sau mai putin in conformitate cu ceea ce suntem, depinde mult de gradul in care ii lasam pe ceilalti sa "ne vada".

E adevarat, insa in foarte multe cazuri nu avem nici abilitatea nici cunoasterea modului in care sa ne lasam vazuti. Acesta este si rolul zidului care din pacate nu e auto-impus. Cel auto-impus poate fi daramat mult mai usor pe cand cel care rasare fara o cauza cunoscuta este mai greu de trecut. Dar orice tip de zid poate fi intrecut, fie ca il sari fie ca il darami. In cazul in care il sari, poate parea mai usor pe moment pentru ca este asemenea cazului in care actorul este impins pe scena si lasat sa se descurce singur. Pe moment, starea de discomfort dispare pentru ca este ingradita de emotia subita si rapiditatea situatiei noi. Daramarea este graduala, dar nu neaparat mai puternica.

Ametist a scris:

Frica de a nu fi perceput gresit, sau de a fi respins, chiar daca stim ca avem multe de oferit, creeaza un fel de cerc vicios: mi-e frica de faptul ca altii nu ma vor vedea asa cum sunt=> ma inchid, pun ziduri (ce spuneai si tu)=> ceilalti nu ma pot vedea asa cum sunt.

Deci, in opinia mea, primul lucru pe care ar trebui sa il facem pentru a nu mai fi singuri, din perspectiva sociala (pentru ca broscuta fermecata a spus un lucru cat se poate de adevarat, legat de fatada ascunsa a sentimentului de singuratate), ar fi sa le acordam credit celor din jur, macar putin, si sa invatam sa ne prezentam asa cum dorim, sa avem curajul de a arata cine suntem cu adevarat.

Adevarat. Si in acelasi timp, un mod bun de a intrerupe cercul este sa punem mai putina valoare pe noi insine si sa dereglam sistemul nostru de mandrie. Mandria accentuata poate lasa impresia ca am avea foarte mult de pierdut in cazul unui pas gresit, lucru care conduce la precautie exagerata si mai apoi la interiorizare.

Fobosan a scris:

E adevarat, insa in foarte multe cazuri nu avem nici abilitatea nici cunoasterea modului in care sa ne lasam vazuti. Acesta este si rolul zidului care din pacate nu e auto-impus. Cel auto-impus poate fi daramat mult mai usor pe cand cel care rasare fara o cauza cunoscuta este mai greu de trecut. Dar orice tip de zid poate fi intrecut, fie ca il sari fie ca il darami. In cazul in care il sari, poate parea mai usor pe moment pentru ca este asemenea cazului in care actorul este impins pe scena si lasat sa se descurce singur. Pe moment, starea de discomfort dispare pentru ca este ingradita de emotia subita si rapiditatea situatiei noi. Daramarea este graduala, dar nu neaparat mai puternica.

Adevarat. Si in acelasi timp, un mod bun de a intrerupe cercul este sa punem mai putina valoare pe noi insine si sa dereglam sistemul nostru de mandrie. Mandria accentuata poate lasa impresia ca am avea foarte mult de pierdut in cazul unui pas gresit, lucru care conduce la precautie exagerata si mai apoi la interiorizare.

Mi-a placut metafora ta cu zidul, si cred ca ambele moduri de a aborda "depasirea" zidului sunt ok. Chiar si sarirea lui ne ajuta pentru ca deblocheaza o anumita energie, subit, pe care o tineam acolo, ca intr-un fel de rezervor. E un act de curaj. Dar il sari o data, ti-a mers, il mai sari o data, iar ti-a mers... si apoi obosesti, si iti dai seama ca in loc sa iti iei mereu avant, sa investesti mereu o energie foarte mare in a-l sari, mai bine stai cuminte si il "erodezi" incetul cu incetul, pana cand va avea o dimensiune confortabila: nici prea mare, pentru a nu putea fi depasit, nici prea mica, pentru a putea lasa "orice" sa intre.

Ambele demersuri sunt in regula, dupa parerea mea, daca cel dintai, "saritul" converge catre "daramat". Intr-adevar, este mai eficient pe termen lung sa incepi cu a doua metoda, insa sunt unii oameni atat de neincrezatori, incat chiar si simpla sarire a zidului ii uimeste si e un factor motivant.

Asa e, mandria, orgoliul, crezul ca nu ai cum sa fii inteles, ca restul nu sunt capabili sa te vada asa cum esti, ridica ziduri foarte usor, dar greu de daramat.

Ametist a scris:

Mi-a placut metafora ta cu zidul, si cred ca ambele moduri de a aborda "depasirea" zidului sunt ok. Chiar si sarirea lui ne ajuta pentru ca deblocheaza o anumita energie, subit, pe care o tineam acolo, ca intr-un fel de rezervor. E un act de curaj. Dar il sari o data, ti-a mers, il mai sari o data, iar ti-a mers... si apoi obosesti, si iti dai seama ca in loc sa iti iei mereu avant, sa investesti mereu o energie foarte mare in a-l sari, mai bine stai cuminte si il "erodezi" incetul cu incetul, pana cand va avea o dimensiune confortabila: nici prea mare, pentru a nu putea fi depasit, nici prea mica, pentru a putea lasa "orice" sa intre.

Ambele demersuri sunt in regula, dupa parerea mea, daca cel dintai, "saritul" converge catre "daramat". Intr-adevar, este mai eficient pe termen lung sa incepi cu a doua metoda, insa sunt unii oameni atat de neincrezatori, incat chiar si simpla sarire a zidului ii uimeste si e un factor motivant.

Asa e, mandria, orgoliul, crezul ca nu ai cum sa fii inteles, ca restul nu sunt capabili sa te vada asa cum esti, ridica ziduri foarte usor, dar greu de daramat.

Total adevarat. In cele mai multe cazuri totusi sarirea zidului nu e un act de curaj, e mai mult un impuls necontrolat si neprevazut. Iar asa de bine cum poti trece de o parte, cel care sare va capata acest obicei si va invata ca se poate ascunde in felul asta de cate ori va avea nevoie.

Uneori ar putea totusi sa fie si pozitiv sa petreci ceva timp in spatele zidului, mai ales daca iti iei si o 'scara' cu tine in eventualitatea in care vrei sa participi la 'actiunea' din afara. Totul se analizeaza mult mai bine atunci cand poti vedea ambele parti ale lumii fara restrictii si fara intreruperi din exterior.

Mai sunt bineinteles si persoane care se retrag la un moment dat singure in spatele cortinei, convinsi ca rolul lor nu mai are rost decat in 'culise'. Aceste persoane pot fi motivate ori de 'aplauze' ori de simpla 'viata de scena', viata in care oricum si-au pierdut interesul.