poveste simpla: este singura femeie pe care stiu ca am iubit-o.lucrurile mergeau bine, eram de vreo 4 ani impreuna, urma sa ne casatorim. intr-o zi apare in vizita de lucru cu fiul unor cunostinte de-alor ei... a urmat ceva foarte brusc...am simtit atunci ca toata lumea s-a prabusit si am stiut ca nu voi mai trece vreodata prin zbuciumul ala - sau poate voi trece dar nu voi mai iesi intreg la minte. acum,dupa 2 ani lucrurile merg "bine", ea e casatorita cu respectivul, eu... am avut cateva relatii intre timp...nimic interesant. am ascuns durerea cat am putut de bine...in primul rand fata de mine. recent a fost ziua mea....iar printre mesaje telefoane,etc de felictare:un mail de la multi ani, dupa atata timp fara vreo vorba...nu m-a inghitit pamantul, nu a mai aparut vreun soare pe cer...dar m-am convins ca oricat am vrut sa neg, oricat am vrut sa o urasc - cum spune cineva de aici - oricat de mult constientizez ca este ultimul om de pe fata pamantului in ochii mei, si ca nici daca as vrea cale de intoarcere nu este sub nici o forma...exista in sufletul meu un gol pe care numai ea l-ar putea umple. nu mai este vorba de durere sau disperare - s-au luat de o mana si au trecut in mare parte - si nici de necesitatea oarba de a avea din nou jucaria pe care am pierdut-o (suna anapoda, dar stiu ca cei ce au trecut prin ce am trecut eu au simtit macar o secunda lucrul asta)...de fapt nu stiu ce este, dar stiu ca lipseste...si nu stiu daca e ceva ce alta persoana ar putea inlocui...
brainstorm, si eu o urasc...din tot sufletul si cu toata puterea mea...a plecat pentru ca poate si-a inchipuit ca-i va fi mai bine...poate nu pentru bani, dar pentru ,,altceva".am aflat eu despre tradare, nu mi-a spus ea, iar cu o seara inainte de asta am discutat cu ea detalii despre logodna care urma sa aiba loc la sfarsitul saptamanii... crede-ma ca stiu ce culoare are ura fata de o femeie pe care am iubit-o...dar ce folos?
vreo solutie?

:)