tudorel666 a scris:In primul rand, dupa vorbele din semnatura ta ar cam trebui sa taci si sa nu spui nimic. Daca ridici in slavi tacerea, dar vorbesti pe rupte, as zice ca esti un soi de fariseu, ca zici una si faci alta!Inainte de a-ti spune de ce consider crucea semnul fiarei, spune-mi tu ce alta organizatie religioasa foloseste un semn care se primeste si pe mana si pe frunte si din care se poate calcula cu usurinta numarul sase, urmat de o progresie de alte cifre de 6 ?
In al doilea rand, de cand a infiintat Hristos o imparatie a pacatosilor?! Sau vrei sa-mi spui ca biserica ortodoxa se umple in fiecare zi cu sfinti? Sau tu, te consideri ca facand parte din biserica lui Hristos? Atunci si tu esti ca El, adica fara pata? Esti sau nu esti?
Fiara este o organizatie religioasa ce a aparut inca din vremea apostolului Ioan si exista si in ziua de azi! De-asta proorocia cu numarul fiarei a fost actuala acum aproape doua mii de ani si mai este si azi azi!
A tacea este de aur, a vorbi din scriptura e de argint, a da sfaturi bune e de bronz. Vorbirea lumeasca este rahat. Iar ce faci tu e chiar otrava. Cum poti spune ca tocmai Crucea e semnul fiarei ? Oare nu a zis PAvel "Pentru cei ce ne mantuim, Crucea este puterea lui DUmnezeu" [1 Corinteni 1,18] ? Hristos si-a cladit Biserica sa, din care fac parte chiar si pacatosii, atata vreme cat inca mai cred in el. Crestinul care nu renunta la patimi va fi aruncat in iad chiar sub necrestini. Biserica Ortodoxa e form,ata din oameni supusi greselii, si are si cateva milioane bune de sfinti din care cei mai multi si-au castigat slava vesnica prin sangele lor ca martiri. Si eu fac parte din Biserica, desi sunt pacatos; eu tot mai am speranta de mantuire tinandu-ma strans de Biserica; tu ce speranta mai poti avea ? Orice mladita care se desparte de copac, va fi aruncata in foc zice Hristos
Acuma, ai pus capac la toate cand zici ca tocmai Biserica Ortodoxa este Fiara. Antihristul ar trebui sa fie, sa zicem, Patriarhul de la Ierusalim...

