Dragostea lui Dumnezeu pentru noi pacatosii e singura adevarata.El ne iarta prostiile zilnice pe care le facem sau le debitam.Ne suporta,asa cum au invatat artistii sa-si suporte operele chiar daca le-au lansat cateodata fara a avea completa satisfactie ca sunt perfecte.Dragostea mamei pentru copil,se inscrie si ea aici.Dragostea pe care nu o poti domina pentru un barabat sau femeie(depinde ce esti).Acea dragoste care ti-a invadat fiinta pana in cele mai intunecate colturi ale sufletului si care prin prezenta te face sa zambesti instantaneu(chiar daca nu-ti vorbeste pe moment,dar e cu tine in casa),sa te luminezi la fata,sa alungi pentru o clipa durerea si singuratatea.
Dragostea adevarata e eterna?
Început de CrYnA^}{, Vin 11 mar 2005 · 153 răspunsuri · 36.245 vizualizări
In primul rand cand vorbim de dragoste vorbim despre un set mareeee de feelinguri. Iubirea iti poate aduce fericirea eterna DAR (pentru ca mereu trebuie sa fie un dar) dragostea in timp devine ceea ce noi numim obisnuinta...dar e o obisnuinta care este intr-un fel continuarea dragostei. Daca va ganditi sincer la 50ani nu va ma iubiti nebuneste ca la 25 ci ramane sentimentul de dragoste "cuminte" si respectul intre parteneri. Asa ca fara prea multe ocoliri eu cred ca dragostea va exista intr-un cuplu pana la moarte doar daca ei stiu sa depaseasca acel prag in care iubirea nebuneasca de tineri devine o dragoste cuminte de oameni maturi :cry: !!
Cand nici dupa 25-50 de ani de casnicie nu te plictisesti langa partenerul de viata si tot mai ai sa-i daruieisti tandrete si tot se mai lumineaza ochii atunci cand va vedeti,cum se numeste sentimentul?Eu pe 24mai fac doar 14 ani de casnicie si nu pot vorbi de mine,dar pot vorbi de parintii mei care au facut 34 de ani de trai impreuna si au stiut mereu sa reaprinda flacara.A existat o comunicare permanenta intre de-lor si au reusit prin puterea exemplului sa ma faca si pe mine sa caut asta in casnicia mea.A fost greu dar am reusit.Sotul meu e o fire mai putin comunicativa. :cry:
Mda, chiar si adevarata dragoste poate fii umbrita de imprejurari :cry: si incet incet se stinge totul si ajungi sa spui ca il urasti pe cel ce il iubesti. TE lupti sa mentii ceea ce ai si in cateva minute pierzi tot... toate sunt relative... pana si siguranta devine nesigura :cry:
De acord cu tine!Exista multa nesiguranta in relatia interumana dar dupa cativa ani buni de convietuire,(nu este un tipar dar e posibil sa fie valabil in multe situatii asemanatoare) incepi sa-la cunosti mult mai bine bine pe partener si simti cand roata sa-a intors in favoarea ta.Daca ai suficienta rabdare sa pastrezi ce ai castigat e Oca,daca te lasi pe-o ureche e prapad! :blinca: :cry: :cry:
A fi indragostit de cineva inseamna mult mai mult decat a fi stapinit de un sentiment coplesitor - inseamna a lua o hotarare, a face o judecata, a te angaja printr-o promisiune. Daca dragostea ar fi doar un sentiment nestatornic n-ar exista nici o baza pentru fagaduinta de a iubi pe cineva pe toata durata vietii. Sentimentele vin si se duc. Cum as putea promite statornicie daca m-as baza numai pe ele, fara sa ma biziuesc pe judecata mintii si pe vointa caracterului? - Erich Fromm (1900-1960)
De ce va mai intrebati daca e etarna sau nu? Bine ca e acolo unde e, nu?
In plus, omul stie sa pretuiasca ceea ce se obtine greu si se pastreaza cu truda. Asta e ceea e face ca dragostea sa fie un sentiment atat de special. Merita sa astepti o viata sentimentul asta, si daca stii sa-la pastrezi ...merita sa fii fericit prin iubire ...atat cat se poate, si atat timp cat stii sa-la intretii.
Da Crystal_C e bine sa accepti sentimentul de iubire profunda dar as adauga...cu toate bunele si relele pe care le implica!Sa incerci sa te bucuri de bine si sa indrepti cat poti raul.Sa sti sa-ti pastrezi optimismul,sa sti sa razi, sa plangi,sa mangai,sa certi cu blandete ca sa nu ranesti.Sa sti sa fii tu puternica atunci cand el e mai slab, sa mentii echilibrul si mai ales sa fii asa chiar si atunci cand simti ca-ti fuge pamantul de sub picioare de istovire.(e valabil si pentru partea masculina) 
AnMar...tare frumoase cuvinte.. :oca: frumoase inca de la inceput...adica in tot ce ai zis..chiar asa e..si daca ceea ce ai zis se implineste...atunci e chiar imposibil ca flacara dragostei sa nu arda mereu...cred ca depinde de amandoi cat de intensa e...asa ca Iubiti-va mult! 
Multumesc vangy1301!Continui spusele tale cu faptul ca dragostea e cu atat mai intensa cu cat ne leaga o prietenie si nu in ultimul rand ingerul nostru pazitor,cel plecat dintre noi si totusi atat de prezent in viata noastra,Andrei copilul nostru.Parca disparitia lui ne-a unit si mai mult.El vegheaza mereu,il simt aproape prin caldura pe care o emana sufletul lui vesnic.Pe noi doi ne uneste pe langa dragoste si prietenie si o durere nestinsa,ca un foc launtric care daca nu am fi impreuna ne-ar roade mereu pana n-ar mai ramane nimic.Si totusi suntem firi vesele,radem de cate ori avem ocazia,ne vedem mai departe de viata normal.Trebuie sa invingem noi starea nu ea pe noi! ::tease::